Vorbăria ca formă de supravieţuire

Nu ştiu dacă vorba este prima sau cea din urmă armă în bătălia cotidiană pentru viaţă. O viaţă pe care cu toţii ne-o dorim liniştită, îmbelşugată, cu bucurii şi sentimente pozitive. Nu ştiu!

Câteodată am impresia că vorba este o armă deschizătoare de fronturi pentru bătălii ce ne vor conduce spre victorie. Alteori, de cele mai multe ori, mi se pare că este tot ce ne-a mai rămas. Sau este tot ce am câştigat cu jertfă de sânge în decembrie 89. Să vorbim. Să rostim cuvinte adevărate despre fapte adevărate, despre oameni care, de multe ori din păcate, „şi-au dat cinstea pe ruşine.” Dar mai ruşinaţi părem noi, cei care comentăm faptele lor, fapte ce întârzie prosperitatea, binele şi frumosul. Câtă energie este pusă în joc, cât efort de deconspirare, de argumentare, cât entuziasm (păgubos!) la aflarea unei noi fapte rele!

„Batem apa-n piuă”, adică vorbim mult şi inutil, pentru că nu-i cine să ne bage în seamă! Şi parcă din ce în ce mai mulţi ne încolonăm în acest cor al devoalatorilor, cu certitudinea interioară că nimic nu se va schimba, dar cu dorinţa expresă să ne înşelăm. Degeaba bate apa-n piuă! Nu are asupra cui să acţioneze. Şi cu cât suntem noi mai vehemenţi, cu atât tăcerea celor îndrituiţi să ne răspundă este mai asurzitoare.

Tot sau aproape tot se joacă pe cartea Justiţiei. Aprecierea justiţiei, în funcţie de interes, oscilează între a reprezenta fie „putere în stat” – conform Constituţiei –  fie cârpă de şters pe jos. Sigur că un stat puternic se bazează pe o justiţie fermă, care acţionează cu o singură măsură, măsura legii. Dar la noi nici măsura nu-i măsură! Legile, din nefericire, dau naştere la interpretări şi magistraţii sunt creativi, pentru că sunt inteligenţi, adaptaţi şi adaptabili, ceea ce dă „lung prilej de vorbe şi de ipoteze”. Sunt oameni excepţionali în justiţie, dar, din păcate, nu prea mai vedem bobul de grâu de neghină! Ca în toate profesiile, s-ar cuveni să se practice „judecata între egali” şi să se facă mai repede curăţenie. Pentru că e păcat de energia pe care o consumăm discutând despre hotărâri nedrepte, nepatriotice, neargumentate conform datelor din dosare, ci ca urmare a unor intervenţii de oriunde şi de la oricine deţine o poziţie de vază în urbe sau are conturile mai grase! Lipsa acestei curăţenii de toamnă – acum ar fi cel mai indicat să se facă! – conduce la stări de disconfort social, la interpretări mult prea subiective ale realităţii, la impresia de sfidare, aroganţă, stat în stat.

La noi, puterile în stat sau ceea ce ar trebui să fie puteri în stat provoacă cele mai multe îngrijorări, nemulţumiri, insatisfacţii. Ciudat, nu?! Pe ce să te bazezi? Cui să te adresezi pentru a obţine dreptate? Pe cuvântul cui să te încrezi pentru a-ţi proiecta viitorul? Care este cuvântul, al cui este cuvântul al cărui adevăr să dureze?  Ne-am cam pierdut speranţa şi atunci, de supărare, de frică sau de neputinţă vorbim, vorbim ca să supravieţuim! (Mioara VERGU-IORDACHE)