Paparuda / Băbăluda – un obicei pe cale de dispariţie

În satele din România încă se mai practică obiceiuri ce marchează începerea anotimpurilor. Printre cele mai cunoscute ritualuri, numite şi obiceiuri calendaristice, se numără şi Paparudele, obicei practicat de Sângeorz (Sfântul Gheorghe), în sudul Transilvaniei şi în satele din regiunile subcarpatice. Categoria obiceiurilor de Sângeorz include şi procesiunile cu „Păpărugi”, în care tineri mascaţi, care poartă costume confecţionate din crengi înfrunzite şi din scoarţă de copac, anunţă venirea primăverii, anotimp ce simbolizează revenirea naturii la viaţă şi implicit, belşugul aşteptat în fiecare toamnă, odată cu strângerea recoltei. Ritualurile cu Păpărugi se desfăşoară cu prilejul Împreunatului sau a Măsurişului oilor, evenimente ce au loc anual, la 23 aprilie. În unele zone, restrânse ca arie, procesiunile cu Păpărugi se desfăşoară la Ispas sau la Rusalii.

Dispariţia unor astfel de ritualuri, din care multe au rădăcini în datini cunoscute dinaintea naşterii lui Iisus, reprezintă un proces devenit din ce în ce mai vizibil, mai ales cu începere din ultimul deceniu al secolului trecut. În câteva versiuni, obiceiul Păpărugilor sau al Păpălugarilor se mai practică doar în unele sate de pe văile râurilor Arieş, respectiv Someş, dar şi în câteva localităţi din Podişul Transilvaniei. Practicile ceremoniale de Sângeorz se întâlnesc azi în comunităţi mai izolate, precum Limba, sat ce aparţine de comuna Ciugud, şi Măhăceni, localitate ce face parte din comuna Unirea, ambele din judeţul Alba, respectiv, în Muncel, sat din comuna Cîţcău şi Buru, din comuna Iara, ambele în judeţul Cluj. Spre deosebire de formele procesionale ale obiceiului de Sângeorz, practicate în celelalte sate amintite, unde un singur personaj mascat porneşte cu colindul prin sat, ca şi la Crăciun, la Buru s-a păstrat o variantă dramatizată a obiceiului, pusă în practică nu de unul, ci de şase personaje, din care patru mascate şi unul travestit. Cele şase personaje sunt interpretate numai de bărbaţi. De aceea apare şi un personaj interpretat în travesti, anume Măriuţa, nevasta Mutului Băbăluzii.

Ritualurile, ce cuprind mai multe etape, încep cu trei zile înaintea evenimentului. Până inclusiv în ziua evenimentului, unul dintre cei doi dobaşi a urcat deasupra satului Buru şi, la capătul unei porţiuni povârnite, de la care începe Drumul Romanilor, a poposit în locul căruia localnicii îi spun În Piatră. Acolo, cocoţat pe o stâncă, dobaşul a vestit din trompetă, venirea Băbăluzii. Ritualul, ce se aseamănă cu cele practicate de păstori la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, pentru alungarea strigoaicelor care vor să fure laptele oilor, cu ocazia Împreunatului, sau pe cel al vacilor din gospodăriile sătenilor, se repetă trei seri la rând. După prima strigare a dobaşului încep pregătirile pentru asigurarea recuzitei necesare cetei conduse de Mutul Băbăluzii. În a doua etapă, ritualul prevede procurarea scoarţei de cireş sălbatic din care se vor confecţiona vesta Mutului şi coiful, în formă de cilindru, ce va acoperi, pe de-a-ntregul, capul Măriuţei. De îndeplinirea acestei sarcini, ca şi a celorlalte îndatoriri prevăzute în derularea ritualului, se îngrijesc toţi cei şase protagonişti care fac parte din distribuţia evenimentului. După ce desprind de pe pom o bucată de scoarţă netedă şi fără găuri, tinerii o pun la păstrat în apa pârâului ce trece prin satul Buru. O lasă la înmuiat până în ziua următoare, când scoarţa va ajunge la locul destinat confecţionării costumaţiei protagoniştilor care vor interpreta Băbăluda. În cea de-a doua zi a pregătirilor, pe la amiază, tinerii au plecat iarăşi pe munte, pentru a tăia crengile înfrunzite de mesteacăn, din care se confecţionează fustele personajelor principale, respectiv cea a Mutului Băbăluzii şi a Măriuţei, precum şi măturile, incluse de asemenea în recuzita ritulului. Acţiunea a început la amiază, deoarece s-a făcut în prima zi de Paşte, dar altfel crengile se taie mai pe înserat, pentru a evita veştejirea frunzelor, până a doua zi. În Ziua Z, pregătirea vestimentaţiei protagoniştilor începe de dimineaţă, pentru ca la amiază Mutul Băbăluzii şi Măriuţa, însoţiţi de suita lor să poată descinde în sat, pentru a pune în practică obiceiul ce se desfăşoară la Buru de cel puţin câteva sute de ani. Sus, deasupra satului, în Piatră, sau În Dos, unde se stabileşte, în mod tradiţional, cartierul general al Băbăluzii, pe lângă protagonişti, la pregătiri mai participă săteni cu experienţă, care ajută la confecţionarea recuzitei, mai ales a fustelor din crengi de mesteacăn şi, îndeosebi, a pieptarului Mutului Băbăluzii şi a măştii Măriuţei, în cazul cărora prelucrarea scoarţei de cireş necesită o îndemânare şi o atenţie aparte. Primul personaj care intră în pâine, unul dintre dobaşi, coboară în sat imediat după adunarea protagoniştilor la cartierul general. Îmbrăcat complet în negru, spoit pe faţă cu o cremă ritualică, preparată din unsoare de porc, amestecată cu funingine, puse la fiert împreună, dobaşul vesteşte în sat apariţia iminentă a Băbăluzii şi a cetei sale. Crainicul îi mânjeşte pe faţă, cu crema ritualică, îndeosebi pe adolescenţii şi pe copiii pe care îi întâlneşte în calea sa. Superstiţia spune că duhurile rele nu se vor mai putea atinge de persoanele mânjite cu acel amestec de unsoare de porc şi funingine. O unsoare ritualică, oarecum similară cu cea întrebuinţată la obiceiul Băbăluzii de la Buru, se prepară cu ocazia „Alesului”, ritual practicat de păstorii din Banat şi din Transilvania. Asemănările Alesului cu Băbăluda încep cu perioada de desfăşurare a obiceiului. Startul pregătirilor se dă în 21 aprilie, iar obiceiul în sine se desfăşoară în 23 aprilie, cu ocazia sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. În după-amiaza zilei de 21 aprilie femeile prepară pe dosul unui scaun sau pe o scândură curată, untură de oi, pe care o dau păcurarilor, învelită într-o pânză, ca să o aibă la ei înainte de apusul soarelui, moment în care, se crede, pornesc strigoicile să ia laptele oilor neunse şi tot atunci debutează şi puterea tuturor relelor asupra oilor. Untura oilor se prepară din untură de porc negru, luată de lângă inima animalului sacrificat neapărat numai de Ignat, adică în 20 decembrie. Unsoarea destinată preparării Unturii oilor nu se topeşte, ci se sărează şi se păstrează într-o basma, legată în cruciş, cu marginile înăuntru, după care se afumă în coşul vetrei. Unsoarea astfel păstrată se amestecă, la timpul potrivit, cu usturoi, laptele câinelui, boz, leuştean, pelin, scai sau scaiete mare, urzică şi frunze de salcie sau salcă, cu mâţişori, culese în a 25-a zi dintre Paşte şi Rusalii, uscate şi mărunţite, apoi amestecate cu untură de porc şi tămâie. Păstorii cred că plantele din amestecul respectiv vor ţine relele la distanţă de oi şi de turmă. Până la coborârea Mutului Băbăluzii şi a alaiului său în Buru, primul dobaş, care face de serviciu înainte de amiază, parcurge de mai multe ori distanţa dintre cartierul general al Băbăluzii şi sat. Celelate personaje, Mutul Băbăluzii, împreună cu nevastă-sa, Măriuţa, însoţiţi de doi militari, care îi păzesc şi de un dobaş, descind în sat în ziua de Sfântul Gheorghe, pe la amiază. O salbă de clopoţei ce încinge brâul Mutului şi pe cel al neveste-sii, Măriuţa, dau de ştire satului că Băbăluda se apropie. Cel puţin teoretic, membrii cetei Băbăludei nu ar avea voie să-şi dea jos măştile până la sfârşitul obiceiului, camuflându-şi identitatea. Aceeaşi regulă, azi căzută în desuetudine, se întâlneşte şi în ceremoniile ritualice de iniţiere, practicate în societăţile tribale extra-europene, în care recluziunea în pădure, asumarea probelor iniţiatice şi mascarea constituiau elemente sine qua non ale scenariului şi dramaturgiei de iniţiere. Scoarţa de cireş se regăseşte şi în vestimentaţia militarilor, ale căror centuri şi diagonale sunt confecţionate din învelişul trunchiului de copac, la fel ca şi epoleţii uniformelor. Conform opiniei unor cercetători ai obiceiului de la Buru, includerea militarilor în distribuţia obiceiului Aceste influenţe provin din conjugarea caracterului cvasi-militar al riturilor de iniţiere practicate la trecerea adolescentului de la perioada adolescenţei la statutul de adult şi instituţia propriu-zisă a armatei, în condiţiile stagiului militar obligatoriu. Aşa s-ar putea explica prezenţa în îmbrăcăminte, la unele dintre variantele atestate arhivistic sau încă vii ale ceremonialului Băbăluzii, a unor accesorii cazone, ca de exemplu centurile şi diagonalele. În cazul particular al Băbăluzii alaiul măştilor vegetale colindă întregul sat, oprindu-se la fiecare poartă, unde Mutul Băbăluzii şi Măriuţa fac curăţenie cu mături confecţionate de asemenea din crengi înfrunzite de mesteacăn. Gazdele îi răsplătesc cu ouă. Dacă porţile nu se deschid, ceata Băbăluzii escaladează gardul, merge la cuibarul găinilor şi se serveşte cu ouă direct de la sursă. Pe lângă ouă, Mutul Băbăluzii şi membrii alaiului său primesc şi alte daruri, printre care şi bani. Acest ultim mijloc de plată îl folosesc, mai ales, şoferii maşinilor oprite pe drumul naţional Turda – Câmpeni, purecat de ceata Băbăluzii pe porţiunea ce trece prin perimetrul satului Buru. Şoferilor care nu consimt la plată, Mutu Băbăluzii le oferă, cu generozitate, prilejul de a-i admira simbolul fertilităţii, un falus uriaş, cioplit dintr-o creangă mai groasă de mesteacăn, ce face parte din costumaţia sa ritualică.

Pe durata sărbătorii, personajele mascate se bucură de libertate totală, un fel de imunitate, practic nelimitată. Nimeni nu are dreptul să se supere pe Mutul Băbăluzii, pe Măriuţa, pe militarii care-i păzesc sau pe dobaşi. Dacă cineva totuşi se supără, nu are voie să-i pedepsească pe interpreţi pentru acţiunile întreprinse de aceştia, ce pot merge de la violarea proprietăţii private, prin esacladarea gardurilor ce împrejmuiesc curţile caselor, până la stropirea cu apă şi aruncatul în pârâu, mai ales al fetelor, dar şi al băieţilor sau copiilor mai răsăriţi, dacă Băbăluda sau cineva din alaiul său consideră necesară înfăptuirea acelei operaţii. În unele sate, imunitatea personajelor care participă la procesiunile cu Băbăluzi, Moroi sau Goţoi conferă o tentă violentă evenimentului. Unde nu primeau darurile cuvenite, Goţoii loveau cu topoarele în porţi şi în stâlpii gardurilor, până căpătau ceea ce li se datora, sau murdăreau pereţii caselor „pentru că lege contra lor nu se pomeneşte”. vedere ritual.

La Buru, în urmă cu 10-15 ani, tinerii care pregăteau Băbăluda stăteau toată noaptea în Piatră, deasupra satului, pe locul unde începea vechiul drum roman, şi petreceau la foc, bucinând din timp în timp. Interpreţii ritualului trebuiau să aibă o anumită vârstă. De obicei, pentru transpunerea în practică a datinii Băbăludei se alegeau tineri aflaţi la vârste din preajma sorocului plecării în armată. Participarea la Sângeorz marca trecerea interpreţilor Băbăludei de la statutul social de adolescent la cel de adult. Nicio femeie nu era admisă în Piatră, locul unde interpreţii Băbăludei îşi pregăteau costumaţia, respectiv alifia ritualică şi de unde dobaşii lansau, din trompetă, strigătele peste sat. Adolescenţii petreceau o noapte de veghe în pădure, doar între ei, la foc. În acea noapte nici unul dintre participanţi nu avea voie să doarmă, sub presiunea unor pedepse corporale usturătoare. Aceeaşi lege nescrisă a legământului masculin, se întâlneşte şi în cazul unor ceremonialuri cu măşti vegetale, încă vii la Căianu Mare, din judeţul Bistriţa-Năsăud, sau la Codor, sat din comuna Jichişu de Jos, aflată în apropierea Dejului, municipiu din judeţul Cluj.

După o zi ce debutează cu pregătirile din Piatră şi apoi continuă cu defilarea Mutului Băbăluzii şi a suitei sale prin sat, evenimentul se încheie după-masa, târziu, cu o baie generală, în pârâu. După ce personajele care au dat viaţă Băbăluzii leapădă măştile şi costumaţia ritualică, cheful se încinge la o gazdă desemnată dinainte de începerea evenimentului. La loc de cinste pe masa festinului tronează o omletă, fel de mâncare numit şi papară sau păpăraie, gătit, în acest caz, din cele câteva zeci de ouă primite de Mutu Băbăluzii şi de ceata sa pentru prestaţia lor menită să ferească satul de duhurile rele, până la Sângeorzul de anul viitor. Scăderea numărului locuitorilor creează premisele dispariţiei obiceiului de Sângorz, ce se desfăşoară la Buru. În curând, trompeta ce vesteşte venirea Băbăludei nu îşi va mai trimite, de sus, din Piatră, ţipetele sale ascuţite peste sat. (George V. GRIGORE)

„Paparudă rudă,
Vino de ne udă,
Că să-nceapă ploaie,
Să curgă şiroaie,
Cu găleată, leata,
Peste toată gloată.
Unde dă cu maiul,
Să crească mălaiul;
Unde dă cu sapa,
Să curgă ca apa.
Hai, Catrino, să sărim,
Paparudele!
Că ştii iarna ce păţim,
Paparudele!
Ca pasărea prin copaci,
Ploaie multă ca să faci!”….

Surse: wikipedia.org; acasalaromani.ro; rightword.ro; agromedia.ro; wordpress.com; crestinortodox.ro; naturescu.com

Bibliografie: Bogdan Neagotă – „Rituri pubertare şi ceremonializare calendaristică în complexul „Păpălugarii” din Transilvania. Perspective etnologice şi istorico-religioase”. Romulus Antonescu: Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti