Zilele Bibliotecii Universitare 2024

Se apropie evenimentul Zilele Bibliotecii Universitare (11 – 13 noiembrie 2024)

Tema principală din acest an este:

„Biblioteca viitorului – biblioteca ,,inteligentă” – de la tradiţional la inteligenţa artificială

Tradiţional, în perioada octombrie - noiembrie a fiecărui an universitar, timp de 3 zile, se organizează Zilele Bibliotecii Universităţii Spiru Haret, manifestare care vine în sprijinul studenţilor, mai ales al utilizatorilor din primul an de studiu, precum  masteranzilor şi cadrelor didactice. Prin această acţiune, studenţii primesc informaţii referitoare la utilizarea bazelor de date ştiinţifice naţionale şi internaţionale, precum şi informaţii legate de activitatea şi serviciile puse la dispoziţia celor interesaţi de Departamentul Bibliotecă.

OBIECTIVELE BIBLIOTECII UNIVERSITARE ÎN ERA DIGITALĂ

Această eră digitală, la care dorim să ne adaptăm toţi, tinde să transforme menirea originală a universităţilor – construirea unei comunităţi intelectuale şi umane bazată pe temelia spiritului critic – într-un demers bazat pe cunoaşterea practică, cu aplicabilitate imediată la realitatea concretă. În acest context, obiectivul facultăţilor se concretizează în furnizarea deprinderilor necesare absolvenţilor pentru o bună integrare pe piaţa muncii. În atingerea acestui obiectiv, bibliotecii universitare îi revine rolul de formare a specialiştilor în diverse domenii prin intermediul serviciilor oferite şi satisfacerea optimă a nevoilor de informare ale utilizatorilor.

Astfel, se poate spune că biblioteca a evoluat odată cu menirea universităţii şi toate transformările, la care este supusă, pare să o îndepărteze şi mai mult de conceptul de „bibliotecă tradiţională”.

Evoluţia termenului de „bibliotecă” poate fi reprezentată linear astfel: Bibliotecă tradiţională —> bibliotecă hibrid —> bibliotecă electronică —> bibliotecă digitală —> bibliotecă virtuală. (Mircea Regneală (coord.), Tratat de biblioteconomie vol.II,, Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2014, p. 25)

Aşadar, dacă în biblioteca tradiţională regăsim majoritatea documentelor în formă tipărită (peste 85%), în biblioteca digitală sunt reunite colecţiile, produsele şi serviciile digitale într-un anumit context tehnologic de informare şi comunicare. Practic, biblioteca digitală este o bază de date, un fel de platformă care permite utilizatorilor lucrul într-un mediu electronic şi hipertextual. În acest context se regăseşte ciclul de viaţă al resursei informaţionale şi anume: creare, stocare, prezervare, diseminare, utilizare, informaţie şi cunoaştere. Biblioteca digitală are ca puncte de sprijin trei piloni: colecţiile digitale (conţinutul digital), tehnologiile de informare şi comunicare şi utilizatorii. Astfel, biblioteca digitală este considerată în egală măsură atât un concept organizaţional, cât şi o structură stabilă. Dorind să valorifice aceste caracteristici ale bibliotecii digitale, mai multe domenii, precum: educaţia, ştiinţa, cultura, sănătatea, administraţia etc., au organizat astfel de biblioteci, adecvate vremurilor în care trăim.

În domeniul educaţiei, biblioteca universitară este văzută ca un ansamblu organizat de potenţial informaţional, tehnologic şi metodologic care participă din plin la procesul educaţional desfăşurat la nivel academic în cadrul universităţii. Având în vedre faptul că în era informaţională (digitală) bibliotecile universitare sunt supuse schimbărilor majore generate atât de nevoile moderne ale utilizatorilor, cât şi de provocările şi oportunităţile aduse de fenomenul digitalizării, acestea tind să devină o parte importantă a infrastructurii universităţii.

Obiectivele bibliotecii universitare în contextul procesului de digitalizare

Procesul de evoluţie al bibliotecii universitare are ca obiectiv principal susţinerea dezvoltării cunoaşterii, prin punerea la dispoziţia utilizatorilor a unor colecţii dinamice de documente care le permite obţinerea şi selectarea informaţiilor de care au nevoie. Însă, lumea digitală în care trăim şi inteligenţa artificială au impus bibliotecilor universitare adoptarea unor obiective noi precum: accesibilitate şi digitalizare, educaţie şi formare, inovaţie şi tehnologie, colaborare şi parteneriate, conservare şi arhivare. Fiecare dintre aceste obiective contribuie în mod relevant la consolidarea unei poziţii ferme pe piaţa informaţiilor, concomitent cu utilitatea şi veridicitatea informaţiilor destinate comunităţii academice.

Astfel, accesibilitatea şi digitalizarea, două obiective care se completează reciproc, presupun concentrarea eforturilor pentru digitalizarea colecţiilor de care dispune biblioteca cu scopul de a oferi acces online la resursele academice, facilitând astfel accesarea informaţiilor de oriunde şi în orice moment. (Această posibilitate a fost benefică mai ales în timpul pandemiei cu COVID 19, când, pentru o perioadă destul de mare a fost interzis accesul utilizatorilor în spaţiul fizic al bibliotecilor şi al sălilor de lectură.) Totodată, accesul online poate stârni dorinţa utilizatorului virtual să viziteze biblioteca din incinta universităţii (facultăţii) pentru a consulta şi resursa fizică din care face parte informaţia căutată de el.

Accesul deschis la informaţia electronică a apărut ca o consecinţă directă a eliberării cercetărilor ştiinţifice specifice mediului academic de constrângerile impuse de editori şi are ca scop punerea la dispoziţia utilizatorilor, în special a cercetătorilor, a literaturii din revistele ştiinţifice, în mod gratuit, indiferent de ţara din care provin aceştia sau de instituţia la care sunt afiliaţi şi îşi desfăşoară activitatea. Astfel este încurajată şi protejarea literaturii ştiinţifice prin acordarea unei licenţe nerestrictive, care permite orice tip de utilizare cu respectarea regulilor de bun simţ, adică atribuirea şi citarea. În prezent, când principiile mişcării pentru acces deschis, aşa cum au fost ele definite prin trei documente fundamentale, încep să producă efecte din ce în ce mai importante, impactul lor asupra bibliotecilor universitare se concretizează în apariţia unui sistem hibrid de comunicare ştiinţifică.( Robert Coravu, Intermediarul difuz. Bibloteca universitară între cultura tiparului şi cultura digitală, Constanţa: Exponto, 2012, p. 84)

Având în vedere aspectele prezentate, accesul deschis prezintă multiple avantaje pentru bibliotecile universitare, contribuind la o îmbunătăţire substanţială a misiunii acestora, iar la dispoziţia bibliotecilor există mai multe moduri de promovare a accesului deschis.

Educaţia şi formarea presupun o instruire susţinută a utilizatorilor bibliotecii astfel încât aceştia să obţină competenţe în ceea ce priveşte informarea, digitalizarea, navigarea pe internet şi folosirea eficientă a resurselor electronice necesare accesării şi prelucrării (descărcare, copiere etc.) a informaţiilor vizate. Având în vedere faptul că utilizatorii bibliotecii se împart în mai multe categorii, trebuie aplicate strategii de instruire diferite. Astfel, studenţii, masteranzii şi doctoranzii au nevoie de un curs de cultura informaţiei care să-i ghideze în multitudinea de informaţii disponibile. Cadrele didactice şi cercetătorii vizează noutăţile din domeniile lor de interes şi vor fi interesaţi mai degrabă de accesarea noilor achiziţii, iar bibliotecarii, care, practic, sunt interfaţa dintre ceilalţi utilizatori şi resursele electronice de care dispune biblioteca, trebuie să se perfecţioneze continuu în privinţa modurilor de accesare a informaţiilor.

Funcţia educativă reprezintă obiectivul central al bibliotecii universitare şi şcolare. În acest scop, biblioteca organizează programe de susţinere a lecturii, diverse cursuri de instruire informaţională, ateliere şi activităţi practice pe diverse teme, conferinţe de instruire şi popularizare a cunoaşterii ştiinţei şi culturii, furnizarea de servicii şi produse specifice destinate utilizatorilor, parteneriate cu alte instituţii educaţionale şi de cultură etc. Se poate observa că bibliotecile universitare au depăşit stadiul de serviciu pasiv (informare şi documentare) şi se orientează către aplicaţiile informatice care să le permită comunicarea şi lucrul colaborativ.

Astfel, întâlnim în bibliotecă platforme de lucru colaborativ, platforme de elearnig şi platforme interactive de informare care creează un context favorabil pentru spaţiile digitale, activităţile formative sau educative, precum şi lucrul individual sau în echipă.

Inovaţia şi tehnologia presupun implementarea noilor tehnologii, precum inteligenta artificială şi realitatea argumentată cu scopul de a îmbunătăţi experienţele utilizatorilor şi pentru a facilita procesele de cercetare şi învăţare. Inovarea reprezintă un proces al cărui rezultat este o inovaţie. Inovaţia nu există numai la nivel ştiinţific şi tehnologic, aceasta poate fi şi socială, artistică, medicală etc. În cadrul bibliotecii, pentru a răspunde cerinţelor digitalizării, inovaţia trebuie să se manifeste, atât la nivel de produs şi serviciu, cât şi la nivel de proces (marketing şi management organizaţional).

Unul dintre factorii care generează inovaţia în bibliotecă este chiar bibliotecarul care are aptitudini creative şi dispune de anumite competenţe precum: • creativitatea şi curiozitatea intelectuală; • responsabilitatea socială; • gândirea critică şi gândirea sistemică; • auto-formarea; • capacitatea de colaborare şi interpersonală; • competenţe de comunicare; • informaţii şi abilităţi media; • identificarea şi soluţionarea problemelor.

Pentru a crea servicii inovatoare există o mulţime de surse de inspiraţie: consultarea utilizatorilor, colaborarea cu alţi bibliotecari, reţelele sociale, voluntariat în cadrul altor proiecte de bibliotecă, cursuri online, workshop-uri etc. Noile tehnologii reprezintă poarta de acces a utilizatorilor unei biblioteci spre cunoaşterea directă a informaţiei dorite. În era digitală este dificil să îţi imaginezi o bibliotecă care nu dispune de tehnologiile de informare şi comunicare. Integrarea acestor două elemente în cadrul bibliotecii oferă posibilităţi diverse de a pune la dispoziţia utilizatorilor servicii noi, diferenţiate, care să răspundă nevoilor de informare a acestora.

Astfel, bibliotecile universitare utilizează TIC cu scopul implementării de servicii moderne şi înnoirii serviciilor tradiţionale. Având în vedere concurenţa acerbă la care biblioteca este supusă pe piaţa informaţiei, aceasta trebuie să facă eforturi considerabile pentru a oferi utilizatorilor resurse şi servicii impresionabile care să nu afecteze misiunea şi valorile bibliotecii.

Colaborare şi parteneriate. Ca să atingă acest obiectiv, bibliotecile universitare trebuie să colaboreze cu instituţii de cercetare şi academice pentru partajarea de resurse şi dezvoltarea proiectelor comune. În acest fel vor promova un mediu academic interconectat şi deschis. Dacă biblioteca optează pentru un parteneriat cu diversele instituţii academice din ţară sau străinătate, beneficiază de: • utilizarea de noi resurse; • familiarizarea cu necesităţile mediului academic în care îşi desfăşoară activitatea; • oferirea unor servicii noi utilizatorilor fideli; • extinderea domeniului de activitate şi a zonei de interes; • îmbunătăţirea portofoliului de servicii al bibliotecii; • dobândirea de noi competenţe şi cunoştinţe; • îmbunătăţirea imaginii bibliotecii şi promovarea serviciilor prestate de bibliotecă.

În colaborările şi parteneriatele întreprinse de bibliotecă pot fi aplicate diverse strategii care să contribuie la consolidarea relaţiilor şi la primirea de noi oportunităţi benefice pentru toţi actorii implicaţi în aceste demersuri. Printre strategiile care pot fi aplicate în aceste parteneriate se regăsesc: propunerea de a utila spaţiile din dotare cu dispozitive inteligente pentru ambii parteneri, organizarea de evenimente comune care să răspundă nevoilor utilizatorilor şi chiar comunităţii locale, utilizarea bazelor de date ale partenerilor pentru identificarea de noi utilizatori şi oferirea bazelor de date proprii partenerilor, promovarea parteneriatelor în mass-media şi pe reţelele sociale etc.

O clasificare a parteneriatelor arată faptul că aceste pot fi: • de scurtă durată, adică colaborare pentru un singur eveniment sau activitate; • sezoniere, care se repetă la un anumit interval de timp (anual, bianual, lunar); • de lungă durată generate de proiecte ample şi îndelungate în timp cu un număr mare de beneficiari.

Orice parteneriat este de succes dacă are în vedere beneficii echitabile pentru toţi cei implicaţi.

Conservarea şi arhivarea presupun implicarea bibliotecilor universitare în conservarea şi arhivarea resurselor digitale cu scopul de a asigura accesul într-un timp îndelungat la informaţii valoroase. Principiile prezervării, conservării şi arhivării resurselor informaţionale şi documentare sunt aceleaşi atât pentru resursele pe suport tradiţional, cât şi pentru resursele digitale, diferite fiind doar modalităţile şi strategiile concrete de realizare a acestor operaţii. (Elena Tîrziman, Preservation, Conservation and archiving of digital resources în Journal of romanian literary studies, nr.5/ 2014).

Astfel, resursele digitale care fac parte din patrimoniul instituţiilor academice, ştiinţifice şi culturale sunt conservate şi arhivate în conformitate cu reglementările existente la nivel naţional sau internaţional, în funcţie de aderările statale.

Conservarea digitală este procesul prin care se înlocuiesc documentele existente pe suport de hârtie, cu aceleaşi documente în format digital, a căror valabilitate juridică de formă, conţinut şi timp sunt atestate prin semnătura digitală şi ştampila de timp. Deci, conservarea include automat două elemente: • semnătura digitală cunoscută şi ca semnătură electronică aplicată pe documentele digitale în acelaşi mod cum se aplică semnătura manuscrisă pe documentele printate, • ştampila de timp reprezentată de o succesiune de caractere concretizată într-o dată şi/sau oră care stabileşte apariţia efectivă a unei activităţi sau eveniment. Combinaţia celor două elemente face posibilă, atât menţinerea documentului stocat nemodificat, autentic şi recuperabil, cât şi păstrarea valorii juridice, lizibilităţii, securităţii şi integrităţii acestuia în timp.

Arhivarea digitală presupune stocarea unui document (digital la origine sau scanat) pe un suport adecvat (CD, sistem de documente, memory stick etc.).

Arhivarea digitală dispune de o gamă largă de măsuri de securitate precum: criptarea datelor, backup-uri periodice şi acces controlat la documente asigurând astfel protecţia datelor. De asemenea, arhivarea protejează informaţiile importante de furturi sau pierderi.

Un pas important este reprezentat de arhivarea documentelor în cloud care include numeroase avantaje, printre care: accesibilitate de oriunde şi oricând, backup automat şi partajarea documentelor într-un mod facil.

Conservarea digitală presupune o serie de avantaje precum: • rapiditate în procesul de recuperare a resurselor digitale (documente şi informaţii); • un control riguros al proceselor de documentare; • spaţiu economic pentru arhivarea resurselor digitale; • timp economisit în activităţile productive.

La rândul ei, arhivarea electronică presupune o mulţime de avantaje precum: • reducerea numărului de documente în format fizic (pe suport e hârtie), deci economie de spaţiu; • diminuarea riscului de pierdere sau deteriorare a documentelor aflate în format fizic; • regăsire rapidă a informaţiilor şi documentelor căutate de utilizatori; • eliminarea costurilor pe care le necesită arhivarea documentelor printate.

Concluzii

Procesul de trecere de la biblioteca tradiţională la biblioteca digitală la care sunt supuse şi bibliotecile universitare este complex şi de durată, însă nu este imposibil.

Un exemplu pozitiv este Universitatea Spiru Haret, care, într-o perioadă scurtă, a realizat paşi importanţi în procesul de digitalizare a instituţiei în general şi a bibliotecii universitare în special, astfel încât biblioteca să contribuie hotărâtor la pregătirea viitorilor absolvenţi pentru profesiile digitale aferente erei digitale pe care o parcurgem în epoca actuală.

Toate aceste obiective ale bibliotecii digitale prezentate în articol trebuie să se regăsească în planul de management al oricărei instituţii academice şi în funcţie de îndeplinirea lor putem spune că procesul de transformare a bibliotecii s-a finalizat cu succes. (Monica TOLEA, Facultatea de Ştiinţe Economice Câmpulung)

Bibliografie

1. Coravu Robert, Intermediarul difuz. Biblioteca universitară între cultura tiparului şi cultura digitală, Constanţa: Exponto, 2012

2. Regneală Mircea (coord.), Tratat de biblioteconomie vol. II,, Bucureşti: Asociaţia Bibliotecarilor din România, 2014

3. Journal of romanian literary studies, nr.5/ 2014