Să ne trezim, stăpânilor!

Mă gândesc că dacă poporul român n-ar fi intrat în vacanţă, nu ni s-ar oferi doar circ. Dacă n-am fi fost în vacanţă, ne-am fi luat la întrebări parlamentarii, pe care i-am votat, guvernanţilor le-am arăta că nu suntem de acord cu felul în care conduc ţara, le-am pretinde să fie patrioţi, să facă decontul cheltuielilor, al datoriilor, le-am interzice să ia hotărâri în numele nostru fără să ne consulte, am pretinde profesionalism în exercitarea fişei postului … Dar suntem spectatorii (în vacanţă) propriei vieţi în derivă.

De ce ne mulţumim cu puţin? De ce suntem, în mare parte, depresivi? De ce întreţinem jelania? De ce nu avem curaj? Nu cred că aspiraţiile ne depăşesc posibilităţile. Poate că dacă am fi mai uniţi, ne-am aprecia mai realist, cu mai multă obiectivitate, am fi mai optimişti, am şi munci mai mult, am fi mai mulţumiţi, mai fericiţi. Nu pe locul întâi, dar mai relaxaţi şi mai pregătiţi pentru ascensiune. Vârful poate fi aproape.

Este evident, socotelile guvernamentale nu se potrivesc cu calculele noastre. Acum au treabă!Cei de la putere sunt invitaţi să-şi toarne cenuşă-n cap, opoziţia este sau vrea să ajungă în culmea fericirii că… Nu ştiu de ce. Până în acest moment au reuşit să atragă atenţia mai ales asupra neînţelegerilor. Bătăliile electorale nu reuşesc să aducă în prim plan personaje noi. Batem pasul pe loc şi ne pierdem în discuţii sterile. Nişte chivuţe puse pe ceartă ca să treacă timpul. Şi timpul trece. Am devenit cetăţeni universali, ignorând vinovat cetăţenia română. Cred că suntem de departe poporul care se urăşte cel mai mult, care nu-şi vede decât defectele şi promovează doar „actori” blamabili. Dacă apare vreo excepţie… nu se pune! Devenim arheologi, căutători în arhive şi memorii, trebuie să fi omorât o muscă în copilărie. Pare amuzant, dar e trist!

Economia merge câtă mai merge, din inerţie. Lumea merge şi ea… în vacanţă. Presa este plină de ştiri… nemaipomenite, senzaţionale, extraordinare. Adică fără ştiri. Ce astăzi dimineaţă este formidabil, după prânz este ca şi cum n-ar fi fost. Avem nevoie de bucurii, dar le ignorăm pe cele care nu au foşnetul banilor.

Nu, nu mai sunt optimistă. Este greu ca un cor de bocitoare să schimbe politica de stat. E greu să ne urnim dacă suntem divizaţi pentru că „nu vedem pădurea din cauza copacilor”/„să dai o importanţă exagerată detaliilor în detrimentul întregului”. E greu atâta vreme cât nu înţelegem că nu noi suntem în slujba celor aflaţi vremelnic la conducere. Ei sunt slujitorii noştri.

Cine nu ştie fabula „Greierele şi Furnica”! Avea dreptate Jean de La Fontaine! „Petrecuse cu chitara/ Toată vara./ Însă iată că-ntr-o zi/ Când viforniţa porni,/ Greierele se trezi/ Fără muscă, fără râmă,/ Fără urmă de fărâmă.” În multe situaţii, mulţi dintre noi suntem „fabuloşi”, în sensul de „ personaje de fabulă”, nu altfel! Unii chiar greieri! Să ne uităm în jurul nostru, mai aproape sau mai departe, şi să ne aducem aminte şi din înţelepciunea populară: „Când ursul joacă la vecini, pregăteşte-te de mălai!” Nu trebuie să aşteptăm viforniţa iernii. Românul înţelept îşi face „iarna car şi vara sanie”. Vara acum trece.

Haideţi să ne trezim, stăpânilor! Vine iarna şi coana „Furnica” nu ne mai împrumută! (Mioara VERGU-IORDACHE)