Vreau să mă înşel!

Ce este dincolo de intenţia de participare/neparticipare la vot? Ce concluzii tragem, dincolo de hiperbolizarea urii drapate în iubirea de principii? Dincolo este …nimic. Declarăm că suntem sătui de politică, declarăm că dispreţuim clasa politică, dar ne învârtim în jurul ei ca după soare. Facem sau nu facem, raportat la o figură politică sau alta. Niciodată din iubire sau admiraţie, mereu din ură şi dispreţ.

Câţi dintre cei care au decis să intre în campania electorală au vorbit cu alegătorii din propria circumscripţie electorală şi i-au întrebat/consultat despre cerinţele lor? Câţi ne cer părerea, în general, asupra ceea ce votează ei în forumul legiuitor?! Bănuiesc că foarte puţini sau niciunul. De ce? Pentru că odată aleşi se cred stăpânii noştri. Pentru că au înţeles că prea lesne ne cuprinde lehamitea şi-i lăsăm în plata Domnului! Şi ei profită. Noi îi considerăm incompetenţi şi hoţi, folosind, în general, ironii fine, inteligente, încondeindu-i, ei ne consideră proşti în tuşe groase de sfidare şi dispreţ. Avantaj – ei. Nepotrivire de caracter!

De câte ori trebuie să merg la vot, eu am în minte imaginea morţilor şi răniţilor din decembrie 1989, mulţimea de oameni ieşiţi în stradă, zâmbetul – prea lesne stins – de pe chipul oamenilor în acele zile, speranţa noastră într-o lume mai bună în care să decidem noi pentru noi. Şi profit de dreptul meu de a fi sau nu de acord. Ştiu, am auzit de multe ori, „Dacă votul nostru ar conta, nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Nu vreau să cred acest lucru. Am fost prea mulţi ani doar „cap de locuitor” pe creştetul căruia se aflau tone de oţel, de grâne, de carne, de… Nu mai vreau să fiu doar „cap de locuitor”! Vreau să fiu om întreg, să particip în mod real la viaţa mea, a familiei mele, a ţării acesteia. Vreau să văd tinerii implicându-se. Vreau ca fiecare dintre noi să facă ce ştie şi ce poate la un nivel cât mai înalt. Vreau ca oamenii care înţeleg să facă apostolat, să-i informeze, să-i educe pe cei care nu pot sau nu vor, încă, să înţeleagă. Dincolo de politică.

Mărturisesc, în această perioadă mi-a fost frică. De ură, de minciună, de manipulare, de agresivitate, de victimele dintr-un război care nu este al nostru. Pentru că înverşunarea cu care se joacă piesa alegerilor democratice a depăşit normalitatea. De toate părţile beligerante. Ştiu, nicio parte nu va recunoaşte. Dar toţi ştim! Democraţia agresivă este extrem de periculoasă.

M-aş bucura dacă aceste alegeri ar fi ultimul exerciţiu democratic eşuat. Pentru că aşa îmi pare, deşi îmi doresc să mă înşel. „Vâltoarea democratică din aceste zile” va conduce la absenteism, izvorât din indiferenţă sau frică, va genera noi deziluzii pe termen scurt, mediu şi lung, o clasă politică dezechilibrată şi noi revărsări de nemulţumire. Ajutaţi-mă să mă înşel! (Mioara VERGU-IORDACHE)