Persoanele cu sensibilitate senzorial-emoţională ridicată
– modalităţi de abordare a hipersensibilităţii –
Invitat: Gabriela TUDOR (POPESCU), psihoterapeut format în Analiză Tranzacţională,
psiholog educaţional, facilitator de Constelaţii Familiale, trainer
Locul desfăşurării: meet.google.com/ejn-dvpp-boe
În data de 16 octombrie 2026 a avut loc un nou eveniment din seria celor propuse prin proiectul ATELIER, desfăşurat de Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Bucureşti a Universităţii Spiru Haret.
Dezbaterea cu tema Persoanele cu sensibilitate senzorial-emoţională ridicată – modalităţi de abordare a hipersensibilităţii – şi-a propuns să susţină nevoia studenţilor, viitorii specialişti, de a descoperi modul de funcţionare a persoanelor cu un sistem nervos hipersensibil, într-o prezentare interactivă ce s-a focusat pe impactul pe care acesta îl are asupra construirii identităţii personale, dar şi asupra interacţiunilor sociale diverse.
Persoanele înalt sensibile sunt caracterizate de profunzimea procesării informaţiilor, nivelul ridicat de empatie şi reactivitate emoţională, sensibilitatea la stimulii senzoriali, observarea detaliilor subtile şi adesea de nevoile specifice în ceea ce priveşte gestionarea energiei. A fi o persoană HSP (highly sensitive person) nu este o afecţiune sau o tulburare psihologică, ci o trăsătură biologică înnăscută (prezentă la aproximativ 15-20% din populaţie). Prin urmare, nu este un diagnostic, o fragilitate sau o slăbiciune, ci o trăsătură de temperament înnăscută, fiind determinată biologic şi ereditar – un sistem nervos mai receptiv, cu înalte abilităţi creative şi empatice.
Au fost discutate nivelurile de sensibilitate, provocările pe care un HSP le întâmpină în viaţa curentă, modul în care putem recunoaşte copiii şi adulţii hipersensibili şi felurile specifice în care putem sprijini integrarea contribuţiilor valoroase pe care aceste persoane le pot aduce.
Au participat la dezbatere studenţi, cadre didactice ale Universităţii Spiru Haret, alţi oaspeţi, reprezentând domenii diferite de specializare. (Bianca PELTEA)


