3 decembrie este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Aceasta este organizată anual, începând din 1992, de Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi. Am avut şansa extraordinară să îl cunosc pe unul dintre cei mai aprigi luptători pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi din România, dar şi un mare sportiv, domnul Ghiorghi Filip, preşedinte al Asociaţiei Totul pentru tine.
Asociaţia Totul pentru tine, a fost înfiinţată în 2014 şi se ocupă cu reintegrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate, şi colaborează de trei ani cu Liceul Teoretic Traian. Anul acesta, asociaţia a încheiat un parteneriat cu şcoala pentru a se putea adresa elevilor în cadrul unui dialog cu privire la ceea ce înseamnă dizabilitatea, despre felul în care ei pot ajuta persoanele cu dizabilităţi, dar mai ales cum pot fi reintegrate prin sport aceste persoane cu dizabilităţi. Întâmplarea norocoasă a făcut să particip la acest dialog. A fost un bun prilej să primesc informaţii despre activitatea Liceului Teoretic Traian, strada Luigi Galvani 20, sector 2, Bucureşti.
• Noi putem să activăm în orice domeniu
Ghiorghi Filip, preşedinte al Asociaţiei Totul pentru tine: Sunt utilizator de scaun rulant de 26 de ani. Cu toate acestea, particip la Maratonul de înot de la Braşov, maratonul celor 24 de ore de înot. Acolo, noi, o echipă formată din persoane cu dizabilităţi, înotăm cot la cot cu sportivi de performanţă, cu foşti sportivi şi cu amatori. Avem culoarul nostru şi întotdeauna câştigăm. Câştigăm respectul oamenilor, câştigăm foarte mult optimism şi acest optimism ne dă puterea de a merge mai departe. Am făcut tenis de câmp, am făcut tenis de masă, baschet în scaunul rulant şi, uitându-mă în buletin, am văzut ce vârstă am împlinit şi am zis că totuşi ar trebui să fac un sport mai static, pentru vârsta mea, şi am ales Tirul cu arcul. Patru ani am fost în lotul naţional. Am reprezentat România la concursurile internaţionale. Anul trecut, la Campionatul European, am ajuns pe locul 9, şi până atunci am fost campion naţional la Tir cu arcul pentru persoanele cu dizabilităţi. Tirul cu arcul se practică identic, atât pentru persoanele valide, cât şi pentru noi. Nimic nu e diferit. Aceeaşi ţintă, aceeaşi distanţă şi, atunci când poţi să te întreci cu persoana de lângă tine, îl motivezi şi pe el, dar şi pe tine, fiindcă poţi. Ca utilizator de scaun rulant am reuşit să trec peste greutăţi, acumulând ceva experienţă, cred că mă pot adresa elevilor împărtăşindu-le din experienţa mea şi cred că îi mobilizez prin puterea exemplului să reuşească în viaţă! Ei nu au, practic, nicio piedică. Noi suntem cei care ne punem singuri bariere… Asta vreau să arăt elevilor, lumii, că noi putem să activăm în orice domeniu.
• Activităţile extraşcolare şi extracurriculare sunt un mijloc de bază al educaţiei
Profesor de educaţie fizică şi sport Robertino Penciu, directorul Liceului Teoretic Traian: În viziunea mea managerială, activităţile extraşcolare şi extracurriculare sunt un mijloc de bază al educaţiei. Întotdeauna am mizat pe proiecte şi pe activităţi educative mai puţin formale, să le zicem. Înainte de a vă spune despre ONG-urile cu care avem parteneriate, se cuvine să amintesc faptul că în cadrul Liceului Teoretic Traian se desfăşoară şi alte activităţi, să le zicem, singulare, în care sunt implicate cadrele didactice împreună cu elevii. Avem un consilier pentru proiecte educative şi extraşcolare foarte implicat, care organizează periodic activităţi cu elevii de diverse tipuri. Încercăm să colaborăm cu cât mai multe entităţi, care vin spre noi. Colaborăm cu Secţia 6 de poliţie, alături de care facem prevenţie anti-violenţă sau antidrog, cu Poliţia Locală, care se ocupă de siguranţă la intrarea şi ieşirea în şcoală, cu mai multe cluburi sportive, de unde ne vin şi nouă mulţi dintre elevi. Suntem deschişi către toate universităţile care doresc să îşi popularizeze oferta de şcolarizare la nivelul liceului nostru. Despre partenerii externi trebuie să vă spun că avem o relaţie de suflet cu Asociaţia Totul pentru tine, o asociaţie creată în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Este un parteneriat care durează de mai mulţi ani. În cadrul întâlnirilor dintre membrii asociaţiei, între invitaţii acestora şi elevi se poartă discuţii foarte interesante. Se încearcă şi se reuşeşte cu succes ridicarea nivelului de conştientizare a elevilor vizavi de problemele persoanelor cu dizabilităţi, dar şi cu privire la pericolele la care tinerii se pot expune din teribilism.
Un alt proiect pe care îl derulăm este Cheia succesului. Scriitori, profesori universitari, actori şi multe alte personalităţi din diferite domenii vin aproape săptămânal pentru a sta de vorbă cu elevii noştri şi pentru a face diferite activităţi, după cursuri. Elevii noştri primesc foarte bine aceste întâlniri. La început, au considerat că sunt obligaţi să bifeze aceste acţiuni, apoi, când au văzut că sunt interesante, tot mai multe clase s-au afiliat acţiunilor, iar acum umplem sala de festivităţi. O sală de festivităţi cum nu au multe instituţii şcolare din Bucureşti. În primul rând, are o capacitate de 250 de locuri. Elevii vin aici, aşa cum spuneam, după ore şi participă, fie la întâlnirile cu oameni deosebiţi, ca întâlnirea de azi, fie sunt implicaţi în cele două proiecte majore pe care le derulăm în prezent. Proiectul ROSE este un proiect al Ministerului Educaţiei Naţionale, care are drept scop creşterea procentului de promovare la examenul de bacalaureat. ROSE se bazează pe accesarea unui împrumut de la Banca Mondială. El a apărut în prima fază doar pentru liceele mai slabe, apoi s-a extins. Proiectul constă în oferirea de meditaţii săptămânale gratuite pentru elevi, la disciplinele pentru bacalaureat. Profesorii sunt plătiţi şi îşi dau tot interesul. Mai suntem parte într-un alt proiect, de data aceasta al Primăriei Sectorului 2, respectiv, Academia copiilor, care include 34.000 de elevi la acest moment, numai din Sectorul 2. Tot un fel de pregătire suplimentară gratuită oferită elevilor.
• Nu trebuie să le tăiem aripile!
Profesor de limba şi literatura română, Magdalena Stan, director adjunct: Liceul de azi a trecut prin multe transformări în decursul timpului. A fost şcoală cinematografică, după aceea a fost o şcoală în care s-au pregătit, ca tehnicieni, cei care urmau să lucreze la metroul bucureştean. Liceu industrial, liceu teoretic, ca apoi să se transforme în Colegiul Tehnic Traian, iar în 2014 să redevină Liceul Teoretic Traian. Eu sunt în această şcoală din 2001. L-am prins, o bună perioadă, ca fiind colegiu tehnic. Chiar şi atunci predominau clasele cu profil teoretic. Am avut baza necesară pentru transformarea din 2014. În momentul de faţă avem un principiu: Oferim învăţătură pentru toţi şi performanţă pentru fiecare. Grupul ţintă, evident, sunt cei care locuiesc în această zonă, de la şcolile gimnaziale din perimetrul Parcului Circului, însă avem foarte mulţi elevi şi din judeţul Ilfov, care se integrează foarte bine, şi elevi care provin din diverse medii socio-economice defavorizate şi ne bucură că reuşim să îi integrăm foarte bine în colectivele noastre. Planul de şcolarizare este foarte echilibrat. În acest an, avem opt clase de a IX-a, în general, cam şapte, opt clase pe nivel, dintre care jumătate de real, cealaltă jumătate de uman. Adică ori trei de real şi patru de uman, ori invers, dar avem chiar şi o tradiţie, respectiv o clasă de vocaţional cu profil sportiv, fiindcă baza materială a şcolii ne permite. Avem o sală de sport foarte mare şi frumoasă, avem două terenuri de tenis exterioare, inaugurate chiar de Simona Halep, dar şi o sală mai mică, de gimnastică. Menţionez că în jurul nostru sunt numeroase cluburi sportive ai căror elevi vin, de cele mai multe ori, la noi să facă liceul. Avem, aşadar, clase cu profil sportiv de tenis şi de handbal. În viitor, sper să reuşim să formăm clase mozaic, astfel încât să le permitem elevilor înscrişi la cluburile sportive să facă şi la noi mai multe sporturi. Avem cu aceste clase sportive performanţe foarte bune. Participă la competiţii organizate la nivel municipal. Echipa de handbal fete a câştigat anul trecut o competiţie organizată de PROEDU la nivel municipal. Este bine că elevii sunt răsplătiţi astfel. Ei contribuie la crearea unei imagini a şcolii în comunitate. Noi încercăm să le oferim absolut tot ce au nevoie şi pe partea de educaţie formală, şi pe partea de activităţi extraşcolare.
Activităţi extraşcolare avem foarte multe, aşa cum a zis şi domnul director, fiindcă spaţiul este generos. Avem o Sală de festivităţi deosebită şi acolo avem numeroase manifestări. În ultimii ani, am avut numeroase întâlniri cu personalităţi din diferite domenii, inclusiv din lumea sportului, cu persoane cu dizabilităţi, care au reuşit să răzbată în viaţă. Organizăm dezbateri aproape pe orice temă şi chiar pot spune că nu există săptămână să nu vină cineva la noi în sală să le vorbească elevilor. Un capitol important în viaţa şcolii o au întâlnirile elevilor cu scriitorii. Avem cenaclu literar şi avem elevi care au început şi ei să publice. Am avut o elevă la clasă, la Limba şi literatura română, unde predau, care s-a simţit încurajată văzând aceste acţiuni ale liceului. Norocul a fost că a găsit oameni care au motivat-o. Aşa se face că cele două activităţi, respectiv, cea şcolară şi cea extraşcolară se îmbină perfect. Asta fac şi eu la orele de Limba şi literatura română, le aduc argumente în sprijinul scrisului. Sunt la vârsta revoltei, noi trebuie să le canalizăm energia spre ceea ce este important pentru ei. Şi, foarte important: Nu trebuie să le tăiem aripile! Până la urmă, doar educaţia, cu toate disciplinele ei, pe care uneori elevii le consideră neimportante, le deschide drumuri… (Ciprian C. VASILESCU)