Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră al Universităţii Spiru Haret a organizat, pe 16 şi 17 aprilie, evenimentul Zilele Carierei, manifestare complexă, ce a inclus conferinţe, workshopuri, târg de joburi…
Alături de numeroşii specialişti invitaţi, profesori universitari, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei s-au remarcat, prin numeroasa participare, dar şi prin interesul dovedit, şi studenţii celorlalte facultăţi ale Universităţii Spiru Haret.
Scopul întâlnirii a fost, după cum ne-a informat lect. univ. dr. Loredana Bănică, directorul Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră, acela de a ocupa un loc de muncă cât mai potrivit în raport cu pregătirea lor: Evenimentele dedicate studenţilor, în primul rând studenţilor Universităţii Spiru Haret, de la toate facultăţile şi specializările, şi-au propun să-i aducă mai aproape de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră şi de activităţile pe care centrul le desfăşoară în sprijinul carierei lor viitoare. Zilele carierei sunt dedicate şi specialiştilor şi, până la urmă, şi întâlnirii dintre studenţi şi piaţa muncii, pentru că sunt invitate inclusiv companii care pot oferi locuri de muncă viitorilor noştri absolvenţi.
În a doua zi a evenimentului s-au desfăşurat mai multe workshopuri, unde specialişti în diferite domenii le-au împărtăşit studenţilor din tehnicile de lucru, dar şi numeroase secrete ale meseriilor acestora. Cu alte cuvinte, s-a vorbit despre dezvoltarea personală în contextul dezvoltării profesionale. Târgul de joburi, la care au fost invitate numeroase firme, a fost un punct de interes major pentru studenţii Universităţii Spiru Haret, care au putut solicita joburi parte-time.
Profesorii Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei ai USH au reuşit să-şi atingă scopul, acela de a-i susţine şi încuraja pe viitorii absolvenţi să aleagă în cunoştinţă de cauză o carieră cât mai aproape de potenţialul şi de pregătirea fiecăruia: Misiunea mea în cadrul Zilelor carierei este, ca şi a celorlalţi colegi, să susţinem această idee şi necesitatea de dezvoltare a zonei de orientare profesională şi de orientare în carieră. Chiar dacă studenţii cunosc faptul că există Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră, nu întotdeauna realizează necesitatea utilizării serviciilor în carieră pentru că nu au fost obişnuiţi din băncile liceului, sau din activitatea ulterioară să se adreseze unui consilier specializat în carieră. De multe ori nu au o bună reprezentare a activităţilor care se desfăşoară aici. De aceea, vin şi mai mulţi specialişti din domenii variate, din domeniul resurselor umane, din domeniul terapiei, astfel încât studenţii să aibă ocazia să vadă o gamă largă de specialişti, chiar dacă pe noi ne ştiu de la catedră, însă venind din domeniul activităţilor practice, din organizaţii, din diferite companii de pe piaţa muncii, atunci pot realiza mai bine necesitatea orientării în carieră şi a luării unei decizii în cunoştinţă de cauză, referitor la oportunităţile despre care poate ştiu, sau nu sunt conştienţi. Nu întotdeauna, pentru un anumit tip de activitate, ştiu pe ce post să candideze şi, în acest fel, noi îi ajutăm să ia decizia corectă. Este un beneficiu real pentru studenţi, pentru absolvenţi şi, în plus, este un beneficiu şi pentru cadrele didactice să intre în contact cu alţi specialişti din companii, deoarece domenii precum psihologia sau economia nu se pot rezuma exclusiv la activitatea didactică, adică doar de la catedră sau doar în bibliotecă. Este necesar să interacţionăm cu specialişti care au în spate mulţi ani de practică! Socializarea care are astfel loc în timpul prezentărilor şi chiar după acestea, adică networking-ul, este esenţială în a dezvolta relaţii instituţionale şi personale cu scopul dezvoltării profesionale, a declarat conf. univ. dr. Bogdan Danciu, cadru didactic al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Spiru Haret. (C.V.)