Dorim să ne fie mai bine

Credeţi că datele, zilele din calendar îşi propun să fie istorice, memorabile? Şi totuşi, nu există nicio zi care să nu ne propună un moment de bucurie, de aducere aminte, individual şi colectiv. Dar noi, oamenii, în afara datelor asupra cărora nu avem control, naşterea şi moartea, ce propunem universului? Cum înnobilăm fiecare zi? Nu, nu cred că trebuie să ne facem un plan, doar ar trebui să ne străduim să fim cea mai bună variantă a noastră. Nu perfecţi. Şi-atunci fiecare zi ar fi o bijuterie valoroasă pe reverul existenţei noastre. Toţi la un loc am deveni un tezaur.

Ziceţi că sunt idealistă, că nu se poate, că traversăm o perioadă foarte complicată, greu respirabilă… Da, e greu. Dar cine a făcut greul? Nu noi? Cine ferecă poate să şi desferece! Cheia fermecată e omenia. Omenos nu poate fi decât un om competent, harnic, generos… Putem fi? Eu cred că da. Acum doar ne-am tulburat puţin, ne-au luat mintea bogăţia, invidia, orgoliul, eul exacerbat, concurenţa otrăvitoare, slujirea la înaltele porţi, superficialitatea, lipsa de încredere în propriile forţe, vânzarea pe nimic, incapacitatea de a spune nu, fuga după sclipiciuri, dispreţul pentru strămoşi, tradiţii, datini, insist, lipsa respectului pentru înaintaşi, preamărirea unor „valori” fără valoare, eliminarea respectului pentru valorile umanităţii, lipsa empatiei, iubirii şi credinţei. Răul este mare, dar şi capacitatea noastră de regenerare este mare. Numai să vrem! Om cu om. Fiecare în pare.

Primul pas ar fi să ne oprim din a mai urî, din a mai înjura, de a mai mări prăpastia. Şi-apoi să construim punţi între noi, poteci între case, locuri pentru a fi împreună, să restabilim zâmbetul, vorba înţeleaptă, aşezată, care este posibil să nu facă minuni din prima, dar putem insista. În loc să tânjim şi să ne tânguim, mai bine ne ridicăm gardurile din glod, dă-mi casele, gardurile şi pomii cu var, primenim grădina cu legume, cu flori, dialogăm cu albinele care polenizează florile ce vor purta curând rod. Ziua aceea, cu rod, va fi prima va fi de pus pe rever, după care se vor alinia, sau, după caz, se vor aşeza celelalte zile de sărbătorit. Şi noi vom fi partea sărbătorii. Aşa cum fiecare zi, fără să ceară voie sau să pretindă, este o aducere aminte a unui gest, a unei vorbe, a unei victorii, tot aşa, noi înşine vom (re)deveni eroii unei sărbători. Eu cred că absolut tot ce ne înconjoară are viaţă, viaţă care produce, la rândul ei, viaţă. Trebuie doar să înţelegem şi să contribuim la dezvoltarea ei Credem sau crede, Dar ne dorim să ne fie mai bine. (Mioara VERGU-IORDACHE)