Trei zile de fericire

Un om îşi dorea foarte mult să câştige la loto, era obsedat de asta, se frământa, avea insomnii, se tot gândea cum să facă să afle numerele câştigătoare cu câteva zile înainte. Înţelegând că nici un calcul probabilistic scornit de vreun pământean nu îl putea ajuta, i-a trecut prin cap că singurul care îl putea purta în viitor era Cel de sus. A început să ridice rugi fierbinţi, să îngenuncheze în faţa altarelor, să ţină posturi lungi şi negre, să facă daruri săracilor, neuitând să specifice de fiecare dată că nu are nevoie de mai mult de un minut în viitor, poate şi mai puţin, cât să-şi noteze numerele cu pricina pe un carneţel. Impresionat de insistenţele muritorului şi, poate, agasat de atâtea implorări, Atotputernicul i s-a înfăţişat într-o noapte, în chip de înger, şi i-a spus că îi va îndeplini dorinţa. Cu o condiţie însă: „Când îţi va fi cel mai bine vei mai avea doar trei zile de trăit”. Omul n-a stat pe gânduri, a acceptat imediat. În sfârşit îşi va vedea visul cu ochii, va putea să-şi pună în practică toate proiectele, o casă cu multe camere, o seră cu plante exotice, o piscină cu cascadă, croaziere şi vacanţe pe insule paradisiace pierdute în imensitatea oceanului, haine elegante; gata cu grija zilei de mâine. Îşi va cumpăra maşina aceea scumpă, care merge aproape singură. Ca să nu mai vorbim despre respectul căpătat atunci când ai chimirul plin. Nimic nu putea fi mai important. A doua zi, dis-de-dimineaţă, s-a trezit plin de voioşie, a intrat în baie şi s-a aşezat în faţa oglinzii ca să se bărbierească. Cu faţa plină de spumă, s-a simţit dintr-odată cuprins de o ameţeală dulce, de un tremur interior, ceva greu de definit. Toate obiectele se învârteau în jurul său, prin faţa ochilor îi zburau cioburi de amintiri, frânturi de chipuri, auzea sunete confuze, voci guturale, zgomote înfundate. S-a lăsat cuprins de vârtej, ridicat în aer până când, brusc, în faţă au început să îi apară nişte numere. Cele norocoase. Rugile îi fuseseră ascultate. Epuizat, copleşit, cu o ultimă zvâcnire, s-a apucat să scrie cifră cu cifră pe oglinda aburită. Apoi a căzut moale pe podea. Revenindu-şi, şi-a notat cu grijă numerele pe o foaie ruptă dintr-o agendă, s-a bărbierit, s-a îmbrăcat şi a dat fuga la agenţia loto de la parterul blocului. Evident, după trei zile a câştigat. O sumă uriaşă. N-a pierdut nicio clipă, şi-a încasat banii şi a început să-şi pună în aplicare planurile: a contractat o casă în cel mai luxos cartier al oraşului, a plătit în avans maşina „care merge singură”, a comandat mâncăruri şi băuturi fine, a ales cele mai scumpe haine de pe un site specializat în haute couture, a luat cina în cel mai rafinat local. Aproape de miezul nopţii, a intrat pe uşa apartamentului său modest, care acum i se părea meschin, nepotrivit noului său statut. A fluturat din mâini nemulţumit, s-a aşezat şi şi-a turnat un pahar cu vin. Scump.

Doar că lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum ne închipuim. Din fotoliul din faţa sa, aşezat comod, îl privea, zâmbitoare, o făptură întunecată, inconsistentă, vaporoasă, ca un abur negru. „Bună seara! Trebuie să mergi cu mine. Acum.” Tonul fusese blând, dar ferm. A înţeles pe loc despre ce este vorba. Prin minte i-a trecut, în câteva secunde, întreaga viaţă. Una nu foarte lungă, plină de frustrări, neîmpliniri. Doar câteva reuşite şi bucurii. De fapt, realiza acum, nu fusese niciodată cu adevărat fericit. Îndrăzni să întrebe: „Bine, dar era vorba despre trei zile după ce îmi va fi cel mai bine”. „Păi nu acum ţi-a fost cel mai bine, când ţi s-a îndeplinit cea mai fierbinte dorinţă?” Da, într-adevăr, dorinţa i se îndeplinise, însă – încă un lucru pe care îl realiză contrariat – nu asta ar fi trebuit să fie cel mai important lucru din viaţa sa. Sau poate îl făcuse să pară astfel, greşind în cel mai prostesc mod cu putinţă. Oricum, nu mai putea schimba nimic. „Şi dacă nu mi-aş fi pus această dorinţă…”. „Ai fi avut mult, mult mai mult timp. Dar tu ai decis altfel.”, l-a întrerupt arătarea.

Vedeţi, uneori, în ciuda unui faimos aforism, trei zile de fericire nu fac cât o viaţă mediocră, fiindcă şi aceasta din urmă, cu toate neîmplinirile ei, este mai plină de adevăr decât una însăilată din himere. (Dragoş CIOCĂZAN)