Proiectul „USH Digital”: o investiţie de peste 14,6 milioane lei în viitorul educaţiei
Universitatea „Spiru Haret” a anunţat finalizarea, la data de 31 martie 2026, a proiectului strategic „USH Digital” – Digitalizarea în Universitatea „Spiru Haret”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Proiectul marchează una dintre cele mai importante etape în transformarea digitală a universităţii, contribuind la modernizarea procesului educaţional şi la alinierea acestuia la cerinţele economiei digitale. Activităţile s-au desfăşurat în centrele universitare din Bucureşti, Braşov, Câmpulung, Constanţa şi Craiova.
Prin proiectul „USH Digital”, Universitatea a realizat investiţii majore în infrastructura tehnologică, în valoare totală de peste 14,6 milioane lei.
Un pilon esenţial al proiectului a fost adaptarea ofertei educaţionale la dinamica digitală, prin dezvoltarea a 32 de programe de studii actualizate (24 de programe de Licenţă şi 8 programe de Masterat).
• FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
Investiţia în infrastructură digitală şi echipamente moderne în cadrul laboratorului LEC1 MVET-Sistem Laborator VR în medicină veterinară a vizat achiziţia de aparatură de radiologie fixă, mobilă şi dentară, echipamente IT: calculator PC – 30 buc, laptop – 7 buc, videoproiectoare, tablă interactivă SMART – 3 buc, Imprimantă multifuncţională monocrom şi consumabile (6 toner), Imprimantă multifuncţională color şi consumabile (2 seturi CMYK), aplicaţii software (3D Horse Anatomy, 3D Bovine Anatomy Pachet software – 3D Canine Anatomy, Interactive and Easy), tehnologie VR, Imprimantă 3D şi consumabile (12 role fir), Tablete grafice – 2 buc şi echipamente de microscopie (Microscop digital tip iMLD cu accesorii şi kit-uri consumabile; Microscop biologic digital uz veterinar Delta®; Microscop digital uz veterinar BTC LCD).
Echipamentele de VR şi imprimanta 3D au avut un impact deosebit la lansare în rândul studenţilor, la evenimentul ştiinţific din 2024 participând 114 studenţi (reprezentând aproape jumătate din totalul studenţilor FMV-USH – Innovation&Tech in Vet Health, 27.11.2024, speakeri Vlad Luou DVM România şi Gaetano Principato DVM Italia). De asemenea, echipamentele de Realitate Virtuală (VR) şi imprimare 3D aduc un plus de valoare activităţilor didactice şi ştiinţifice:
• Simulare interactivă a procedurilor medicale: studenţii pot exersa tehnici chirurgicale, examinări şi intervenţii fără risc pentru animale reale.
• Învăţare experienţială: permite explorarea anatomiei şi fiziologiei într-un mod tridimensional, interactiv şi captivant.
• Repetiţie şi feedback imediat: procedurile pot fi repetate de nenumărate ori, cu corectarea greşelilor în timp real.
• Acces la cazuistica rare: studenţii pot întâlni cazuri clinice neobişnuite care ar fi dificil de observat în practica curentă.
• Exerciţii practice fără risc: studenţii pot învăţa tehnici de chirurgie, fixare osoasă sau proceduri stomatologice pe modele imprimate.
Toate achiziţiile au contribuit direct la transformarea digitală a activităţilor didactice şi a serviciilor medical-veterinare, în concordanţă cu obiectivele PNRR privind digitalizarea şi au impact pozitiv, cuantificabil la nivel educaţional, de cercetare şi de specialitate – clinic.
Putem sintetiza impactul digitalizării în Facultatea de Medicină Veterinară în trei domenii principale:
1. Educaţie şi formare profesională – prezentări interactive ale cursurilor şi lucrărilor practice (videoproiector, tablă SMART), optimizarea fluxului de lucru (PC-uri, laptopuri, imprimante multifuncţionale, software); număr crescut de sesiuni de trening organizate 16 evenimente în 2023, 21 evenimente în 2024 (sesiune VR, training-uri de specialitate – ortopedie, stomatologie, chirurgie etc.; evenimentele sunt mediatizate constant pe pagina FMV: https://www.facebook.com/FMVSpiruHaret/)
2. Activitatea clinică – diagnostic mai rapid şi mai precis, timpul de diagnostic, numărul de investigaţii ce pot fi efectuate în cadrul clinicii veterinare.
3. Inovaţie şi cercetare – cercetări multidisciplinare, participări în consorţii pentru proiecte de cercetare internaţionale.
• DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
Impactul tehnologiei digitale asupra programului de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru formarea didactică achiziţionate prin PNNR în cadrul laboratorului LEC 3. Sistem laborator de tehnologie didactică, tehnologia informării şi comunicării
Pentru Laboratorul de Tehnologie didactică, tehnologia informării şi comunicării au fost luate în analiză standardele stabilite de ARACIS pentru domeniul Ştiinţe ale educaţiei, precum şi necesităţile concrete ale studenţilor/masteranzilor în traiectul lor de educare şi formare ca viitoare cadre didactice în sistemul de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal şi universitar din România.
Se poate remarca faptul că dotările Laboratorului de Tehnologie didactică, tehnologia informării şi comunicării răspund obiectivelor procesului de învăţământ şi cercetare ştiinţifică corespunzătoare domeniului Ştiinţe ale educaţiei. Dotările moderne asigurate prin programul de achiziţii prin PNRR contribuie semnificativ la desfăşurarea procesului de învăţământ, în acord cu prevederile în vigoare cu privire la educarea şi formarea viitoarelor cadre didactice care îşi vor desfăşura activitatea în unităţile şcolare şi, mai ales, cu privire la politicile educaţionale referitoare la dezvoltarea competenţelor didactice necesare în cariera didactică. Astfel, în acord cu Profilul şi standardele profesionale ale cadrului didactic din învăţământul preuniversitar (2024), Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din Bucureşti, programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru formarea didactică, prin dotările Laboratorului de Tehnologie didactică, tehnologia informării şi comunicării oferă studenţilor/masteranzilor săi softuri educaţionale şi mijloace tehnologice moderne, necesare formării şi dezvoltării competenţelor didactice vizate prin cele două domenii cuprinse în documentul naţional mai sus menţionat, respectiv şi Domeniul 7 (D7) Tehnologie digitală în educaţie şi, implicit, Domeniul 2 (D2): Curriculum şi proces didactic.
Aşa cum este menţionat şi în Fişele de disciplină, tehnologia digitală achiziţionată contribuie direct şi nemijlocit la desfăşurarea activităţilor didactice şi de cercetare ştiinţifică şi la dezvoltarea competenţelor didactice, la promovarea unui învăţământ de calitate, deschis şi flexibil, capabil să asigure accesul egal pentru toţi studenţii/masteranzi, din perspectiva formării de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare unei inserţii profesional – didactice optime, dar şi la dezvoltarea interesului pentru cercetare ştiinţifică fundamentală şi aplicativă în cadrul unui proces de învăţământ axat pe nevoile sociale şi personale ale studentului/ masterandului.
Actele didactice de planificare, intervenţie didactică, evaluare, dar şi cercetarea ştiinţifică în domeniul educaţiei implică deopotrivă cunoaşterea, selectarea şi utilizarea de softuri educaţionale specifice tuturor nivelurilor de învăţământ din România, de mijloace tehnologice moderne, specifice procesului de predare – învăţare.
Studenţii/masteranzi şi deopotrivă cadrele didactice din cadrul Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din Bucureşti, programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competenţelor pentru formarea didactică au nevoie în mod constant de o bază materială şi logistic – tehnică necesară formării competenţelor didactice, pe de o parte, pentru integrarea materialelor didactice digitale în planificarea actului didactic, în utilizarea pedagogică a tehnologiei în viitoarea activitate profesională, şi, pe de altă parte, pentru dezvoltarea competenţelor digitale ale elevilor.
Dată fiind evoluţia tehnologică în domeniul formării şi cercetării didactice şi pedagogice, precizăm aspectele referitoare la integrarea softurilor şi mijloacelor didactice achiziţionate pentru Laboratorul LEC 3.Sistem laborator de tehnologie didactică, tehnologia informării şi comunicării: • Tablă Interactivă -SMART HU55150705 •Tablă interactivă Huawei B2 86″ A9 • Videoproiector cu suport – V11H978040- • PROJECTOR EPSON EB-FH52 • Imprimantă multifuncţională color – KYOCERA • Imprimantă multifuncţională monocrom – XEROX B1025V_U LASER • Calculatoare PC All-in-One Dell Optiplex PLUS 7410 • Calculatoare Laptop PC DELL VOSTRO • Soft educaţional interactiv EDUBOOM • Soft educaţional interactiv MOZABOOK CLASSROOM • Soft educaţional interactiv MOZABOOK CLASSROOM
Toate echipamentele achiziţionate prin PNRR contribuie în mod semnificativ la modernizarea infrastructurii educaţionale şi de cercetare din cadrul Departamentului pentru pregătirea Personalului Didactic din Bucureşti.
Din perspectiva didactică, aceste mijloace didactice fac posibilă desfăşurarea de activităţi interactive şi aplicative, facilitând implicarea activă a studenţilor/masteranzilor în procesul de predare – învăţare şi, mai ales, dezvoltarea celor 7 domenii de competenţe didactice cuprinse în documentul Profilul profesional a cadrului didactic din învăţământ. Aşa cum reiese şi din tabelul de mai sus, utilizarea resurselor didactice din platformele educaţionale la care s-a achiziţionat acces oferă posibilitatea selectării şi evaluării acestora din perspectivă didactică şi pedagogică, contribuind la formarea unor abilităţi didactice practice relevante pentru domeniul educaţiei în ceea ce priveşte formarea viitoarelor cadre didactice.
Din perspectiva cercetării, aceste echipamente permit realizarea de analize didactice valorificate în lucrările de finalizare ale studenţilor din anul III şi masteranzilor din anul II.
În ansamblu, utilizarea acestor echipamente influenţează în mod direct şi nemijlocit calitatea procesului educaţional şi a capacităţii de cercetare, contribuind la alinierea activităţilor departamentului la standardele moderne din domeniul educaţiei moderne şi în acord cu paradigmele educaţionale actuale centrate pe resurse educaţionale digitale variate, mediu atractiv de învăţare şi dezvoltarea de competenţe, dar şi la consolidarea unui mediu academic orientat spre inovare şi performanţă.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE CRAIOVA
Prin implementarea proiectului „USH Digital”, Universitatea „Spiru Haret” a urmărit: • dezvoltarea unei infrastructuri digitale integrate, capabile să susţină procese educaţionale complexe; • actualizarea unui număr de 32 de programe de studii (24 de licenţă şi 8 de master); • dezvoltarea şi consolidarea competenţelor digitale ale studenţilor şi cadrelor didactice; • creşterea calităţii actului educaţional şi a relevanţei acestuia pentru mediul socio-economic.
În acest context, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Craiova a avut un rol activ în implementarea proiectului, contribuind la atingerea obiectivelor strategice prin integrarea tehnologiei digitale în procesul didactic şi de cercetare.
La nivelul facultăţii, proiectul „USH Digital” a determinat o modernizare substanţială a infrastructurii educaţionale, prin operaţionalizarea unor laboratoare digitale specializate, adaptate domeniilor de studiu gestionate. Astfel, au fost dezvoltate şi utilizate:
• laboratorul de cercetări juridice, destinat analizelor de specialitate şi activităţilor aplicative din domeniul dreptului;
• laboratorul de criminalistică şi educaţie juridică, care permite simularea unor situaţii practice şi dezvoltarea competenţelor profesionale specifice;
• laboratorul de informatică economică, destinat utilizării instrumentelor digitale în domeniul economic şi financiar.
Aceste laboratoare sunt dotate cu echipamente informatice moderne, sisteme interactive şi aplicaţii software specializate, fiind integrate într-o infrastructură digitală unitară la nivelul universităţii.
În completarea acestora, facultatea utilizează:
• platforma educaţională digitală integrată, care permite desfăşurarea activităţilor didactice în format online şi hibrid, gestionarea resurselor educaţionale şi monitorizarea performanţelor studenţilor;
• biblioteca digitală distribuită, care asigură acces rapid şi facil la resurse ştiinţifice, materiale didactice şi baze de date relevante.
Implementarea acestor componente a permis crearea unui mediu educaţional modern, bazat pe tehnologie, care facilitează atât procesul de predare-învăţare, cât şi activităţile de cercetare.
Reconfigurarea programelor de studii. În cadrul proiectului, programele de studii gestionate de facultate au fost supuse unui proces amplu de actualizare şi adaptare la noile cerinţe ale educaţiei digitale. Au fost vizate programe din domeniile: Drept (IF, IFR, ID); • Management; • Contabilitate şi Informatică de Gestiune; • auditul intern în sistemul public şi privat (master).
Procesul de actualizare nu a fost unul formal, ci a presupus o reconfigurare reală a conţinuturilor educaţionale şi a metodologiilor didactice, prin: • integrarea competenţelor digitale în fişele de disciplină; • adaptarea metodelor de predare la mediul digital şi hibrid; • utilizarea resurselor digitale şi a infrastructurii moderne în activităţile didactice; • introducerea unor elemente aplicative, bazate pe studii de caz, simulări şi utilizarea tehnologiilor specifice domeniilor de studiu.
Prin aceste modificări, programele de studii au devenit mai flexibile, mai atractive şi mai relevante pentru cerinţele actuale ale pieţei muncii.
Implementarea infrastructurii digitale achiziţionate prin proiectul „USH Digital” a generat un impact direct, profund şi sustenabil asupra calităţii programelor de studii gestionate la nivelul facultăţii.
În primul rând, s-a realizat o creştere semnificativă a calităţii procesului didactic, prin utilizarea metodelor interactive şi a învăţării aplicate. Activităţile didactice nu mai sunt limitate la transmiterea informaţiei, ci implică participarea activă a studenţilor, utilizarea resurselor digitale şi dezvoltarea gândirii critice. În al doilea rând, conţinutul disciplinelor a fost modernizat, prin integrarea competenţelor digitale şi adaptarea acestuia la evoluţiile tehnologice şi la cerinţele mediului profesional. Această modernizare a contribuit la creşterea relevanţei programelor de studii. Un alt efect important îl reprezintă dezvoltarea competenţelor digitale ale studenţilor, în acord cu standardele europene, ceea ce le permite acestora să se integreze mai uşor pe piaţa muncii şi să răspundă cerinţelor profesiilor emergente. De asemenea, infrastructura digitală a contribuit la creşterea capacităţii de cercetare, prin facilitarea accesului la instrumente moderne, resurse digitale şi medii de lucru colaborative. Totodată, s-a realizat o extindere a accesului la educaţie, prin posibilitatea participării la activităţi didactice în format online sau hibrid, precum şi prin accesul facil la resurse educaţionale. Acest aspect a contribuit la creşterea incluziunii educaţionale.
Nu în ultimul rând, evaluarea academică a fost îmbunătăţită prin utilizarea instrumentelor digitale, care permit o monitorizare mai eficientă a progresului studenţilor, asigură transparenţă şi oferă feedback rapid.
În ansamblu, aceste transformări au condus la creşterea calităţii programelor de studii şi la o mai bună adaptare a acestora la cerinţele actuale ale societăţii şi ale pieţei muncii.
Proiectul „USH Digital” a determinat o transformare structurală şi ireversibilă a modului de organizare şi desfăşurare a procesului educaţional la nivelul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Craiova. Rezultatele obţinute nu se limitează la modernizarea infrastructurii, ci reflectă o schimbare de paradigmă, prin trecerea de la un model educaţional preponderent tradiţional la un model digital integrat, orientat spre competenţe, aplicabilitate şi adaptabilitate.
În mod concret, implementarea proiectului a condus la: • creşterea semnificativă a calităţii programelor de studii; • alinierea conţinuturilor educaţionale la cerinţele actuale ale economiei digitale; • dezvoltarea competenţelor digitale ale studenţilor şi cadrelor didactice; • consolidarea dimensiunii aplicative şi a relevanţei profesionale a formării universitare; • creşterea capacităţii instituţionale de inovare, digitalizare şi adaptare continuă.
Impactul proiectului este unul sustenabil, întrucât infrastructura digitală creată şi competenţele dezvoltate permit continuarea procesului de modernizare şi după finalizarea finanţării. În acest context, se poate aprecia că obiectivele proiectului au fost nu doar atinse, ci valorificate la un nivel superior, generând valoare adăugată reală pentru comunitatea academică şi pentru beneficiarii direcţi ai actului educaţional.
• FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI, BRAŞOV
Laboratorul de psihodiagnostic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Braşov (LEC7) a fost recent modernizat prin proiectul finanţat de PNRR, în cadrul iniţiativei USH Digital.
În urma implementării proiectului, acesta a fost dotat cu • 30 calculatoare desktop PC, • o multifuncţională color şi • una alb-negru, • un videoproiector digital, • două kit-uri tablă interactivă SMART, • şapte laptop-uri, • cinci sisteme de testare şi evaluare psihologică PSISELTEVA, • echipament Access Point care asigură accesul studenţilor prin internet la resurse educaţionale şi de cercetare, • alte echipamente hardware şi aplicaţii software necesare pentru accesul la informaţii şi procesarea datelor specifice domeniului psihologie.
Facultatea a beneficiat de integrarea tehnologiilor digitale în discipline, prin introducerea unor metode moderne de predare, cercetare şi evaluare.
Impactul asupra procesului didactic este semnificativ. Activităţile de predare-învăţare au devenit mai flexibile şi mai eficiente prin utilizarea modelelor hibride şi a platformelor digitale integrate, care permit accesul în timp real la resurse educaţionale şi facilitarea comunicării dintre cadre didactice şi studenţi.
De asemenea, investiţia a contribuit la dezvoltarea competenţelor digitale ale studenţilor, atât în plan general, cât şi aplicat domeniului psihologiei, pregătindu-i pentru integrarea pe o piaţă a muncii din ce în ce mai tehnologizată.
Activitatea în laborator este o componentă esenţială a practicii de specialitate. În cadrul acesteia, studenţii învaţă să utilizeze baterii de teste psihologice, să realizeze simulări de evaluare, precum şi să scoreze şi să interpreteze rezultatele. De asemenea, ei desfăşoară activităţi de cercetare, cum ar fi colectarea datelor pentru lucrările de licenţă sau disertaţie, folosind infrastructura laboratorului. Studenţii au acces la platforme de testare online şi baze de date cu teste etalonate pe populaţia României, furnizate de distribuitori oficiali în parteneriat cu universitatea.
Un alt efect important al Proiectului USH DIGITAL este creşterea capacităţii de cercetare la nivelul facultăţii. Dotările digitale permit colectarea şi analiza datelor în timp real, dezvoltarea cercetării experimentale şi facilitarea colaborărilor academice, contribuind astfel la creşterea performanţei ştiinţifice şi a vizibilităţii instituţionale. În acelaşi timp, digitalizarea a avut un impact pozitiv asupra incluziunii educaţionale, prin asigurarea accesului egal la resurse moderne de învăţare, inclusiv pentru studenţii din medii vulnerabile, şi prin flexibilizarea procesului educaţional.
În concluzie, implementarea tehnologiilor digitale la nivelul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Braşov a generat un impact pozitiv semnificativ asupra calităţii programelor de studii, contribuind la modernizarea procesului didactic, la dezvoltarea competenţelor digitale ale comunităţii academice şi la alinierea ofertei educaţionale la standardele europene.
• FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ŞTIINŢE ECONOMICE, BRAŞOV
Implementarea, la nivelul Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice, Braşov, a laboratorului de informatică economică şi a laboratorului de cercetări juridice reprezintă un demers cu impact substanţial asupra calităţii procesului educaţional la nivelul facultăţii. Această infrastructură a contribuit în mod direct la: • creşterea calităţii actului didactic; • modernizarea predării; • eficientizarea evaluării; • dezvoltarea competenţelor digitale şi profesionale ale studenţilor; • consolidarea dimensiunii aplicative a programelor de studii Drept şi Management.
Fiecare dintre cele două laboratoare este dotat cu: • 30 de calculatoare; • 1 multifuncţională color format A3; • 1 multifuncţională alb-negru format A3; • tablă interactivă SMART; • tablete grafice. Implementarea acestei infrastructuri a fost însoţită de revizuirea unor fişe de disciplină, în vederea integrării noilor resurse în activitatea didactică. Dezvoltarea celor două laboratoare a răspuns nevoii de modernizare a bazei materiale şi de adaptare a procesului educaţional la exigenţele actuale ale învăţământului superior şi ale mediului profesional.
În mod particular, laboratorul de informatică economică are o relevanţă majoră pentru formarea competenţelor digitale, analitice şi aplicative necesare studenţilor de la programele de studii Management şi Drept, în timp ce laboratorul de cercetări juridice susţine în mod direct documentarea, analiza şi cercetarea juridică.
Prin această infrastructură, facultatea a creat condiţii reale pentru desfăşurarea unui proces educaţional modern, interactiv şi orientat spre competenţe.
Existenţa laboratoarelor produce efecte directe asupra actului didactic, contribuind la: • modernizarea metodelor de predare; • utilizarea suporturilor digitale interactive; • creşterea caracterului aplicativ al activităţilor didactice; • corelarea mai eficientă a noţiunilor teoretice cu exemple şi exerciţii practice; • stimularea participării active a studenţilor.
Impactul asupra procesului de învăţare. Din perspectiva învăţării, infrastructura digitală implementată a contribuit la: • creşterea accesului studenţilor la resurse şi instrumente moderne de lucru; • dezvoltarea competenţelor digitale şi profesionale; • consolidarea caracterului practic al activităţilor academice; • stimularea autonomiei în învăţare şi a lucrului aplicativ; • creşterea capacităţii de documentare, analiză şi redactare.
Un element deosebit de important îl reprezintă participarea studenţilor facultăţii la cursul acreditat ANC „Competenţe digitale de utilizare a tehnologiei informaţiei ca instrument de învăţare şi cunoaştere”, ceea ce confirmă faptul că infrastructura creată a fost valorificată în mod efectiv şi a susţinut formarea unor competenţe digitale concrete, utile atât în parcursul academic, cât şi în inserţia profesională a studenţilor.
Impactul asupra evaluării. Implementarea laboratoarelor a avut un efect semnificativ şi asupra modului de evaluare a studenţilor, prin: • diversificarea instrumentelor de evaluare; • introducerea unor forme de evaluare aplicativă; • creşterea obiectivităţii şi eficienţei evaluării; • evaluarea competenţelor digitale, analitice şi operaţionale; • corelarea mai bună a evaluării cu rezultatele învăţării.
Laboratorul de informatică economică a permis realizarea unor evaluări axate pe aplicarea cunoştinţelor, iar laboratorul de cercetări juridice a susţinut evaluări centrate pe documentare, analiză juridică, redactare şi argumentare.
Impactul asupra calităţii programelor de studii. Analiza implementării relevă un impact pozitiv şi consistent asupra calităţii programelor de studii Drept şi Management, concretizat prin: • modernizarea infrastructurii educaţionale; • îmbunătăţirea procesului de predare, învăţare şi evaluare; • dezvoltarea competenţelor digitale şi profesionale ale studenţilor; • creşterea relevanţei practice a activităţilor didactice; • adaptarea conţinuturilor şi metodelor didactice la cerinţele actuale ale mediului profesional; • sporirea atractivităţii ofertei educaţionale a facultăţii.





