Uite-o nU E!

Zilele astea s-a tot vorbit despre solidaritate. Dar şi despre dezamăgire. Majoritatea politicienilor noştri s-a trezit brusc din euforia paneuropeană. S-au frecat cu toţii la ochi şi au descoperit stupefiaţi că „înăuntru e leopardul”. Uniunea Europeană nu este marea familie în care toţi membrii sunt egali, indiferent de lărgimea buzunarului şi numărul de guri de hrănit, nu este paradisul supradezvoltat care îşi împarte bunăstarea tuturor în mod egal, nu este frăţia dezinteresată a unor oameni uniţi de idealuri şi obiective comune. Nu. Adevărul este departe, foarte departe. Aceste zile cumplite, marcate de teama de a nu apuca ziua de mâine, de angoase, frustrări şi spaimă, demonstrează exact contrariul. Uniunea nu funcţionează în sensul coeziunii, aşa cum scrie în tratatele acum uitate, ci o adunătură de state cu interese, în situaţii de criză majoră, divergente.
Distinsul profesor Mircea Coşea a avut curajul de a face o afirmaţie conformă realităţii, pentru care a încasat nenumărate şi nemeritate critici: „UE este, din păcate, o asociere de state concepută ab initio cu două viteze, adică un sistem ce nu poate funcţiona decât dacă are în componenţa sa state dezvoltate, mari puteri politico-economice, şi state care trebuie obligatoriu menţinute la nivel de emergenţă economică. Altfel, uniunea se dezintegrează”. Îmi răsună în urechi şi acum corul isteric al celor care au tăbărât pe distinsul economist terfelindu-l. Oameni al căror unic merit în ultimii treizeci de ani este acela de a nu fi fost în stare să creeze o alternativă viabilă de politică externă şi economică pentru România în afara UE. şi dacă acest uriaş şi, în opinia mea, inutil mecanism birocratic se va dezintegra, ce alternative are ţara noastră?.
Ani în şir, state precum China, Rusia, India, Brazilia, cele din America de Sud sau Africa au fost demonizate, iar relaţiile economice create cu migală timp îndelungat au fost pur şi simplu distruse. Am pus toate ouăle într-un singur coş sau, mai elegant spus, am mizat totul pe o singură carte. Nu avem soluţii pentru probabila dispariţie a blocului comunitar. S-a văzut în aceste zile: Germania, Franţa, Olanda au refuzat şi refuză în continuare să exporte medicamente sau echipamente de protecţie în ţările cele mai afectate de epidemia de coronavirus. Unde e solidaritatea, unde e frăţia? Vorbe goale, prieteni. Praf în ochi. Ar trebui să urmăriţi reacţiile italienilor pe facebook la aceste crunte realităţi: cam 75% vorbesc despre necesitatea ieşirii imediate a Italiei din UE. Dacă nu ne ajutăm acum, la greu, la ce bun toată tevatura? Sau trebuie să stăm cuminţi în bănci şi să ne lăsăm traşi de urechi doar atunci când mârâim indignaţi la numirea într-o înaltă funcţie europeană a vreunui mărunt şi incompetent funcţionar român? E timpul să gândim cu capetele noastre. Urgia va trece, dar nu trebuie să uităm această lecţie. Un om politic întemeietor de ţară spunea cândva, cu mândrie: „Prin noi înşine!” A sosit vremea, nu mai putem pierde nicio clipă. (Dragoş CIOCĂZAN)