„Paştele Blajinilor” – sărbătoarea străveche care urmează Învierii

La o săptămână după Paşte, în special în Moldova şi în Republica Moldova, comunităţile păstrează o tradiţie veche de secole: Paştele Blajinilor, o sărbătoare religioasă, considerată de unii ca fiind creştină, iar de alţii ca fiind o sărbătoare cu rădăcini păgâne cu influenţe creştine considerabile. Această sărbătoare are la bază pomenirea celor decedaţi, rude şi prieteni apropiaţi. De Paştele Blajinilor, credincioşii vizitează mormintele, le aduc în ordine, iar după slujbă preoţii săvârşesc sfinţirea lor.

Tradiţional, Paştele Blajinilor se sărbătoreşte în lunea de după Duminica Tomii, la o săptămână de la Învierea Domnului. În localităţile rurale mai mari şi în oraşele în care sunt mai multe cimitire, sărbătoarea are loc timp de mai multe zile, începând de sâmbătă. Ţara unde sărbătoarea are cea mai mare amploare este Republica Moldova, unde ziua de luni de după duminica Paştelui Blajinilor (la o săptămână după Paştele creştin-ortodox) este declarată oficial ca fiind zi liberă. În capitala Republicii Moldova, în Chişinău, tradiţional, de Paştele Blajinilor municipalitatea pune la dispoziţia populaţiei rute de autobuz gratuite către cel mai mare cimitir din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa – Cimitirul Sfântul Lazăr (Doina). La slavii de est ortodocşi, există o sărbătoare similară, numită Radoniţa (Радоница) la ruşi, Radauniţa (Радаўнiца) la bieloruşi şi Provodî (Проводи). În perioada comunistă, sărbătoarea nu se putea ţine lunea, aceasta fiind zi de muncă, de aceea a apărut obiceiul de a pomeni pe cei răposaţi duminica, zi oficială de odihnă, ceea ce nu corespunde tradiţiilor, întrucât Biserica Ortodoxă nu oficiază pomenirea morţilor în Săptămâna Luminată, inclusiv în Duminica Tomii, fiind vreme de bucurie pentru Învierea Domnului. Pomenirile în alte zile apropiate Paştelui Blajinilor nu sunt o regulă oficială, consfinţită de Biserică, ci doar o practică locală.

Originea Paştelui Blajinilor este explicată printr-o legendă veche, care vorbeşte despre existenţa unui popor izolat, numit „blajinii”. Potrivit tradiţiei, aceştia erau oameni credincioşi, dar lipsiţi de contact cu restul lumii creştine şi, din acest motiv, nu ştiau când trebuie să sărbătorească Învierea Domnului. Legenda spune că, pentru a-i ajuta, creştinii dintr-un oraş aflat mai sus pe cursul aceluiaşi râu aruncau cojile de ouă roşii în apă, după masa de Paşte. Acestea ajungeau, după aproximativ o săptămână, la blajini, care înţelegeau astfel că a sosit momentul să celebreze şi ei Paştele. Tradiţia a fost atât de puternică, încât în unele sate obiceiul de a arunca cojile de ouă în apă s-a păstrat mult timp.

În credinţa populară, blajinii sunt consideraţi fiinţe mitice sau chiar reprezentări ale strămoşilor. Etnologii îi descriu ca fiind oameni care trăiesc la hotarul dintre lumea celor vii şi cea de dincolo, adesea plasaţi pe malurile Apei Sâmbetei sau în locuri ascunse, departe de civilizaţie. Sunt văzuţi ca fiind blânzi, evlavioşi şi incapabili de a face rău, trăind o viaţă simplă, dedicată postului şi rugăciunii. Unele legende îi descriu ca fiind urmaşii lui Set, al treilea fiu al lui Adam şi al Evei, în timp ce altele spun că ar locui pe insule îndepărtate, hrănindu-se doar cu fructe şi ducând o viaţă austeră. De asemenea, există credinţa că blajinii nu ştiu să calculeze data Paştelui, motiv pentru care îl sărbătoresc cu întârziere, atunci când văd semnele trimise de oameni, precum cojile de ouă ajunse pe apă.

Paştele Blajinilor este, înainte de toate, o sărbătoare a pomenirii. În această zi, credincioşii merg la mormintele celor dragi, aduc ouă roşii, pască şi alte bucate tradiţionale, pe care le împart în memoria celor adormiţi. În multe locuri, mesele sunt întinse chiar în cimitir sau în apropierea bisericilor, iar oamenii petrec împreună, într-o atmosferă care îmbină tristeţea cu recunoştinţa. În unele zone, tradiţia spune că aceste pomeni au şi un rol protector, aducând sănătate celor vii şi rodnicie câmpurilor. În Bucovina, de exemplu, obiceiul era ca oamenii să meargă în natură, cu mâncare şi băutură; firimiturile căzute erau considerate ofrande pentru cei plecaţi. Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de Paştele Morţilor, Paştele Mic sau Paştele Rohmanilor şi, deşi nu are o rânduială strictă bisericească, continuă să fie respectată cu sfinţenie în multe comunităţi. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; capital.ro; espr.ro; redactia.ro; news.yam.md; ortodoxia.me;