Pictoriţa Carmen NICOLAU, un creator de valoare

Cotidian, înainte de apariţia zorilor, deschid calculatorul din două motive. În primul rând, să văd ce mai este nou în lume, dar şi în România, evident, În al doilea rând, ca un mare amator de pictură, de mai multe decenii, caut tablouri interesante. Acum ceva timp, călătorind prin infinitul spaţiu al internetului văd un tablou aparte. Poartă semnătura pictoriţei Carmen NICOLAU. Ca orice gazetar serios, vreau să aflu nişte detalii. Aşa a apărut interviul următor.

– Felicitări pentru lucrarea cu figuri umane. Cum se numeşte, ce dimensiune are şi în ce tehnică este realizat?

– Tabloul pe care l-aţi văzut pe Facebook se numeste „Chipuri urbane”, este realizat în tehnică mixtă, acrylic şi ulei, pe carton pânzat, 40/50 cm, şi se referă la întâlnirea oamenilor dintr-un oraş, oameni care se sting, fără să se cunoască, se privesc pentru o clipă şi apoi dispar în mulţime. Fiecare chip poartă însă o poveste pe care ceilalţi nu o pot vedea. Nu există zâmbete, dar nici tristeţe deplină. Există numai tăcere, aşteptare, dorinţa de a fi înţeles. Feţele sunt aproape ca nişte măşti sugerând diferenţa dintre ceea ce arătăm lumii şi ce ascundem în noi. Lucrarea s-a născut din fascinaţia pentru oameni ce rămâne după întâlniri, despărţiri, iubiri, singurătăţi şi speranţe. Cinci chipuri, cinci poveşti tăcute într-un singur spaţiu. Cât din noi reuşeşte celălalt să vadă?

– Unde este acum acest tablou?
– Tabloul este acum la Montreal, acolo unde mă aflu şi eu pentru o perioadă de timp.
După expoziţiile la care am participat anul acesta, la Bucureşti, „Fum în ochi”, la Şona şi la Făgăraş, în cetate, unde lucrarea mea este încă în expoziţie, sper să am ocazia să mai expun în anul ce vine şi în cadrul altor expoziţii de grup alături de grupul Phoenix, condus cu atâta maiestrie de Mariana Şerban, Nelu Măstăcăneanu şi Roberta Neamţu, ca şi Doina Indrea, cărora le sunt recunoscătoare. Sunt, de asemenea, admisă la concursul de pictura Dantebus din Italia, şi invitată pentru a expune într-o expoziţie de grup la Florenţa. Sper să am oportunitatea să-mi expun lucrările, în viitor, într-o expoziţie personală. După ce am renuntat la stetoscop (pensionându-mă) şi am luat pensula în mână, am început o alta etapă în viaţa mea, una în care am descoperit câtă bucurie poate aduce pictura. Nu pictez pentru perfecţiune, ci pentru că îmi place mult să pun pe pânză câte ceva din tot ce simt şi văd. Pictez cu bucuria de a crea şi de a spune, în felul meu, tot ce cuvintele nu pot spune.

– Mulţumesc frumos! La final, vă rog să transmiteţi un gând tuturor celor care vă admiră tablourile în realitate, ori în spaţiul virtual…

– Le mulţumesc mult celor care se opresc, privesc şi simt în faţa unei lucrari sau o văd doar în lumea virtuală.

– După atâtea cuvinte, să vedem şi alte tablouri pe care le semnaţi.

Aristotel BUNESCU 
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com