Facultatea de Ştiinţe Economice Câmpulung
„Ce carte v-a marcat viaţa?”
Lectura joacă un rol important în viaţa tuturor şi, fie că vrem să recunoaştem sau nu, oameni devenim doar atunci când avem suficiente informaţii. Încă din şcoala primară începem să ne intersectăm cu popularele cărţi, unele pe placul nostru, altele pe care le respingem total. Totuşi, ajungem să apreciem cu adevărat şi să iubim lectura abia în momentul în care ajungem să avem libertatea de a alege singuri ceea ce ni se potriveşte, ceea ce simţim să citim.
La Facultatea de Ştiinţe Economice din Câmpulung, evenimentul Zilele Bibliotecii Universitare a avut tema „Ce carte v-a marcat viaţa?”.
Doamna Decan Laurenţia Avram a mulţumit, pentru prezenţă, invitaţilor: Anca Şendroiu– manager, Cristian Militaru– bibliotecar, Biblioteca Municipală „Ion Barbu”, Cătălin Boboc– bibliotecar, Biblioteca Municipală „Ion Barbu” filiala Grui, Florentina Dragomir– profesor, Liceul Teoretic „Dan Barbilian” Câmpulung, profesoarele Carmen Maria Sătîrbaşa şi Anca Daniela Lovin, Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung, Alina Nicoleta Pătrulescu– bibliotecar şi profesoarele Florentina Janţă şi Mădălina Neagoe, Liceul cu Program Sportiv Câmpulung, Carmen Bacu– bibliotecar, Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”, Mirela Solomon– bibliotecar, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, elevi, studenţi, masteranzi, cadre didactice şi reprezentanţilor mass-mediei.
Invitaţii au expus cartea care a avut o însemnătate deosebită în viaţa lor, dar s-a discutat şi despre importanţa lecturii sau psihologia relaţiilor interumane în cadrul structurilor infodocumentare (relaţia bibliotecar – utilizator).
Conf.univ.dr. Robert Dragomira realizat o prezentare în power-point despre cea mai importantă carte din viaţa tuturor creştinilor, Biblia, motivând alegerea făcută prin faptul că această carte este de inspiraţie divină şi are în ea puterea de a motiva, a sfătui, a mângâia, aducând în prim plan ideea de a trăi în armonie cu Voia lui Dumnezeu.
Despre Biblie a realizat o scurtă prezentare şi doamna Carmen Bacu, bibliotecar la Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”.
Conf.univ.dr. Cristina Alina Năftănăilăa prezentat cele trei volume din seria „Conversaţii cu Dumnezeu”,scrisă de Neale Donald Walsch, carte cheie în dezvoltarea sa personală şi spirituală, arătând importanţa relaţiei cu Divinitatea.
Doamna Florentina Dragomir, profesor la Liceul Teoretic „Dan Barbilian”, a afirmat că s-a regăsit într-unul dintre personajele cărţii lui Marin Preda: „Cel mai iubit dintre pământeni”.
O altă carte, prezentată de către conf.univ.dr. Viorica Bragă, a fost „Spune pot şi vei putea”, de Norman Vincent Peale. Volumul este o pledoarie pentru tenacitate, pentru învingerea temerilor şi pentru cultivarea unei gândiri optimiste, în cele din urmă, o pledoarie pentru viaţă, cu nelipsitele ei probleme, care, de altfel, sunt menite să ne formeze, nu să ne îngenuncheze.
În continuare, doamna profesor Anca Lovinde la Colegiul Naţional Dinicu Golescu a vorbit despre cartea „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell.
Doamna Mirela Solomon– bibliotecar la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”, a descris cartea Numai cu fiica mea, de Betty Mahmoody şi William Hoffer.
Lect.univ.dr. Daliana Tascovicia propus să fie realizată de către participanţi, la alte evenimente similare, „pastila de cultură”, unde să fie prezentată câte o carte de către invitaţi, pentru a stimula lectura şi cititul în rândul elevilor, studenţilor, a tinerei generaţii .
Cătălin Boboc, bibliotecar la Biblioteca Municipală Ion Barbu, filiala Grui, a realizat o prezentare foarte complexă, în power-point, explicând psihologia relaţiilor interumane în cadrul structurilor infodocumentare (relaţia bibliotecar – utilizator). În încheiere, l-a citat pe Albert Einstein: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă ca relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi”.
Eleva Denisa Măcărescu de la Liceul Teoretic „Dan Barbilian” a făcut referire la cartea scrisă de ea, „Ascendent. Călătoria băiatului anonim”, în care aflăm despre povestea lui Daniel, un băiat orfan, parcursul său fiind mult mai dificil decât al majorităţii dintre noi. Analogia dintre Muntele Ascendent şi descoperirea sa ca om este redată de cursul vieţii sale, privind-o ca un drum montan, destinaţia finală fiind reprezentată de vârful muntelui (descoperirea sinelui). „Drumul către noi înşine trebuie văzut ca o călătorie”, este de părere Denisa Măcărescu.
Doamna Anca Şendroiu, managerul Bibliotecii Municipale Ion Barbu, a subliniat importanţa lecturii în rândul tinerei generaţii.
Simpozionul s-a încheiat într-o notă optimistă, oaspeţii exprimându-şi dorinţa de a se reîntâlni la Zilele Bibliotecii Universitare şi anul viitor. (Conf.univ.dr. Cristina NĂFTĂNĂILĂ)
Zilele Bibliotecii Universitare