„Aşa a zis doamna, domnul!”

Suntem mai atenţi la problemele globale decât la problemele de acasă. Nu mă refer la facturi, la preţuri, insist să mă refer la educaţie, la educaţia pe care o dăm şi pe care o primim. Mă refer la relaţia dintre părinţi şi copii, dintre copii şi cadrele didactice, dintre părinţi şi cadrele didactice, la relaţiile dintre generaţii. Am impresia existenţei unor fracturi, fracturi ce izvorăsc din încercarea de a calchia sisteme străine pe un fond naţional diferit, deosebit ca structură psihică, tradiţională.

Tot de educaţie ţine şi lipsa de încredere în valorile noastre, şi tânjirea după lauda străinilor, şi dorinţa de „a fi ca ei”. Şi ca să îndeplinim acest deziderat, ignorăm tot ce am câştigat, tot ce a fost bun la noi; beştelim succesele româneşti, le dăm conotaţii ideologice, ne ferim să le evocăm, se cultivă ideea unui pământ pârjolit, nefecund. Elitele noastre, cele purtătoare de valoare, au tăcut atunci când poporului i s-a făcut educaţia că nimic din ce s-a construit, material şi spiritual, nu este de valoare, că industria a fost un morman de fier vechi, că agricultura a fost feudală, că artele, sportul, creaţia intelectuală au fost „accidente”, că tradiţiile sunt vetuste… Şi mai mult, am fost bombardaţi cu informaţii negative de pe tot mapamondul în care personaje principale ar fi fost românii. Nu-mi face plăcere să amintesc cum ne aşezăm noi în topul ţărilor corupte, pentru că, probabil, aşteptăm să ne spună cineva că nu-i aşa. Ne-ar plăcea! Numai că toţi ceilalţi sunt bucuroşi că noi ne grăbim să ocupăm un loc pe podium şi să fim trataţi ca atare!

Celelalte naţiuni sunt educate să se mândrească pentru realizările lor, să le arate ca fiind mai mari decât sunt. Noi? Nu cred să existe vreun succes care să nu fie „decorat” cu vreo delaţiune, fie a autorului, fie a realizării în sine. De ce se întâmplă aşa? De ce aşteptăm bule papale şi aprobări de la „înaltele porţi”? De ce interesul naţional este iute subordonat altor interese? Este vorba de trădare sau de neputinţă, neştiinţă, calicie ieftină…?!

Pentru că educaţia… Respectul, mândria de a fi român, recunoştinţa, responsabilitatea, asumarea, munca, idealul, empatia, încrederea, cinstea, adevărul, modestia nu mai sunt predate şi învăţate în mediul fizic, acolo unde interacţionăm în mod real, ele au fost lăsate să fie predate copiilor, adolescenţilor, tinerilor pe reţele sociale al căror interes exclusiv este câştigul. Şi bravada. Nu contează sufletele mutilate, nu contează personalităţi schilodite…

A fost o vreme când, rolul şcolii, al cadrelor didactice – preţuite şi respectate, era uriaş. Un părinte putea interveni foarte puţin dacă „aşa a zis doamna, domnul!”. Era vremea când familia şi şcoala făceau front comun, aveau acelaşi interes.

Despre educaţie zic! Care nu poate fi performantă cu educatori şi copii flămânzi. Cine îi hrăneşte? Aceasta este una dintre problemele noastre. (Mioara VERGU-IORDACHE)