Conf. univ. dr. Aurelian A. BONDREA: Împreună, am învăţat şi am devenit mai buni
Nu ştiu cum era vremea acum 30 de ani, sâmbătă, 19 ianuarie. Din documente ştiu că într-un apartament de pe Intrarea I.L. Caragiale din sectorul 2 din Bucureşti, un vizionar, prof. Aurelian Gh Bondrea, împreună cu un grup de intelectuali au desfăşurat şedinţa de constituire a Fundaţiei România de Mâine şi prima adunare generală care a aprobat actele constitutive în baza cărora, la 12 februarie, judecătoria Sectorului 1, Bucureşti, admite cererea de înscriere a Fundaţiei România de Mâine în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Îmi imaginez entuziasmul, dorinţele, speranţele mărturisite atunci. S-au pus şi bazele primei instituţii de învăţământ superior particular din România de după 1989, Universitatea Spiru Haret. Totul era clar în programul fondatorilor. Benefic şi clar, ceea ce a convins multe personalităţi marcante ale învăţământului, culturii, ştiinţei să se alăture în primul senat al Universităţii Spiru Haret, preşedinte de onoare, acad. Ştefan Milcu, rector, acad. Nicolae Teodorescu.
Au trecut 30 de ani. Iar nu ştiu dacă fondatorii şi-au imaginat că dincolo de dificultăţile începutului se vor confrunta cu atâtea „piedici” izvorâte din ambiguitatea legilor sau din nepriceperea şi invidia oamenilor. Multe au fost încercările prin care a trecut Universitatea Spiru Haret. Sigur că doar în pomul cu roade se dă cu pietre, dar roadele erau pentru societatea românească. În multe cazuri nu a contat! Şi totuşi, perseverenţa, încrederea, viziunea, capacitatea de muncă a fondatorului, toate au făcut ca visul să continue.
La începutul acestui an de învăţământ, rectorul Universităţii Spiru Haret, conf. univ, dr. Aurelian A. Bondrea, spunea „Aniversăm 30 de ani de existenţă academică, ani în care am devenit cea mai mare instituţie de învăţământ superior privat din România. De la început, misiunea fondatorilor noştri a fost de a cultiva şi promova, în România, valorile culturii naţionale şi universale, de a contribui la dezvoltarea învăţământului, ştiinţei şi culturii.
Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la succesul Universităţii Spiru Haret. Am evoluat împreună, am cinstit educaţia prin calitate şi am demonstrat un nivel ridicat de competenţă. Deşi nu a fost întotdeauna un drum uşor, am demonstrat că putem face faţă oricărei provocări. Împreună, am învăţat şi am devenit mai buni.
Ne aflăm în mijlocul unor evenimente care schimbă fundamental felul nostru e de a trăi. Această pandemie a devenit o realitate imediată, cu efecte asupra activităţii noastre de zi cu zi. Aş dori să felicit întreaga echipă a Universităţii Spiru Haret pentru maniera impecabilă şi de ţinută academică cu care a gestionat activitatea educaţională în toată această perioadă. (…) Nu avem o certitudine despre evoluţia situaţiei generate de coronavirus, însă, vă asigurăm că deţinem cea mai performantă platformă educaţională din lume. Platforma Blackboard, liderul indisputabil în domeniul E-learning, este dezvoltată de cea mai puternică instituţie mondială în domeniul serviciilor şi tehnologiei educaţionale, cu peste 100 de milioane de utilizatori globali.
Cred cu tărie că perioada următoare oferă oportunităţi de a ne dezvolta puternic în domeniul noilor tehnologii. Educaţia online aduce o flexibilitate benefică pentru instituţiile de învăţământ superior, prin accesul, practic nelimitat, la resurse informaţionale permanent actualizate.
De asemenea, anul acesta vom depăşi cifra de 330.000 de absolvenţi ai cursurilor universităţii. Peste 75% dintre aceştia profesează şi sunt recunoscuţi ca profesionişti de valoare în domeniul de studiu pe care l-au absolvit. Ei sunt garantul calităţii educaţiei pe care o veţi primi şi dumneavoastră, stimaţi studenţi haretişti, alături de întreg corpul profesoral al Universităţii noastre. Îi felicit pe cei care ni se alătură astăzi şi le urez bun venit, atât lor, cât şi tuturor studenţilor Universităţii Spiru Haret!” (Mioara VERGU-IORDACHE)