Vreau să fiu student! La stat sau la „privat”?

Imaginea de ansamblu a stării calităţii învăţământului nostru superior, aşa cum aceasta rezultă din percepţiile universitarilor, studenţilor şi angajatorilor, a societăţii în general, este aceea a unui nivel calitativ mediu spre scăzut. De ce s-a ajuns aici? Pentru că atunci când sunt avute în vedere finalităţile sistemului, imaginea rezultată este aceea a unui sistem centrat pe sine. Este percepţia firească asupra unui mod de a face şcoală fără legătură cu mediul, cu realitatea. Situaţiile reale, viaţa economică de zi cu zi, cea care produce valoare şi plusvaloare sunt, de cele mai multe ori, ignorate sau insuficient şi neserios analizate. Logica acestui sistem pare desprinsă mai degrabă dintr-o inerţie virtuală, decuplată de societate, ceea ce generează incoerenţă.

Se consideră că, în prezent, învăţământul superior de stat din România nu reuşeşte să răspundă corespunzător cerinţelor pieţei forţei de muncă şi celor ale societăţii. Distribuţia numărului de studenţi pe specializări, precum şi a programelor universitare în care se pregătesc studenţii nu ţine cont de realitatea pieţei forţei de muncă. Observăm în majoritatea programelor universitare de studiu ale universităţilor de stat o ruptură între rezultatele învăţării şi cunoştinţele, abilităţile şi competenţele necesare în viaţa reală. În acelaşi timp, universităţile de stat sunt caracterizate de conservatorism şi rezistenţă mare la schimbare, având un timp de răspuns mult prea mare la schimbările rapide care se petrec în mediul economic. Există catedre şi profesori care predau specializări şi discipline fără corespondent în viaţa reală. Şi asta, de ani de zile. Din cauza standardizării şi a birocraţiei excesive, universităţile de stat din România nu pot preda orice materii, pentru că nu au disponibilităţi financiare de a angaja profesori specializaţi, şi nu pot avea capa-citate de inovare.

Avem însă universităţi private care au dezvoltat anumite programe de studii mult mai bine decât unele universităţi de stat, iar acest lucru se poate observa şi în clasamentul programelor de studii universitare. Şi nu studenţii fac diferenţa în aceste instituţii, ci anumite criterii de eficienţă care lipsesc la universităţile patronate de stat, dar şi standardele autoasumate de profesori, pe baza aceluiaşi considerent.

Din păcate, piaţa serviciilor de învăţământ privat este una suprareglementată. Este o piaţă în care statul a intervenit foarte mult. Când se vorbeşte despre oportunitatea şcolilor private, se omite cu bună ştiinţă şi, aş adăuga, rea voinţă, faptul că, acolo unde statul nu a intervenit, calitatea educaţiei este mult mai ridicată. Instituţiile private de învăţământ sunt, prin logica bunului simţ, mai bune, fiindcă piaţa liberă reprezintă singurul mecanism care îi poate identifica eficient pe cei care corespund cerinţelor consumatorilor. Un sistem de stat, blocat în reguli şi cutume depăşite, nu are cum să fie eficient, dar va rămâne pe piaţă prin forţa lucrurilor. Iar asta nu reprezintă nimic altceva decât concurenţă neloială, pentru că, spre exemplu, rectorul unei universităţi de stat nu se sinchiseşte dacă nu are bani pentru o achiziţie, pentru că ştie că îi va primi oricum de la stat, în vreme ce, în mediul privat, fiecare ban este cheltuit cu grijă şi folos. În ultimii ani, spre deosebire de învăţământul public, în învăţământul privat calitatea educaţiei tinde să crească, deoarece există un interes inexistent în cel public: profitul. Şi nu neapărat profitul material, pentru că, universitatea privată este centrată pe student, pe viitorul lui, fiind important pentru renumele ei ca absolventul să ajungă la angajatori de top şi să fie bine văzut. Referitor la calitatea absolvenţilor care au ieşit de pe băncile facultăţilor, fie ele de stat sau private, părerile sunt împărţite, mulţi angajatori susţinând că nivelul pregătirii acestora a scăzut oricum faţă de anii trecuţi, indiferent de modalitatea de finanţare a instituţiei de la care au obţinut diploma.

Există universităţi private care au dezvoltat anumite programe de studii mult mai bine decât unele universităţi de stat, iar acest lucru se poate observa şi în clasamentul programelor de studii universitare. Aici, Universitatea Spiru Haret se află în top, înaintea altor instituţii de învăţământ superior de tradiţie, dezvoltând vaste programe de cercetare racordate la realităţile pieţei şi menţinând în acelaşi timp legătura cu studenţii, absolvenţii, dar şi cu cei interesaţi de proiectele în care instituţia este angrenată.

Un rol deosebit în succesul nostru îl are sinergia valorilor educaţionale, ştiinţifice şi culturale cu mediul antreprenorial naţional şi internaţional, pentru a asigura studenţilor noştri o pregătire relevantă pentru momentul în care vor face tranziţia între mediul academic şi cel profesional. Obiectivul nostru este să contribuim activ la dezvoltarea personală a absolvenţilor, la formarea de lideri în domeniile în ascensiune de pe piaţa muncii, într-o lume aflată în permanentă schimbare, afirmă rectorul Universităţii, conf.univ.dr. Aurelian A. Bondrea, consfinţind statuarea unor reguli precise de desfăşurare a unui proces de învăţământ eficient, coerent, bazat pe merite individuale şi în acord cu cerinţele economiei.

Putem concluziona că învăţământul particular reprezintă acum şi va continua să fie un mare câştig, mai ales în ceea ce priveşte libertatea şi diversitatea opţiunilor. Există o mare competiţie la nivel de management între universităţile private şi cele de stat, mai ales că Legea educaţiei promovează ideea ca universităţile să aibă un management de tip privat.

Pe viitor, este absolut necesară construirea unui sistem de finanţare universitară echitabil şi în acord cu regulile economiei libere, dar şi a unui algoritm obiectiv şi credibil de ierarhizare a tuturor universităţilor, astfel încât studenţii şi angajatorii să ştie unde se situează fiecare şcoală după o serie de criterii măsurabile, începând de la calitatea corpului didactic, a bibliotecilor şi a sălilor de studiu, a activităţii ştiinţifice, şi până la gradul de satisfacţie a studenţilor şi al succesului înregistrat de aceştia în carieră după terminarea studiilor. (Dragoş CIOCĂZAN)