Am revenit, cu infinită plăcere, în universul minunat al tablourilor semnate, în mod inconfundabil, de Daniela VĂDĂVOIU. Noi întrebări, noi răspunsuri.
– Care sunt pictorii români care vă plac mai mult?
–Îmi sunt foarte dragi Maria Tureanu şi Constantin Daniel Rosenthal. Sunt artişti diferiţi ca expresie, dar fiecare transmite autenticitate şi sensibilitate. Îi admir, însă am căutat întotdeauna să-mi construiesc propriul univers artistic, fără să urmez un tipar.
– Dar dintre coloriştii străini, de care vă simţiţi mai aproape?
–Mă regăsesc în arta lui Elli Milan. Îmi place felul în care foloseşte culoarea ca limbaj al emoţiei şi libertatea pe care o transmite prin fiecare lucrare. Cred că un tablou trebuie să fie simţit înainte de a fi analizat.
– Ce rol au avut muzeele, expoziţiile şi galeriile de artă în educarea simţului dumneavoastră artistic?
–Au avut un rol important în dezvoltarea mea artistică. De fiecare dată când vizitez un muzeu sau o galerie descopăr perspective noi, tehnici diferite şi poveşti care mă inspiră. Astfel de experienţe m-au ajutat să-mi dezvolt sensibilitatea artistică şi să-mi definesc propriul stil.
– Ce sfătuiţi un părinte care are un urmaş cu înclinaţii în domeniul artelor plastice?
–L-aş încuraja să-i ofere copilului libertatea de a explora. Să încerce pictura, desenul, sculptura sau orice altă formă de exprimare artistică, fără presiunea de a alege prea devreme. Cred că adevărata vocaţie se descoperă prin experienţă, iar rolul părintelui este să susţină, nu să decidă în locul copilului.
– Dintre toate tehnicile folosite, cu care vă simţiţi mai confortabil?
–Nu mă limitez la o singură tehnică. Îmi place să explorez, să experimentez şi să mă joc cu materialele. Folosesc pastă modelatoare pentru a crea texturi, combin acrilicul cu uleiul, integrez foiţă aurie, glitter şi alte elemente care oferă profunzime şi personalitate fiecărei lucrări. Pentru mine, fiecare tablou este o experienţă nouă şi o ocazie de a descoperi alte posibilităţi de exprimare.
– În afară de postările de pe internet, în ce loc vor mai putea admiratorii dumneavoastră să întâlnească tablourile pe care le semnaţi?
–Lucrările mele pot fi admirate în cadrul expoziţiilor la care particip, pe site-ul meu, danielaart.ro, precum şi în colecţii private. Îmi doresc ca, în timp, ele să fie prezente în tot mai multe galerii şi spaţii culturale din România şi din străinătate.
– Până unde ştiţi că a ajuns cel mai departe o lucrare de-a dumneavoastră?
–Lucrările mele au ajuns deja în colecţii private din mai multe ţări europene. De fiecare dată când un tablou pleacă peste graniţe simt că duce cu el o parte din sufletul meu. Fiecare pictură este deja o emoţie si o energie de la prima pensulă. Cred că arta este ca un portal care are puterea de a depăşi orice graniţă şi de a crea legături între oameni prin emoţie. Pictura autentică originală este un sentiment, o stare un mesaj, are puterea de a transforma, schimba energia unui loc, si a unei persoane!
– Mulţumesc foarte mult pentru răspunsuri! Să vedem nişte tablouri încântătoare…
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com

