„ZILELE BIBLIOTECII UNIVERSITARE”

SE APROPIE EVENIMENTUL ANUAL ,,ZILELE BIBLIOTECII UNIVERSITARE” 10-12 noiembrie 2025

Tema principală:,,Inteligenţa artificială, oportunitate sau ameninţare pentru biblioteca universitară?”

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ: OPORTUNITATE SAU AMENINŢARE PENTRU BIBLIOTECA UNIVERSITARĂ?

De-a lungul istoriei sale, biblioteca universitară a fost nu doar un spaţiu al cărţii, ci şi un simbol al cunoaşterii, al dialogului şi al progresului academic. Ea a însoţit generaţii de studenţi şi cadre didactice în drumul lor spre înţelegere, cercetare şi descoperire. De la rafturile încărcate de volume tipărite până la colecţiile digitale şi bazele de date online, biblioteca a ştiut mereu să se adapteze, să răspundă vremurilor şi să îşi păstreze misiunea nobilă: aceea de a fi un pilon al educaţiei şi al cercetării.

Astăzi, în plină eră a inteligenţei artificiale, biblioteca universitară se află din nou în faţa unei provocări majore. Tehnologiile emergente deschid orizonturi nebănuite de acces, descoperire şi personalizare a informaţiei, dar ridică, totodată, întrebări profunde despre etică, responsabilitate şi rolul omului în universul cunoaşterii. Biblioteca devine, mai mult ca oricând, un loc de echilibru între tradiţie şi inovaţie, între stabilitatea cărţii şi dinamismul digitalului.

Universitatea „Spiru Haret”, prin diversitatea programelor de studiu, prin deschiderea spre nou şi prin activităţile derulate an de an, reafirmă importanţa acestui spaţiu al cunoaşterii.

Evenimentul „Zilele Bibliotecii Universitare 2025” nu este doar o celebrare a trecutului şi a prezentului, ci şi o invitaţie la reflecţie asupra viitorului: cum putem valorifica inteligenţa artificială pentru a întări rolul bibliotecii, păstrând totodată valorile fundamentale ale educaţiei şi culturii academice?

PARADIGMA ACTUALĂ: INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ÎN RAPORT CU BIBLIOTECA UNIVERSITARĂ

În acest context al inteligenţei artificiale, unde informaţia este la un clic distanţă, apare tot mai frecvent o întrebare legitimă în dezbaterile actuale despre educaţie, biblioteci şi rolul inteligenţei artificiale: cartea mai reprezintă o resursă valoroasă sau este perimată?

Putem răspunde la această întrebare prin prezentarea unor studii şi demersuri actuale din mediul academic, care confirmă de generaţii întregi importanţa deosebită a cărţii şi autenticiatea acestei resurse, cu atât mai mult într-o eră aproape ,,artificială”.

Astfel, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din Bucureşti a lansat „Magna Carta AI”, un demers de reflecţie asupra principiilor care să ghideze interacţiunea uman-IA, precum şi un proiect denumit VAIL („Validarea AI a Lecturii”). Acesta poate fi un exemplu practic de instituţie universitară implicată în dezbaterea eticii şi rolului AI. E util mai ales pentru argumentele legate de politici, responsabilitate şi strategie instituţională.

De asemenea, cadre didactice de la Universitatea din Bucureşti, SNSPA şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au dezvoltat un program de formare „Elemente de pedagogie digitală” care cuprinde teme legate de utilizarea inteligenţei artificiale în educaţie, pedagogie digitală şi etică. Acest program nu este neapărat despre biblioteci, dar implică competenţe care se aplică şi în contextul bibliotecilor universitare – alfabetizare digitală, utilizarea de instrumente AI.

Mai mult, pentru anul universitar 2025-2026, în România au fost aprobate programe de studii universitare în „Ştiinţe ale informării şi documentării” la mai multe universităţi (Universitatea Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu), precum şi masterate şi cursuri postuniversitare de formare profesională. Acest fapt arată disponibilitatea instituţională de a forma personal care ar putea integra tehnologii moderne (inclusiv IA) în activitatea de bibliotecă.

În acelaşi sens, Universitatea ,,Spiru Haret”, prin toate programele şi studiile universitare şi nu în ultimul rând prin activităţile anuale desfăşurate în cadrul evenimentului ,,Zilele Bibilotecii Universitare”, demonstrează că biblioteca universitară a fost, de-a lungul timpului, un pilon al educaţiei superioare şi al cercetării ştiinţifice, oferind acces la resurse, sprijin metodologic şi un cadru de formare a competenţelor informaţionale, biblioteca redefinindu-şi astăzi rolul, încercând să găsească un echilibru între tradiţie şi inovaţie.

Aşadar, răspunsul la întrebarea ridicată este acela că şi în era inteligenţei artificiale cartea rămâne în continuare una dintre cele mai valoroase resurse.

Spre deosebire de informaţiile generate sau agregate de sisteme de IA, care pot fi volatile, parţial eronate sau fără surse clare, cartea – în special cea academică – presupune un proces editorial riguros, recenzare ştiinţifică şi o validare academică. Aceasta conferă autoritate şi stabilitate conţinutului.

Modelele de IA furnizează adesea răspunsuri fragmentare şi orientate pe termen scurt. Cartea, în schimb, oferă un cadru coerent, o argumentaţie sistematică şi o perspectivă de ansamblu asupra unui subiect. Pentru cercetare şi educaţie universitară, această coerenţă rămâne esenţială.

Cartea nu este doar un vehicul de informaţie, ci şi un obiect cultural, o formă de patrimoniu. Bibliotecile universitare gestionează colecţii care au valoare istorică, simbolică şi identitară, ceea ce depăşeşte utilitatea strict informaţională.

Pentru utilizatori, IA oferă răspunsuri imediate, personalizate şi disponibile 24/7. Cartea – chiar şi în format electronic – presupune un efort mai mare de lectură şi selecţie. Această diferenţă poate crea impresia de „ineficienţă”, de valoare ,,perimată” a cărţii. Generaţiile actuale de studenţi sunt obişnuite cu surse scurte, sintetice şi vizuale. Cartea, mai ales cea academică voluminoasă, poate părea greoaie sau dificil de parcurs, în special în raport cu rapiditatea cu care IA oferă sinteze, ceea ce poate duce la percepţia că „tradiţionalul” nu mai răspunde nevoilor utilizatorului digital.

Cu toate acestea, cartea nu este o resursă perimată, ci îşi schimbă funcţia în contextul inteligenţei artificiale. Ea rămâne un reper de validitate, profunzime şi cultură, în timp ce IA este un instrument de acces rapid şi generare de sinteze, biblioteca universitară având rolul de a cultiva această complementaritate:

• IA pentru navigare şi descoperire rapidă a informaţiilor;

• Cartea pentru aprofundare, reflecţie şi consolidarea cunoaşterii validate.

INTELIGENŢA ARTIFICIALĂ ÎN UNIVERSITATE: SPRIJIN, NU SUBSTITUT

• Universitatea „Spiru Haret” şi angajamentul pentru etică, originalitate şi responsabilitate în era digitală

Într-o perioadă în care inteligenţa artificială (IA) devine tot mai prezentă în toate domeniile vieţii, învăţământul superior se confruntă cu o provocare majoră: integrarea tehnologiei fără a compromite valorile fundamentale ale educaţiei. Universitatea „Spiru Haret” răspunde acestei provocări printr-o viziune clară şi echilibrată, care promovează utilizarea responsabilă a IA, în acord cu principiile etice şi cerinţele de originalitate intelectuală.

Un cadru academic centrat pe om, susţinut de tehnologie

La Universitatea „Spiru Haret” educaţia înseamnă mai mult decât transmiterea de informaţii – este un proces de formare a gândirii critice, a creativităţii şi a conştiinţei intelectuale. Relaţia dintre profesor şi student este esenţială, iar dialogul viu, susţinut de tehnologie, dar niciodată înlocuit de aceasta, rămâne fundamentul actului educaţional.

În acest context, IA este binevenită ca instrument auxiliar, dar nu poate înlocui contribuţia umană autentică. Utilizarea sa trebuie să respecte două principii esenţiale: responsabilitatea utilizării IA şi integritatea academică.

1. Responsabilitatea utilizării inteligenţei artificiale

Universitatea recunoaşte potenţialul IA în susţinerea procesului de învăţare şi cercetare, dar subliniază că aceasta trebuie folosită în mod etic şi conştient. Tehnologia nu trebuie să distorsioneze actul intelectual sau să devină un substitut al originalităţii umane.

Conform Directivei (UE) 2019/790 privind drepturile de autor în spaţiul digital şi interpretărilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, o operă este protejată legal doar dacă reflectă o creaţie originală, rezultatul alegerilor libere şi conştiente ale unei fiinţe umane. Astfel, conţinuturile generate exclusiv de IA nu pot fi considerate opere originale şi nu oferă drepturi de autor utilizatorului.

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), originalitatea implică exprimarea personalităţii autorului prin alegeri libere şi conştiente. Conţinuturile generate integral de un sistem de IA nu reprezintă şi nu pot fi considerate ca opere protejate de lege, deoarece nu reflectă un act de creaţie umană autentică şi, în consecinţă, nu pot fi exploatate (de ex., în scopul obţinerii unor rezultate la discipline sau ca drept de autor) pentru că utilizatorul nu este autorul acestor rezultate.

a) Inteligenţa artificială poate fi un aliat valoros în procesul educaţional, atunci când este utilizată pentru activităţi pregătitoare sau de susţinere. Este nu doar permisă, ci şi recomandată în etapele incipiente ale lucrului intelectual, cum ar fi: conturarea ideilor de început, analizarea datelor, structurarea materialelor, organizarea informaţiilor complexe, identificarea de surse relevante sau tendinţe tematice. De asemenea, IA poate contribui tehnic la procesul de redactare, cu condiţia ca originalitatea şi contribuţia intelectuală a autorului uman să fie respectate integral.

b) În activităţile care implică elaborare intelectuală avansată – precum formularea analizelor ştiinţifice, dezvoltarea de metodologii, redactarea concluziilor academice sau construcţia de modele teoretice – IA poate avea rol de suport, dar nu poate înlocui gândirea autorului. Este esenţial ca deciziile fundamentale, direcţiile de cercetare şi formulările-cheie să provină de la o persoană umană. Aşa cum subliniază, atât Directiva (UE) 2019/790, cât şi jurisprudenţa CJUE originalitatea presupune o expresie personală, rezultat al unor alegeri conştiente şi libere ale unui individ. Un sistem automat nu poate produce creaţie originală în sens juridic şi academic. Prin urmare, orice teorie, metodă sau concluzie validă trebuie să fie produsul propriei raţionări a autorului uman.

c) Este inacceptabil, din punct de vedere academic, ca un student sau cercetător să utilizeze conţinut generat de IA ca substitut pentru propria contribuţie, mai ales în contexte de evaluare. O astfel de practică nu îndeplineşte criteriile de originalitate necesare pentru recunoaşterea academică, nu oferă utilizatorului niciun drept de autor (acesta nefiind creatorul real al conţinutului) şi poate constitui o încălcare gravă a normelor de etică şi integritate intelectuală. Utilizarea abuzivă a IA în acest mod contravine valorilor fundamentale ale mediului universitar, bazate pe onestitate, responsabilitate şi creaţie autentică.

2. Integritatea academică şi responsabilitatea personală

Utilizarea IA în mediul universitar presupune nu doar o bună înţelegere a tehnologiei, ci şi o etică solidă. Orice student, cadru didactic sau cercetător este responsabil pentru conţinutul pe care îl semnează, indiferent dacă a utilizat sau nu IA în procesul de elaborare.

a) Orice lucrare academică – fie că este un eseu, un articol sau o teză – presupune o asumare directă din partea celui care o semnează. Autorul poartă întreaga răspundere pentru corectitudinea, originalitatea şi veridicitatea conţinutului. Chiar dacă în procesul de realizare s-a apelat la instrumente bazate pe inteligenţă artificială, acest lucru nu exonerează autorul de responsabilitatea asupra textului final.

b) Tehnologiile de inteligenţă artificială trebuie utilizate cu prudenţă, etică şi deschidere. Ele pot sprijini munca intelectuală, dar nu pot şi nu trebuie să o înlocuiască. Contribuţia umană rămâne esenţială, iar IA are un rol auxiliar, de susţinere, nu de substituire a efortului personal.

c) Este esenţial ca orice lucrare academică să reflecte originalitatea şi autenticitatea autorului. În situaţiile în care IA a fost utilizată – de exemplu, pentru generarea de idei, sinteza unor informaţii sau verificări de text – acest lucru trebuie menţionat explicit, acolo unde este relevant. Omiterea unei astfel de menţiuni poate fi interpretată ca o formă de lipsă de onestitate şi poate contraveni normelor academice şi legale privind integritatea intelectuală. Altfel, doar cărţile asigură autenticitatea unei idei şi numai gândirea umană poate conferi sens, valoare şi originalitate cunoaşterii. Oricât de avansată ar fi, inteligenţa artificială nu poate înlocui experienţa trăită, nuanţele personale ale reflecţiei sau complexitatea alegerilor conştiente. Adevărata creaţie intelectuală presupune implicare, discernământ şi responsabilitate – lucruri care nu pot fi automatizate.

Fără această distincţie clară între ceea ce este produs uman şi ceea ce este generat automat, riscul este de a transforma educaţia într-un exerciţiu mecanic, lipsit de profunzime şi relevanţă. În fond, scopul învăţământului superior nu este doar acumularea de informaţii, ci formarea unor minţi autonome, capabile să creeze, să analizeze critic şi să contribuie real la evoluţia societăţii.

Aşadar, în loc să fie în opoziţie, cartea şi inteligenţa artificială pot fi privite ca resurse complementare într-un sistem academic modern, punând în echilibru atât oportunităţile cât şi riscurileşi provocările generate de integrarea IA.

1. Oportunităţile oferite de inteligenţa artificială

Optimizarea accesului şi a descoperirii informaţiei

Algoritmii de căutare inteligenţi şi sistemele de recomandare bazate pe IA pot facilita identificarea rapidă a resurselor relevante pentru activitatea academică. Spre deosebire de mecanismele tradiţionale de indexare, IA este capabilă să analizeze relaţii semantice complexe între termeni, permiţând descoperirea unor resurse care altfel ar putea rămâne inaccesibile utilizatorului.

Personalizarea experienţei utilizatorului

Bibliotecile universitare pot integra sisteme de recomandare personalizată, care să sugereze articole, monografii sau baze de date adaptate profilului fiecărui student sau cercetător. Această orientare spre personalizare contribuie la creşterea eficienţei procesului de învăţare şi cercetare, susţinând dezvoltarea unei culturi informaţionale adaptate nevoilor individuale.

Automatizarea proceselor interne

Procesul de catalogare, verificarea duplicatelor, gestionarea împrumuturilor şi chiar organizarea resurselor electronice pot fi automatizate cu ajutorul IA. Această automatizare permite bibliotecarilor să îşi redirecţioneze eforturile către activităţi de suport educaţional, consiliere academică şi formare în domeniul competenţelor informaţionale.

Analiză predictivă şi suport decizional

Prin analiza datelor de utilizare, IA poate oferi bibliotecilor informaţii valoroase privind dinamica cererii de resurse, preferinţele academice ale comunităţii universitare sau identificarea domeniilor emergente de cercetare. Aceste instrumente sprijină procesul decizional şi contribuie la optimizarea colecţiilor şi a serviciilor.

2. Riscuri şi provocări generate de integrarea IA

Riscul dependenţei tehnologice

O integrare excesivă a IA în procesele de acces la informaţie poate diminua capacitatea studenţilor de a utiliza în mod critic resursele informaţionale. Dependenţa de sugestiile algoritmice riscă să reducă autonomia şi spiritul critic, componente esenţiale ale educaţiei universitare.

Probleme etice şi de confidenţialitate

Tehnologiile bazate pe IA implică prelucrarea unor volume mari de date personale, inclusiv istoricul căutărilor sau preferinţele academice. Lipsa transparenţei algoritmice şi riscurile privind securitatea datelor ridică probleme etice majore, care pot afecta încrederea utilizatorilor în instituţia bibliotecii.

Marginalizarea rolului bibliotecarului

Automatizarea unor sarcini tradiţionale poate conduce la o percepţie diminuată a rolului bibliotecarului în cadrul comunităţii academice. Totuşi, rolul său în formarea competenţelor informaţionale, în evaluarea critică a surselor şi în consilierea personalizată rămâne esenţial şi nu poate fi substituit integral de către algoritmi.

Fiabilitatea şi imparţialitatea informaţiilor

Sistemele de IA nu sunt lipsite de erori sau de bias-uri. Rezultatele generate automat pot fi incomplete, părtinitoare sau chiar incorecte, ceea ce poate afecta calitatea procesului de învăţare şi cercetare. În acest sens, formarea utilizatorilor în privinţa evaluării critice a informaţiilor devine o prioritate absolută.

Literatura de specialitate subliniază că impactul IA asupra bibliotecilor trebuie analizat într-o paradigmă de complementaritate şi nu de substituţie. Inteligenţa artificială are potenţialul de a transforma biblioteca universitară într-un hub inteligent de cunoaştere, dar succesul acestei transformări depinde de modul responsabil în care instituţiile vor implementa şi reglementa aceste tehnologii. Bibliotecarii rămân actori-cheie în asigurarea calităţii şi eticii procesului informaţional, fiind necesară o recalibrare a competenţelor profesionale pentru a integra instrumentele IA în activitatea lor.

Concluzii

Integrarea inteligenţei artificiale în biblioteca universitară se află la intersecţia dintre oportunitate şi ameninţare. Pe de o parte, IA facilitează accesul la informaţie, personalizează experienţa utilizatorului şi optimizează procesele interne. Pe de altă parte, ridică probleme legate de etică, confidenţialitate, calitatea informaţiei şi redefinirea rolului profesional al bibliotecarului.

Prin urmare, IA nu trebuie percepută ca un substitut, ci ca un instrument complementar, capabil să consolideze rolul bibliotecii universitare. Viitorul acesteia depinde de capacitatea instituţiilor de a implementa politici clare privind utilizarea responsabilă a IA, de a investi în formarea personalului şi de a cultiva competenţe critice în rândul utilizatorilor.

Universitatea „Spiru Haret” susţine integrarea tehnologiei în educaţie, dar reafirmă că omul trebuie să rămână centrul actului academic. IA este un instrument valoros atunci când este folosit cu discernământ, dar nu poate înlocui raţionamentul critic, creativitatea autentică sau responsabilitatea personală.

Într-o lume academică aflată în continuă transformare, rămâne esenţial să menţinem o distincţie clară între ceea ce este generat automat şi creaţia intelectuală umană – cartea – care reprezintă contribuţia reală, profund umană, la cunoaştere.

Bibliografie:

• Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor şi drepturile conexe pe piaţa unică digitală;

• Legea nr. 69/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

•,,Educaţia şi conştientizarea etică a tehnologiilor IA şi folosirea lor în mediul academic” în Revista de pedagogie digitală, 2024, Vol. 3, Nr. 1, pp. 3-9

• Perkins, M. (2023). Academic integrity considerations of AI large language models in the post-pandemic era: Chatgpt and beyond. Journal of University Teaching and Learning Practice, 20(2). https://doi.org/10.53761/1.20.02.07

• Edu, T., Zaharia, R. M., & Zaharia, R. (2023). Implementing Artificial Intelligence in higher education: PROS and cons from the perspectives of Academics. Societies, 13(5), 118. https://doi.org/10.3390/soc13050118 

(Şef birou Biblioteci, Elena Beatrice CONSTANTINESCU)