Pictoriţa Corina MELINTE scrie despre recentul său vernisaj:
Am să încep prin a vă mărturisi că există un moment înainte de fiecare vernisaj în care artistul îşi priveşte lucrările şi se întreabă, cu o sinceritate uşor incomodă, dacă lucrările chiar trebuiau scoase în lume. „Plăsmuiri astrale” a trecut prin exact acel tip de expoziţie în care întrebarea nu a dispărut, dar a devenit în cele din urmă irelevantă. Pentru că, odată deschise uşile Galeriei „N.N. Tonitza”, lucrările nu mai aparţin în totalitate autorului – ele încep să respire prin privitor. (…)
M-am simţit onorată şi bucuroasă să expun într-un spaţiu care nu doar găzduieşte arta, ci o pune într-o lumină care te obligă la sinceritate. Iar publicul – rafinat, uneori surprinzător de atent – a completat perfect această ecuaţie fragilă dintre intenţie şi interpretare. A fost genul acela de public care nu doar priveşte, ci caută, iar uneori găseşte lucruri pe care nici măcar artistul nu ştia că le-a ascuns acolo.
Expoziţia fiind curatoriată de prof.univ.dr. Constantin Tofan, vicepreşedinte al UAP Iaşi, a impus acea rigoare intelectuală care te face, pentru câteva minute, să-ţi vezi propriile lucrări printr-un filtru mai exigent. Doamna istoric de artă drd. Petruţa Luchian a reuşit să formuleze, cu o eleganţă remarcabilă, sensuri pe care eu le-am intuit, dar nu le-am rostit niciodată. Domnul director al galeriei, dr. Laurenţiu Chiriac – Directorul Direcţiei de Cultură, Tineret şi Sport Bârlad – a oferit o atentă prezentare care a însoţit lucrările în întâlnirea lor cu publicul, iar domnului prof. Dionisie Gradu – artist vizual – a subliniat, cu autoritatea şi fineţea discursului său, că arta îşi află, în mod firesc, locul şi rostul în centrul comunităţii.
Patru membri ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, printre care pictorul Nelu Grădeanu, prezenţi la vernisaj, au adus cu ei nu doar statutul profesional, ci şi o energie care validează, discret dar ferm, demersul artistic. Şi aici, aşi dori să completez fără falsă modestie că există un moment de reală satisfacţie atunci când îţi vezi lucrările integrate într-un dialog real, nu doar expuse pe un perete.
„Plăsmuiri astrale” nu a fost gândită ca o demonstraţie, ci ca o invitaţie. Fiecare lucrare a pornit dintr-o nevoie personală de a înţelege, de a structura sau, uneori, de a accepta haosul şi tapiţeria universală. Iar faptul că aceste fragmente vizuale au fost primite, analizate şi – în unele cazuri – reinterpretate cu o libertate aproape curajoasă de către public a fost, fără îndoială, una dintre cele mai valoroase experienţe ale vernisajului.
Există şi un mic adevăr pe care uneori poate îl ascundem, anume acela că artistul îşi termină lucrarea abia în momentul în care cineva o priveşte. În acea seară, am avut senzaţia că unele dintre lucrările mele s-au finalizat de mai multe ori, în moduri diferite, în funcţie de cine le-a întâlnit. Unele au devenit mai calme, altele mai tensionate – toate, însă, mai vii.
Cu un umor pe care mi-l asum, pot spune că „Plăsmuiri astrale” a fost şi un exerciţiu de detaşare. Pentru că, odată expuse, lucrările nu mai pot fi „corectate”, explicate sau salvate. Ele îşi asumă singure existenţa, iar artistul rămâne, pentru câteva ore, într-un rol uşor neobişnuit: acela de spectator al propriului univers.
La finalul vernisajului nu am plecat cu sentimentul că am „prezentat” ceva, ci că am participat la un schimb autentic – între idee şi privire, între intenţie şi emoţie. Iar dacă ar fi să rezum totul într-un gând simplu, ar fi acesta: uneori, ai nevoie să-ţi vezi propriile „plăsmuiri astrale” reflectate în ochii celorlalţi ca să înţelegi că merită să le laşi să existe.
Prezentăm câteva tablouri ale pictoriţei. Concluzia? Foarte frumos, felicitări din toată inima! Îi urăm succes pictoriţei şi în perioada următoare!
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com
Numărul 808
