„Adevărata patrie a omului este copilăria”.

Iubesc Salonul Internaţional de Carte Bookfest şi pentru că organizarea lui la începutul verii, în preajma Zilei Internaţionale a Copilului, îmi dă speranţa unei necesare şi importante întâlniri între lectură şi copilărie.

Mereu am speranţa că unul dintre cadourile oferite copiilor este o vizită la Salonul Bookfest şi o carte, de poveşti, de desenat, de istorie, de jocuri, o CARTE sau mai multe. Nu vreau să calc pe muşuroi, să stârnesc „furnicarul”, să gafez, să comit imprudenţa de a vorbi despre lucruri de nevorbit, cum ar fi preţul cărţilor, TVA-ul aplicat, costul hârtiei, al tiparului, mă rog, chestiuni minore (!) privite de la nivelul înalt al unui guvern dezinteresat de educaţie, de cultură. Zilele trecute îmi povestea o bunică, profesoară de Limba şi literatura română pensionară, despre nepotul ei, absolvent de clasa a II-a, care a susţinut anul acesta prima evaluare naţională, că nu lasă să treacă o zi fără să citească, indiferent de context, măcar o pagină de carte. Vreau să spun că există speranţă, acolo unde şcoala colaborează cu familia, cu bibliotecile publice, cu muzeele, cu editurile, cu teatrele, cu toate instituţiile ce-i pot ajuta pe copii să crească frumos.

I se atribuie poetului Rainer Maria Rilke zicerea: „Adevărata patrie a omului este copilăria”. Nu ştiu dacă îi aparţine, dar mie îmi place foarte mult. Pentru că eu cred că este adevărată. Acolo/aici e patria, în copilărie, când simţim şi iubim dezinteresat. Când ascultăm şi vrem să înţelegem! Când încă nu credem că le ştim pe toate! Copilăria este prezentul continuu pe care trebuie să-l sărbătorim în fiecare clipă. Patria este prezentul continuu. Nu există educaţie mai profundă, mai utilă decât iubirea responsabilă, dovada că ne creştem copiii pentru fericirea, bunăstarea şi bucuria lor. Ne binecuvântează Dumnezeu cu copii pentru a împânzi pământul cu oameni fericiţi, iubitori. Pentru ca întregul Pământ să fie o Patrie.

Ne ducem copiii în trecut sau ne duc ei în viitor?! Că vrem sau nu vrem, că suntem sau nu suntem de acord, în drumul nostru comun spre viitor, chiar în acest prezent, primim un toiag de inteligenţă artificială. Să-l folosim ca toiag cât putem, pentru că nu ştim când va prelua iniţiativa. Acum, noi să sădim seminţele inteligenţei emoţionale, inteligenţă care s-ar putea să ne deosebească de alte vietăţi animale sau vegetale. Oricum, pe măsură ce învăţăm şi suntem curioşi, părinţi şi copii, constatăm cât mai avem de învăţat, de înţeles, de acceptat, de uitat. … Sigur, pentru fiecare, copilăria are un nume, un gust, o culoare, un sentiment, dar cred că a fost, este şi sper că va fi în continuare port al bunei speranţe.

Şi mai cred că şi pentru copiii acestui încă început de mileniu, un cadou frumos ar fi o carte. Să-i ducem pe copii la Bookfest. Le-ar plăcea. Este un tărâm al ideilor, frumosului, imaginaţiei, talentului în care să călătorim la adăpost de urât şi de rău, în patrie. (Mioara VERGU-IORDACHE)