Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Popasuri culturale > Osemintele „Prinţului Luminilor” se odihnesc la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”

Osemintele „Prinţului Luminilor” se odihnesc la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”

icon-calendarData: 21 iulie 2026

Biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi este celebră nu doar pentru frumuseţea exterioară (se spune că ar fi fost şi poleită cu aur pe vremuri), ci şi pentru faptul că adăposteşte mormintele a doi domnitori cunoscuţi ai Moldovei şi României unite: Dimitrie Cantemir – Prinţul Luminilor şi Alexandru Ioan Cuza – Domnitorul Unirii Principatelor Române din 1859.

Povestea mormântului lui Dimitrie Cantemir (1673 – 1723): se ştie că domnitorul moldovean s-a refugiat din ţara sa natală (Moldova) în Rusia, după ce a pierdut lupta împotriva otomanilor, prin bătălia de la Stănileşti (1711). Dimitrie Cantemir, cărturar şi domn al Moldovei, a murit la nici 50 de ani, în 1723, şi a fost înmormântat la Moscova, într-o biserică pe care o ctitorise înainte de refugierea sa din ţară (Biserica „Sf. Constantin şi Elena”). Numai că aceasta a fost demolată odată ce s-a construit metroul din Moscova. Autorităţile bolşevice ruseşti au oferit României rămăşiţele pământeşti ale domnitorului Cantemir, ce au fost depuse în Biserica Trei Ierarhi din Iaşi.

A fost un mare cărturar al umanismului românesc. A fost membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. La peste 200 de ani distanţă, în 1935, rămăşiţele sale au fost aduse în ţară, iar cronicarul îşi găseşte odihna veşnică la Iaşi. Cărturarul Dimitrie Cantemir, fiu al domnului Moldovei Constantin Cantemir, a ocupat tronul Moldovei în două rânduri, respectiv martie-aprilie 1693, când avea doar 30 de ani, şi între 1710 şi 1711. Din această calitate, a încercat să recâştige independenţa Moldovei faţă de Imperiul Otoman, folosindu-se de ajutorul vecinilor de la Răsărit, încheind în acest sens o alianţă cu Petru I al Rusiei. După bătălia de la Stănileşti, din anul 1711, soldată cu înfrângerea armatelor ruso-moldovene, Dimitrie Cantemir a primit protecţia Rusiei, devenind consilierul ţarului Petru I. Cantemir a avut preocupări dintre cele mai diverse, în domeniul filozofiei, geografiei, istoriei, enciclopediei, dar a fost şi un important etnograf, lingvist, muzicolog şi chiar compozitor. Una dintre lucrările sale de căpătâi s-a numit „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, susţinând latinitatea limbii şi a poporului format pe teritoriul vechii Dacii. „Dorul nestins de ţară a fost luminat de satisfacţiile realizărilor obţinute pe plan ştiinţific şi literar, nerenunţând nici o clipă Ia idealul său de a-şi vedea ţara eliberată de sub turci. Va înlocui spada cu condeiul, pentru a face cunoscută întregii Europe savante imaginea pământului strămoşesc, originea latină a poporului român, soarta vitregă a acestui neam, încălcat veacuri de-a rândul de cotropitori. Personalitate prodigioasă, poliglot, comparabil cu umaniştii Renaşterii, în anii cât a trăit în Rusia, până la moarte, a scris principalele sale opere”, scria regretatul muzeograf vrâncean Maria Mihăilescu, în lucrarea „Cronica Vrancei”. Meritul deosebit pentru repatrierea osemintelor lui Cantemir l-a avut marele istoric Nicolae Iorga. În arhivele cercetate de muzeograful Maria Mihăilescu sunt redate onorurile cu care autorităţile vremii au întâmpinat peste tot prin locurile prin care a trecut cortegiul, de la primirea la debarcaderul din Constanţa, trecerea lui prin Buzău, Râmnicu Sărat, Focşani, Bîrlad, Vaslui şi Iaşi. Cortegiul funerar a străbătut şapte oraşe.

Astfel, în duminica de 16 iunie, la Constanţa, la coborârea rămăşiţelor s-au tras salve de tun, clopotele bisericilor din oraş au răsunat mai mult ca oricând, iar muzicile militare au cântat rugăciunile după datină.   De menţionat că la fiecare trecere a cortegiului prin gările din oraşele amintite, autorităţile locale civile au primit ca sarcină să poarte ca ţinută obligatorie jachetă, pălărie înaltă şi mănuşi albe, iar elevii de la şcoli să poate ţinuta de ceremonie albă, gările fiind pavoazate cu drapelul naţional în doliu. Odată ajuns la Iaşi, coşciugul a fost ridicat de profesorii Universităţii din capitala Moldovei, care au stat de gardă în timpul prohodului, slujba fiind oficiată chiar de către Mitropolitul Nicodim. Printre personalităţile care au participat la ritualul de reînhumare s-au regăsit Nicolae Titulescu, ministrul Afacerilor Străine al României, Ion Nistor, generalul Nicolae Uică, Nicolae Iorga, dr. Constantin Angelescu, Mihail Semionovici Ostrovski, generalul Paul Anghelescu, Savel Rădulescu, Nicolae Raicovicianu. Ca fapt divers, documentele arată că groapa pentru reînhumare a fost făcută de serviciul de arhitectură al Comisiei Monumentelor Istorice. Pe lespedea raclei sale este scris următorul text: „Aici, întors din lunga şi pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea ţării sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”. Să îi purtăm o amintire pioasă celui de a fost comparat cu personalităţile Renaşterii italiene, prin complexitatea studiilor sale. Cărturar de formaţie enciclopedică, Dimitrie Cantemir, este cel mai important promotor al umanismului şi preiluminismului românesc din secolele XVII-XVIII. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; dosaresecrete.ro; qmagazine.ro; eurodidactica.ro; cantemir.ro; basilica.ro; trinitas.tv; enciclopediaromaniei.ro; monitoruldevaslui.ro

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (80)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (96)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (178)
  • Destine (3)
  • Editorial (369)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (52)
  • Ferestrele trecutului (30)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (10)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (310)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (21)
  • Locuri (11)
  • Mari români (18)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (85)
  • Povești adevărate (6)
  • Preuniversitaria (317)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (21)
  • Romania Spectaculoasa (51)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (28)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (1.292)
  • Vacanţă deşteaptă (14)
  • Valori româneşti (130)
  • Vitralii (346)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012