Rolul educaţiei în păstrarea memoriei colective şi dezvoltarea dialogului intercultural

Simpozion Internaţional Interdisciplinar MTSC 2026 – un spaţiu al dialogului intercultural, al cooperării academice şi al promovării valorilor educaţionale europene

Rolul educaţiei în păstrarea memoriei colective şi dezvoltarea dialogului intercultural

În perioada 22–24 octombrie 2026, în Bucureşti (România) şi Padova (Italia), s-au desfăşurat, în format hibrid, cu participare fizică şi online, lucrările Simpozionului Internaţional Interdisciplinar MTSC2026, manifestare ştiinţifică şi educaţională de anvergură internaţională, dedicată promovării dialogului intercultural, valorificării diversităţii culturale şi consolidării cooperării academice în contextul transformărilor societăţii contemporane.

Evenimentul a reunit cadre didactice universitare şi preuniversitare, cercetători, specialişti în ştiinţele educaţiei, experţi în management educaţional şi reprezentanţi ai unor organizaţii educaţionale internaţionale, beneficiind de contribuţiile unor vorbitori şi speakeri din România, Italia, Franţa, India şi Bangladesh.

Simpozionul a fost organizat prin cooperarea instituţională a următoarelor organizaţii şi instituţii partenere:

• International Alliance for Global Educators Network;

• Institutul de Cercetări, Politici şi Evaluare în Educaţie – APDP (ICPEE-APDP);

• Colegiul Universitar „Spiru Haret” – Bucureşti;

• Şcoala Gimnazială „Maica Domnului” – Bucureşti;

• Liceul Tehnologic „Nikola Tesla” – Bucureşti;

• Grădiniţa „Scufiţa Roşie” – Bucureşti;

• Liceul Tehnologic Special nr. 2 – Bucureşti;

• Corpul European de Solidaritate şi Educatoe – Padova, Italia;

• Global Education Foundation – Bangladesh.

Caracterul internaţional şi interdisciplinar al manifestării a favorizat constituirea unui cadru de reflecţie academică şi schimb de bune practici, în care perspectivele pedagogice, sociologice, istorice, culturale şi manageriale au fost integrate într-o abordare comună asupra educaţiei contemporane.

Dezbaterile şi comunicările ştiinţifice au evidenţiat rolul fundamental al şcolii şi universităţii în dezvoltarea competenţelor interculturale, în promovarea respectului reciproc şi în formarea unor cetăţeni capabili să îşi valorifice identitatea naţională şi culturală, manifestând, în acelaşi timp, deschidere către pluralismul valorilor, diversitatea tradiţiilor şi dialogul constructiv cu reprezentanţii altor comunităţi.

O dimensiune importantă a lucrărilor a vizat managementul educaţional şi dialogul intercultural, cu accent asupra leadershipului incluziv, responsabilităţii instituţionale, cooperării transnaţionale şi dezvoltării unor strategii educaţionale inovatoare, adaptate realităţilor europene şi internaţionale.

Desfăşurarea simultană a activităţilor în Bucureşti şi Padova, completată de participarea online a invitaţilor internaţionali, a demonstrat potenţialul noilor forme de colaborare academică de a depăşi frontierele geografice şi de a transforma diversitatea lingvistică şi culturală într-o resursă pentru învăţare, cercetare şi dezvoltare profesională.

În cadrul simpozionului a fost susţinută prelegerea intitulată „Rolul educaţiei în păstrarea memoriei colective şi dezvoltarea dialogului intercultural”, care a constituit unul dintre momentele de reflecţie centrale ale evenimentului.

Deschiderea evenimentului

Manifestarea a fost deschisă de prof. Paula Grati, director al International Alliance Global Educators Network. În cuvântul său inaugural, a fost subliniată importanţa cooperării internaţionale între educatori şi a schimbului de bune practici într-un context educaţional tot mai globalizat. Reţeaua pe care o reprezintă se înscrie tocmai în această logică a colaborării dincolo de graniţe, în care dialogul profesional dintre cadre didactice din spaţii culturale diferite devine el însuşi o formă concretă de educaţie interculturală.

Tema prelegerii: Memorie colectivă şi dialog intercultural

Prelegerea a pornit de la premisa că orice comunitate umană există, în egală măsură, prin ceea ce îşi aminteşte şi prin felul în care se raportează la ceilalţi. Memoria colectivă – concept consacrat de sociologul francez Maurice Halbwachs – desemnează ansamblul de amintiri, valori, tradiţii, simboluri şi experienţe istorice împărtăşite de un grup şi care îi conferă acestuia identitate şi continuitate. Dialogul intercultural deschide această identitate spre lume, transformând diferenţa dintr-o sursă de tensiune într-un prilej de îmbogăţire reciprocă. Între aceste două dimensiuni, aparent opuse – conservarea şi deschiderea –, educaţia a fost prezentată drept puntea prin care trecutul ajunge la generaţiile noi şi, totodată, spaţiul în care tinerii învaţă să-l înţeleagă pe celălalt. Teza centrală a prelegerii a fost aceea că şcoala nu poate rămâne doar un loc al transmiterii de informaţii, ci trebuie să devină un spaţiu al memoriei vii şi al întâlnirii dintre culturi.

Au fost evidenţiate trei planuri prin care educaţia contribuie la transmiterea memoriei colective: conţinuturile curriculare (istoria, limba şi literatura, educaţia civică, educaţia artistică), activităţile extracurriculare (vizite la muzee şi situri istorice, proiecte de istorie orală, valorificarea tradiţiilor locale) şi formarea spiritului critic, care permite asumarea lucidă, nu dogmatică, a trecutului. Un loc aparte l-a ocupat educaţia despre traumele istorice, înţeleasă nu ca o cultivare a resentimentului, ci ca o cale de formare a empatiei şi a vigilenţei faţă de orice formă de intoleranţă.

De asemenea, prelegerea a atras atenţia asupra caracterului ambivalent al memoriei colective: cultivată exclusiv şi în opoziţie cu ceilalţi, ea poate alimenta prejudecăţi şi conflicte. De aici decurge misiunea complementară a educaţiei – deschiderea memoriei spre dialog, prin dezvoltarea unor competenţe interculturale esenţiale: cunoaşterea altor culturi, empatia, respectul faţă de diversitate şi comunicarea deschisă. În acest proces, profesorul a fost descris ca mediator cultural, al cărui exemplu personal are adesea un impact mai puternic decât orice manual.

Contribuţia Universităţii Spiru Haret

Din partea Universităţii Spiru Haret au participat online conf.univ.dr. Sebastian Chirimbu şi conf.univ.dr. Lăcrămioara Hurloiu, care au prezentat lucrarea intitulată Managementul dialogului intercultural în educaţia contemporană: provocări, perspective şi modele de leadership incluziv în spaţiul european.

Lucrarea a adus în discuţie dimensiunea managerială a educaţiei interculturale, completând în mod firesc perspectiva prelegerii. Dacă memoria colectivă şi dialogul intercultural reprezintă finalităţi ale procesului educaţional, managementul şi leadershipul incluziv vizează condiţiile instituţionale în care aceste finalităţi pot fi atinse. Abordarea s-a structurat în jurul celor trei repere anunţate în titlu: provocările cu care se confruntă instituţiile de învăţământ în gestionarea diversităţii culturale, perspectivele de dezvoltare ale educaţiei interculturale în context european şi modelele de leadership incluziv care pot susţine construirea unor comunităţi educaţionale deschise, echitabile şi coezive.

Raportarea la spaţiul european a conferit contribuţiei o relevanţă aparte, într-un context în care mobilitatea academică, programele de parteneriat şi diversitatea crescândă a colectivelor de elevi şi studenţi transformă dialogul intercultural dintr-un deziderat într-o realitate cotidiană ce trebuie gestionată cu competenţă.

Managementul dialogului intercultural: provocări ale educaţiei contemporane

Punctul de plecare al lucrării l-a constituit constatarea că dialogul intercultural nu se produce de la sine, prin simpla coexistenţă a unor persoane cu origini culturale diferite în aceeaşi clasă sau în aceeaşi instituţie. Diversitatea reprezintă un potenţial, dar transformarea ei în resursă educativă presupune intenţionalitate, planificare, coordonare şi evaluare – cu alte cuvinte, management. Dialogul intercultural devine astfel nu doar o temă a conţinuturilor de învăţare, ci şi un obiect al deciziei manageriale, care priveşte cultura organizaţională, politicile instituţionale şi relaţiile dintre toţi actorii educaţionali.

Printre provocările majore ale educaţiei contemporane au fost identificate:

• eterogenitatea crescândă a colectivelor de elevi şi studenţi, determinată de mobilitate, migraţie şi programe de schimb academic, care aduce în aceeaşi sală de curs limbi materne, tradiţii, aşteptări şi stiluri de învăţare diferite;

• barierele lingvistice şi comunicaţionale, care pot genera neînţelegeri, izolare şi rezultate şcolare inegale, dacă nu sunt anticipate şi gestionate;

• persistenţa stereotipurilor şi a prejudecăţilor, inclusiv a celor implicite, care pot influenţa atât relaţiile dintre elevi, cât şi aşteptările cadrelor didactice;

• inegalităţile de acces şi de participare, resimţite mai ales de elevii din comunităţi minoritare sau din medii defavorizate;

• mediul digital, care multiplică ocaziile de contact intercultural, dar facilitează şi răspândirea dezinformării şi a discursului instigator la ură;

• pregătirea insuficientă a personalului didactic şi managerial pentru gestionarea situaţiilor interculturale complexe, inclusiv a conflictelor cu substrat cultural.

Aceste provocări arată că abordarea punctuală, limitată la activităţi ocazionale sau la sărbători multiculturale, nu este suficientă. Este nevoie de o viziune instituţională coerentă, în care dimensiunea interculturală să fie integrată în misiunea, planificarea strategică şi practicile cotidiene ale şcolii şi ale universităţii.

Perspective europene asupra educaţiei interculturale

Lucrarea a plasat aceste preocupări în cadrul mai larg al politicilor educaţionale europene. Spaţiul european a făcut din diversitatea culturală una dintre valorile sale fundamentale, sintetizate în deviza Uniunii Europene, „Unită în diversitate”. În acest orizont se înscriu demersuri precum Cadrul de referinţă al competenţelor pentru o cultură democratică, elaborat de Consiliul Europei, care pune accent pe valorizarea diversităţii culturale, pe deschiderea către alte culturi şi pe abilităţile de ascultare, empatie şi cooperare, precum şi obiectivele Spaţiului European al Educaţiei privind incluziunea şi echitatea.

Programele Erasmus+ şi eTwinning au fost evocate ca instrumente prin care dialogul intercultural trece din registrul declarativ în cel al experienţei directe: mobilităţile de studiu şi de predare, proiectele de parteneriat şcolar şi colaborarea online între clase din ţări diferite oferă elevilor, studenţilor şi profesorilor ocazia de a lucra efectiv împreună cu parteneri din alte culturi. Perspectiva europeană implică, de asemenea, recunoaşterea faptului că fiecare sistem educaţional naţional are o memorie şi o identitate proprie, iar dialogul intercultural nu înseamnă uniformizare, ci cooperare între identităţi asumate – idee care a creat o legătură directă cu tema memoriei colective dezvoltată în prelegere.

Modele de leadership incluziv

Partea centrală a lucrării a fost dedicată modelelor de leadership capabile să susţină dialogul intercultural în instituţiile de învăţământ. Leadershipul incluziv a fost definit ca acel stil de conducere care urmăreşte ca fiecare membru al comunităţii educaţionale să se simtă respectat, valorizat şi implicat, indiferent de originea sa culturală, lingvistică, socială sau religioasă. Au fost discutate mai multe direcţii complementare:

Leadershipul transformaţional, centrat pe construirea unei viziuni comune şi pe inspirarea membrilor organizaţiei, prin care deschiderea interculturală devine valoare asumată de întreaga comunitate, nu o cerinţă impusă din exterior.

Leadershipul distribuit, care valorifică expertiza profesorilor, a consilierilor şcolari, a mediatorilor şi a reprezentanţilor elevilor sau studenţilor, recunoscând că gestionarea diversităţii nu poate fi responsabilitatea exclusivă a conducerii.

Leadershipul responsiv cultural, care presupune ca liderii educaţionali să-şi examineze propriile presupoziţii culturale, să cunoască realităţile comunităţilor din care provin elevii şi să adapteze politicile şi practicile instituţiei la aceste realităţi.

Leadershipul bazat pe dialog şi participare, care implică familiile şi comunitatea locală în viaţa şcolii şi creează mecanisme prin care vocile grupurilor minoritare sunt efectiv ascultate în luarea deciziilor.

Pe plan practic, lucrarea a subliniat câteva direcţii de acţiune pentru managerii educaţionali: includerea obiectivelor interculturale în documentele strategice ale instituţiei, formarea continuă a cadrelor didactice în domeniul competenţei interculturale, crearea unor proceduri clare de prevenire şi gestionare a discriminării şi a conflictelor, dezvoltarea parteneriatelor internaţionale şi evaluarea periodică a climatului instituţional din perspectiva incluziunii. Liderul educaţional a fost prezentat, astfel, ca un mediator intercultural la nivel organizaţional, după cum profesorul este mediator cultural la nivelul clasei. 

Implicaţii pentru formarea cadrelor didactice şi rolul universităţii

O idee asupra căreia lucrarea a insistat în mod deosebit priveşte formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Competenţa interculturală nu se dobândeşte spontan, ci se construieşte prin cunoaştere, reflecţie şi experienţă ghidată. Universităţile care pregătesc viitori profesori au, din această perspectivă, o responsabilitate dublă: să includă în programele de studiu conţinuturi explicite privind educaţia interculturală, managementul diversităţii şi comunicarea interculturală şi, în acelaşi timp, să ofere studenţilor oportunităţi reale de contact cu alte culturi, prin mobilităţi, proiecte internaţionale şi activităţi de voluntariat în comunităţi diverse.

Speakerii prezenţi au subliniat că leadershipul incluziv are o dimensiune etică inerentă: a conduce o instituţie educaţională într-o societate diversă înseamnă a asigura fiecărui elev şi fiecărui student nu doar accesul formal la educaţie, ci şi sentimentul apartenenţei la o comunitate care îl respectă şi îl valorizează. Acolo unde acest sentiment există, diversitatea culturală devine sursă de creativitate, de învăţare reciprocă şi de coeziune, iar dialogul intercultural se transformă dintr-un obiectiv declarat într-o practică vie a vieţii şcolare. 

Convergenţe şi concluzii

Lucrările prezentate au pus în evidenţă o idee comună: memoria şi dialogul nu se exclud, ci se susţin reciproc. Un dialog autentic presupune parteneri care ştiu cine sunt şi au ceva de oferit, iar memoria se îmbogăţeşte prin întâlnirea cu celălalt. Spaţiul românesc, în care au convieţuit de-a lungul secolelor numeroase comunităţi etnice şi culturale, a fost evocat ca exemplu elocvent al acestei împletiri şi ca resursă educativă valoroasă.

Dincolo de dimensiunea sa academică, manifestarea a transmis un mesaj esenţial: identitatea culturală nu reprezintă o barieră în calea dialogului, ci fundamentul unei întâlniri autentice între oameni, tradiţii şi civilizaţii. Educaţia devine astfel nu doar un proces de transmitere a cunoştinţelor, ci şi o punte între culturi, generaţii şi comunităţi, contribuind la consolidarea unei Europe a valorilor şi a unei lumi în care diversitatea este recunoscută, respectată şi valorizată.

Concluzia generală a lucrărilor poate fi formulată astfel: educaţia are o dublă misiune – să păstreze vie memoria comunităţii şi să o deschidă spre ceilalţi. O şcoală care doar conservă riscă să formeze tineri închişi în propriul trecut, iar una care doar deschide riscă să formeze tineri fără rădăcini. Echilibrul dintre cele două, susţinut prin colaborare internaţională şi printr-un management educaţional responsabil, face ca memoria să devină o punte, nu un zid, iar diversitatea – o şansă, nu o ameninţare.

Conf.univ.dr. Sebastian CHIRIMBU
Colegiul Universitar Spiru Haret, Bucureşti
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Bucureşti