Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Tradiții > „Ziua Cucilor” 2026 – la Brăneşti: „De opincă să te fereşti!”

„Ziua Cucilor” 2026 – la Brăneşti: „De opincă să te fereşti!”

icon-calendarData: 3 martie 2026

Deşi vremea nu a fost prea prietenoasă, luni, pe 23 februarie, aşa cum este datina, a avut loc Ziua Cucilor la Brăneşti. Primul pas a fost făcut de doamna Horiana Petrescu, în biblioteca CCD Ilfov, care a vorbit cu ,,cucul” de serviciu, prof. Marius Ovidiu Sebe, preşedintele Asociaţiei Culturale din localitate, despre păstrarea acestui obicei frumos şi de folos comunităţii brăniştene: Ziua Cucilor! Pentru „asezonarea” interviului, doamna bibliotecară a expus lucrările copiilor Şcolii Gimnaziale nr 1 Snagov, care au venit să se documenteze despre acest obicei însoţiţi de prof. Florentina Culcescu şi bibliotecar Florian Lungu. Acestor lucrări de desen şi pictură li s-au adăuga cărţile domnului prof. Nică D.Lupu, care a prezentat pe larg obiceiul Cucilor pe parcursul celor trei romane scrise în 2013-2015: „Masca”, „Talismanul” şi „Spirala”.

Această trilogie îmbină în mod plăcut informaţiile etnografice cu o ficţiune plină de suspans, care cuprinde atât elemente romantice, cât şi poliţiste, o poveste de dragoste, de aventuri şi mister, pe alocuri cu accente horror, toate condimentate cu un umor fin, de calitate. ( Cărţile le puteţi găsi în biblioteca CCD Ilfov, alături de alte materiale, filmuleţe, broşuri, pliante dedicate acestui obicei, realizate încă din 2007, de când Casa Corpului Didactic Ilfov a colaborat cu Asociaţia Culturală Brăneşti şi Primăria Brăneşti în scopul resuscitării acestui obicei şi promovarea lui în rândul tinerei generaţii de elevi din şcolile şi chiar din grădiniţa localităţii.)

A urmat o vizită la Şcoala gimnazială nr 1 Brăneşti, unde a fost dublu motiv de sărbătoare – „Ziua Cucilor din Brăneşti” şi întâlnirea cu prieteni din Macedonia de Nord aflaţi în mobilitate ERASMUS+, elevi şi profesori. A fost un bun prilej pentru un schimb cultural între parteneri din două ţări cu tradiţii şi obiceiuri asemănătoare, cu acelaşi drag de etosul local şi naţional.

La Căminul Cultural din localitate au urcat pe scenă şi au defilat cuci şi cucoaice, mai mici şi mai mari, băieţi ai Şcolii gimnaziale nr 1 Brăneşti, alături de membrii activi ai Asociaţiei Culturale Brăneşti, participanţi la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, dedicate acestei sărbători. În fiecare an, cei mai experimentaţi predau ştafeta celor mici, pentru a perpetua acest obicei cu rădăcini ancestrale. Oaspeţii au urmărit informaţiile valoroase oferite de domnul profesor metodist la Casa Corpului Didactic Ilfov, Marius Ovidiu Sebe, într-o prezentare video care a surprins toată evoluţia de-a lungul timpului a sărbătorii „Zilei Cucilor”, semnificaţia costumelor şi a artei dramatice prin care sunt puse în valoare. Apoi, a avut loc „Marea adunare a cucilor!”, la Parkland Brăneşti.

Felicitări elevilor de la Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” şi respect profesorilor, părinţilor şi tuturor celor care au dorit să participe la evenimentele dedicate acestei zile. Ei au deschis pârtia, să zicem aşa. Lor li s-au adăugat simpli cetăţeni care iubesc acest obicei şi care şi-au dorit să fie prezenţi la eveniment. Bătuţi pe umăr sau pe spate cu opinca tradiţională, ei pot trece mai departe, scuturaţi de rele şi blesteme, pot începe un drum nou prin timp curat, luminat, aşa cum a fost odat… ! (George V. GRIGORE)

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (76)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (96)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (164)
  • Destine (3)
  • Editorial (350)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (52)
  • Ferestrele trecutului (26)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (10)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (291)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (18)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (78)
  • Povești adevărate (5)
  • Preuniversitaria (292)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (19)
  • Romania Spectaculoasa (46)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (22)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (1.147)
  • Vacanţă deşteaptă (13)
  • Valori româneşti (129)
  • Vitralii (327)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012