Vrăjitorul din rogoz

În Nomenclatorul meseriilor din România, la poziţia 5161, apare nobila profesie de vrăjitor. În acelaşi catastif, nu găsim însă meseria de politician. Pe un site specializat, aflăm şi explicaţia: aceasta din urmă nu este o meserie, ci o „activitate bazată pe preferinţe doctrinare”, lucru pe care nu prea avem cum să-l contestăm, mai ales că îl bănuiam de ceva vreme, deşi nu este evident. Totuşi, cu puţină imaginaţie, am putea strânge sub aceeaşi umbrelă cele două moduri de obţinere a veniturilor necesare plăţii facturilor şi, după caz, a palatelor cu turnuleţe din Strehaia sau a vilelor de lux din Monaco. În ambele cazuri, secretul succesului este uşurinţa cu care ne lăsăm duşi de nas. Ghicitul în bobi, afumatul cu păr de câine, invocarea spiritelor strămoşilor, datul în bobi au, deşi în altă formă, acelaşi scop demagogic în ambele cazuri. Nici şamanul cu carte de muncă, nici politicianul (o persoană, conform actualei legislaţii a muncii, fără ocupaţie) nu se sfiesc să invoce binele viitor sau trecutul glorios, neglijând disfuncţionalitatea prezentului. Şi unul şi celălalt se pretind vraci, vorbesc convingător şi promit marea cu sarea. Ambii se pricep să scoată argintul viu fie prin suflatul în ghiocul plin cu bancnote, fie prin taxe sau „atenţii” colectate cu valiza. Iar omul simplu îi crede, fiindcă reperele de cinste sau moralitate sunt puţine şi greu de observat într-o lume ale cărei principale caracteristici sunt polimorfismul etic, activismul ideologic şi propaganda furioasă. Deloc surprinzător, există o istorie comună a politicii şi ocultismului, adică practicanţii celor două îndeletniciri s-au ajutat unii pe alţii, de-a lungul vremurilor, împrumutându-şi reciproc metodele şi mijloacele de acţiune pentru a supravieţui sau a-şi atinge scopurile: otrava din retorta vrăjitorului a fost de nenumărate ori arma politicianului, iar abilitatea de a minţi, aproape taumaturgică, a celui din urmă a scăpat de flăcările rugului mii de vrăjitori. Şi în zilele noastre, scandalurile s-au ţinut lanţ: „flacăra violet”, politicieni care au apelat la divinaţia cu rune pentru a câştiga alegerile, înşelăciuni sau furturi motivate de blesteme trimise pe capul făptaşului de vreun rival niciodată dezvăluit. Totul pentru a ne oferi o falsă siguranţă, o încredere nemăsurată. Magie ieftină, un abur de adevăr strâmb, o nouă mitologie bazată pe zei mincinoşi care pretind supunere mistică în schimbul livrării detaliilor împlinirii unei măreţe utopii.

În vechime, prin tradiţie, vrăjitorii purtau pălării ţuguiate, cu boruri largi, împletite din rogoz, o umilă buruiană care creşte, neobservată de nimeni, în mijlocul mlaştinilor. Era musai să fie culeasă noaptea, pe lună plină, pentru că numai aşa putea ascunde chipul celui ce o purta. Mlaştina pare să fie locul favorit şi pentru cealaltă îndeletnicire. Pălăria cât roata carului ascunde mai bine ochii vicleni şi nasul care are tendinţa de a se lungi când gura de sub el bate câmpii cu bună-ştiinţă. Ba uneori, te poate face nevăzut, te poate apăra de zoaie, sau de vremurile neprielnice. Ieri, protagoniştii povestirii noastre purtau mantii lungi, ţesute cu fir de aur, bătute în pietre preţioase, şi se plimbau cu caleşti aurite; astăzi preferă Armani, Versace, Prada şi Bentley. Şi-au păstrat însă pasiunea pentru lanul de rogoz. Acolo pot ţese nu pălării – astăzi nu le-ar mai folosi la nimic –, ci intrigi, strategii, cumetrii, planurile unui viitor greu de desluşit. În mlaştină se simt confortabil fiindcă solul acela alunecos, înşelător şi lipicios este aidoma unora dintre ideile lor, chiar dacă astfel sunt nevoiţi să-şi murdărească încălţările scumpe. Însă nu ar renunţa nici în ruptul capului. Le place să ţină captivi în ţesătura frunzelor lungi şi tăioase de rogoz o mulţime de oameni simpli, care, cu naivitate şi recunoştinţă, nu aşteaptă de la ei decât să se ţină de cuvânt. Şi vrăjitorul şi politicianul suferă de narcisism şi aroganţă, adoră trucurile, bat cruci şi înşiră baliverne. Nu se obosesc să explice, ferm convinşi că spusele lor sunt atât de aiuritoare încât declanşează instantaneu sindromul Stockholm. Fără doar şi poate, la numărul 5161, după cuvântul „vrăjitor” trebuie grabnic adăugată, cu sau fără pălărie din rogoz, şi îndeletnicirea „soră”, devenită deja o ocupaţie în toată regula, altfel riscăm să eşuăm, lamentabil, sub vremi. (Dragoş CIOCĂZAN)