Tratat despre lucrul bine făcut Cum poate fi dreaptă o lume sprijinită într-un cui strâmb?

Nu vă grăbiţi! Nu vă enervaţi! Nu este vorba despre binecunoscutul slogan, rămas, de altfel, un simplu şir de vorbe golite de conţinut. Ştiţi care, acela care urma să se întâmple pas cu pas…
Căldura verii şi aerul de vacanţă sunt prielnice întotdeauna scormonirii şi resuscitării unor unghere cimentate ale memoriei. Probabil că din acest motiv mi-am amintit zilele acestea de o carte recomandată cu căldură de unul dintre profesorii mei de filozofie din facultate, pe care, la vremea respectivă, am citit-o cu pasiune într-o singură noapte. Tratat despre lucrul bine făcut este o lecţie de înţelepciune practică,
iar autorul ei, profesorul polonez Tadeusz Kotarbinski, un gânditor de seamă al secolului XX, este considerat, alături de Alfred Espinas, înte-meietor al praxeologiei, adică al ştiinţei eficacităţii acţiunilor umane. Întreaga lucrare este, de fapt, un tratat de eficienţă bazat pe reism, deci pe ideea că materia, obiectele în forma şi conţinutul lor constituie substratul ultim al lumii.
De ce mi-am amintit acum? Pentru că tot ceea ce scria acest om acum aproape jumătate de secol ar trebui pus în practică şi astăzi. Mai ales astăzi. Distinsul profesor considera munca fără efect o irosire criminală de resurse şi energie. Proiectele prost întocmite, erorile de strategie, vorbele în vânt, promisiunile deşarte sunt pentru autorul Tratatului o nelegiuire, pentru că acestea blochează dezvoltarea societăţii şi distrug un fond material neregenerabil, care pune generaţiile viitoare în situaţii fără ieşire. Citind, am înţeles că atunci când desfăşori simpla acţiune de a bate un cui, trebuie să o faci cinstit, nu privind în stânga/dreapta pentru a te asigura că nu vede nimeni cum baţi cuiul strâmb. Aceste lucruri ar trebui cunoscute şi de societatea în care trăim, ca-racterizată mai degrabă prin lipsa oricărui simţ civic. De la vlădică la opincă, toţi se uită atent să se asigure că nu sunt văzuţi cum fac lucrurile prost. De la politicieni şi magistraţi până în mediul economic s-a instalat o autosuficienţă suicidară, un carusel al minciunii, urii şi into-leranţei, care ne vor distruge identitatea. Mediocritatea a devenit deja o etichetă aurită, un blazon. Toţi promit şi nimeni nu pune mâna pe lopată. Sau pe carte, pentru că, de fapt, de aici porneşte răul. Mai grav este că meteahna prinde rădăcini. Sub această deviză se con-struiesc case, se câştigă alegeri, se dau sentinţe, se emit legi, se trasează drumuri, se elaborează programe şcolare. Chiar şi slujbele din biserici par să fie atinse de morb. Dacă totul e cuprins de molima asta, va trebui să luptăm până la epuizare pentru a repune adevărul la baza a ceea ce facem. Nu e un război al vorbelor, ci o datorie civică a fiecăruia dintre noi. Pentru a ne putea privi copiii şi nepoţii fără a pleca ochii ruşinaţi de răspunderea construirii unei societăţi înfricoşător de superficiale, lipsită de profunzime şi valori. Cum poate fi dreaptă o lume sprijinită într-un cui strâmb?
Domnul profesor ne învaţă că eficienţa va fi modul de viaţă al viitorului, atunci când resursele se vor fi epuizat. Dar putem începe încă de acum schimbarea. Nu e uşor. Deşi omida şi fluturele sunt practic acelaşi lucru, trecerea de la ronţăiala leneşă a frunzelor zemoase la zborul liber în căutarea nectarului presupune o lungă recluziune reflexivă în crisalidă (Dragoş CIOCĂZAN).