Se înfiinţează
Asociaţia Medicilor Veterinari pentru Animale de Rentă
Prof. univ. dr. Violeta-Elena SIMION, decana Facultăţii de Medicină Veterinară – Universitatea Spiru Haret, se numără printre cei 14 membri fondatori ai AMVAR – Asociaţia Medicilor Veterinari pentru Animale de Rentă.
Prezentată public pe 23 octombrie 2026, iniţiativa îşi propune să construiască o comunitate care aduce împreună studenţii, medicii veterinari, mediul academic şi fermierii, alături de toţi cei interesaţi de sănătatea, bunăstarea şi creşterea animalelor de rentă.
Implicarea doamnei decan în acest demers susţine dialogul dintre educaţia universitară, cercetare şi practica din teren. Conferinţele, cursurile şi workshopurile propuse de AMVAR vor urmări teme de interes pentru diferitele categorii de participanţi.
Colaborarea cu asociaţiile profesionale, facultăţile şi celelalte organizaţii existente, cu respect pentru rolul şi activitatea fiecăreia, reprezintă o direcţie centrală a iniţiativei.
Cei 14 membri fondatori sunt: Sălăvăstru Elena-Adriana, Huţu Ioan, Mircu Călin, Cenariu Mihai Cosmin, Beteg Florin Ioan, Potârniche Adrian-Valentin, Ungur Paul Andrei, Coroian Mircea, Oros Nicuşor-Valentin, Simion Violeta-Elena, Ciornei Ştefan Gregore, Moşescu Ştefan, Constantin Tiberiu şi Asociaţia Veterinarul.
Studenţii, cadrele didactice, medicii veterinari, fermierii şi toate persoanele interesate sunt invitate să completeze formularul de preînscriere, prin scanarea codului QR.
Înscrierile oficiale şi detaliile privind condiţiile de aderare, taxele şi cotizaţiile vor fi comunicate ulterior.
Scanaţi codul QR şi completaţi formularul de preînscriere sau accesaţi linkul:
https://docs.google.com/…/1FAIpQLSepBRQv8LU…/viewform…
Un eveniment dedicat educaţiei, performanţei şi specializării în medicina veterinară!
Din pasiune, spre specializare
După desfăşurarea seminarului Din pasiune, spre specializare, Facultatea de Medicină Veterinară a adresat mulţumiri dr. Mihai Guzu , diplomat al Colegiului European de Stomatologie Veterinară şi preşedinte onorific RSVD, şi dr. Iulia Milin, vicepreşedinte RSVD, pentru prezentările susţinute şi experienţa profesională împărtăşită studenţilor.
De asemenea, au fost adresate mulţumiri CCOC şi tuturor celor prezenţi pentru participare şi implicare!
Educaţia de calitate se construieşte prin colaborare, experienţă şi inspiraţie!


