În anii trecuţi urarea mea la început de an şcolar avea ca referenţial prosperitatea. Toţi ne dorim bani din orice proiect, mai ales din marea provocare pe care o reprezintă cariera profesională. Am primit sugestii de la grupuri aflate în minoritate, dar relevante, potrivit cărora este important raportul dintre sacrificiile făcute şi suma de bani obţinută. Da, este adevărat! Principiul eficienţei, căruia îi este devotată orice prosperitate, ia în calcul la nivelul fiinţei umane acest aspect: ce efort depun să obţin un anumit venit. Din acest motiv urarea mea vizează capacitatea de informare şi de selecţie a tinerilor sau adolescenţilor care încep un nou an şcolar. Ei trebuie să ştie ce eforturi presupune fiecare proiect al carierei, ce şanse de reuşită sunt, cât vor câştiga, ce eforturi vor avea de făcut.
Unii oameni maturi nu le oferă adolescenţilor un exemplu bun în direcţia asumării unui proiect. Chiar legat de începutul acestui an şcolar pot fi întâlnite puncte de vedere care surprind prin lipsa unei corelaţii logice. Se doreşte autonomia unităţilor şcolare, eventual cu respectarea normelor de management specifice din Occident, dar răspunderea să o poarte alţii: Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul, Guvernul, Parlamentul, poate chiar şi Preşedintele ţării. Aceiaşi oameni care vorbesc despre răspunderea factorilor decidenţi din afara unităţii şcolare (Primăria, Consiliul Judeţean, Ministerul, Guvernul, Parlamentul) se supără dacă intervine cineva din afara acesteia în problemele proprii de organizare. În concluzie, dorim autonomia unităţilor şcolare, dar cu răspunderea altora. Un Rector spunea sintetic: să nu ne aşteptăm să vină cineva din afara şcolii să ne arate cum să aranjăm copiii în clasă. Se potriveşte bine la dorinţa unora de revenire la responsabilitatea centralizată în educaţie.
În stadiul actual, unităţile şcolare au capacitatea să ia măsurile de protecţie împotriva virusului ucigaş şi a oricăror altor riscuri. Între dascăli şi părinţi cu atitudine responsabilă este un dialog foarte bun în marea majoritate a unităţilor şcolare astfel încât să fie adoptate soluţiile adecvate situaţiei concrete existente.
Toţi au sau, mai exact, avem o doleanţă: bugetul alocat Educaţiei. Nu vorbim în termeni absoluţi. Nu putem avea acelaşi buget ca şcolile din Occident, deşi, frecvent, opinia publică face comparaţii nepotrivite între performanţele absolute. Vrem totuşi ca, din bugetul total, aceeaşi proporţie să fie alocată şcolii ca în alte ţări din Europa. Ne-ar bucura ca politicienii să-şi asume la început de an şcolar angajamentul privind creşterea în trepte a alocaţiilor către educaţie. Cei care au condus în ultimii ani să explice de ce nu au reuşit alocarea legală pentru educaţie în perioadă de „creştere economică”, iar cei care „sunt pe val în sondaje” să ne demonstreze ce urmăresc în legătură cu şcoala. Este tot un răspuns la întrebarea „ce vrem?” sau este tot o problemă de opţiune.
Noile generaţii trebuie să fie mai responsabile cu propriile cariere decât sunt unii lideri cu soarta educaţiei. Bani mai mulţi înseamnă de regulă fie mai multă muncă, fie mai multe riscuri. Dacă vrei mulţi bani, dar fără efort, este bine să fii pregătit să nu dormi liniştit noaptea sau să te trezeşti la un moment dat fără ce ai strâns. Mesajul profund din Meşterul Manole, parte din înţelepciunea naţională, nu trebuie să fie uitat: nimic nu poate să fie făcut durabil de mâna omului, fără sacrificii. Iar înţelepciunea universală ne spune că dacă nu ne-am atins un obiectiv important al vieţii înseamnă că nu ne-am sacrificat suficient pentru el.
Să fim totuşi optimişti la început de an şcolar. Elevii de astăzi să fie conştienţi că indiferent unde învaţă, cheia pentru a-şi atinge visurile este la ei. Să-şi aleagă liniştiţi visul pe care vor să-l trăiască după care să caute cheia potrivită. Dar să-şi asume ei înşişi riscurile şi costurile, pentru că tot ei vor avea beneficiile.
Succes în noul an de învăţământ! (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUŢĂ)