Votul nostru contează.

Două evenimente se petrec la sfârşitul acestei săptămâni. Ne curăţăm şi ne lustruim ghetele, ca să-l convingem pe Moş Nicolae să ne lase, noaptea, cadouri în ele, şi le încălţăm, duminică, pentru a merge la vot. Mă gândesc că o fi vreo legătură! Sau n-o fi. Adică, unii vor primi daruri, alţii nuieluşe. Nu, nu-mi spuneţi că Stalin ar fi zis că: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”! Nu. Şi nu-mi aduceţi aminte de Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Noi trăim în democraţie.

Intrăm în sezonul de basm al sărbătorilor de iarnă. Cred că ne-am dori cu toţii ca anul acesta Moş Nicolae să ne ajute să alegem bine şi restul sărbătorilor să fie liniştite şi fericite, ca şi viaţa noastră, în general. Sfântului îi sunt atribuite 21 de miracole. Îl face, duminică, pe cel de-al 22-lea?!

Am sărbătorit, la vot sau la petreceri, Ziua Naţională a României. Dar ce i-am oferit, ce-i oferim sărbătoritei? Ea ne ţine în casa ei, noi îi distrugem pădurile, îi spurcăm apele, îi poluăm aerul, îi smulgem bogăţiile, ne comportăm aidoma unor copii răsfăţaţi, needucaţi, cărora totul li se cuvine. Ce i-am oferit, de ziua ei, Românei, pe care o iubim în felul nostru, uşor superficial, crezând/sperând în veşnicia ei, veşnicie pe care i-o punem în sarcină? Discordie, aroganţă, neîmpliniri multe, mari şi mici… Petreceri. Petreceri în care ne trecem.

Auzim des despre mândria de a fi român, occidental, american, de a fi frumos, inteligent, elev, student, matematician, actor, sportiv şi câte şi mai câte mândrii! În toate rezonează mândria de a fi OM, adică „o persoană integră, care întruneşte calităţi morale deosebite, care se remarcă prin cinste şi corectitudine”. Limba română ne lasă libertatea de a opta pentru orice fel de mândrie. Pe de o parte, mândria se defineşte ca „sentiment de mulţumire, de satisfacţie, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulţumire, satisfacţie, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calităţile proprii, ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulţumire”, pe de alta, limba română dojeneşte prea apriga mândrie, explicată ca „sentiment de încredere exagerată în calităţile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare”. Vă propun să medităm la mândria de a fi român. Avem motive? Avem remarcabile calităţi intelectuale, fizice, psihice, o ţară frumoasă şi bogată, personalităţi marcante în toate domeniile culturale, ştiinţifice, artistice, tehnice, sportive… Având toate motivele de a fi mândri că suntem români, temeinic, profund, real, ne radicalizăm constant în tabere, care, fie hiperbolizează toate calităţile, fie le veştejesc pe toate. Sigur că avem şi defecte. Multe defecte ca şi multe calităţi. Nu suntem „buricul pământului”, dar nu suntem nici periferia lumii. Avem trăsături care ne produc satisfacţie, mulţumire, altele, din contra. Să fim conştienţi de ele, să le creştem pe cele pozitive şi să nu le mai alimentăm pe celelalte. Să renunţăm la veneraţia faptelor minore şi să luăm în serios demersurile majore. Să avem încredere în posibilităţile, gândurile şi acţiunile noastre. Să ne apropriem mândria, dar nu aceea definită ca orgoliu, trufie, îngâmfare. Să fim mândri că suntem oameni, că suntem români! Haideţi la vot! (Mioara VERGU-IORDACHE)