Tranziţia spre X

Ştiindu-mă implicat în cercetarea fenomenului cultural atât de variat şi de generos în privinţa felului în care se manifestă de un deceniu încoace, un prieten mi-a atras atenţia asupra unei iniţiative apărute de curând în spaţiul public.

Întotdeauna am pornit de la premisa că normalitatea îmbracă diverse forme, evitând astfel să folosesc termeni ofensatori. Cu alte cuvinte, mă străduiesc să mă mişc, să scriu, să emit opinii, să comentez în limitele impuse de ceea ce se numeşte „politically correctness”. Nu am fost, nu sunt şi nu voi fi niciodată de acord cu stigmatizarea, anatemizarea ori marginalizarea unor persoane sau a unor grupuri de oameni pe motivul că se comportă, îmbracă, iubesc, vorbesc, cred, gândesc altfel decât majoritatea. Nu îmi plac nici cei care adoptă atitudini radicale – refuzând orice fel de argument, proclamând că adevărul lor este absolut –, pentru că au tendinţa de a deveni, de cele mai multe ori, iraţionali. Nu îmi plac feministele şi nu suport misoginii, mai ales când se îmbracă în armură şi îşi scot suliţele la vedere. Nu îmi plac bigoţii, dar nici ateii înverşunaţi. Nu sunt de acord cu cei care fac din politică un instrument de reprehensiune, fiindcă asta ascunde multă, prea multă ipocrizie. Lumea e mare, încă e loc pentru toţi, indiferent ce le băsneşte prin cap. Echilibru, adevăr, moderaţie sunt cuvintele în care cred şi îmi pun speranţa, iar legile ar trebui subsumate acestor imperative.

Revenind la iniţiativa despre care vorbeam: CUTRA (sic!) este o organizaţie care se autodefineşte astfel: „CUTRA este antibinară (?) şi antifascistă. E documentată, intuitivă şi sensibilă, pop şi radicală, imperfectă şi neliniştită. CUTRA descoase, deznoadă, dezvrăjeşte (orice o însemna asta, n.red.). Pentru toate sufletele feministe care înfloresc explorând solidaritatea, poezia, intimitatea şi nu se tem de libertatea sexuală. Furia ne dă forţă!” Nu am înţeles prea bine la ce, cum şi împotriva cui ar folosi forţa şi de unde atâta furie, în rest, toate bune, un punct de vedere aruncat pe o piaţă caracterizată prin unitate în diversitate. O singură nelămurire aş avea: respectiva organizaţie, care editează şi o revistă cu apariţie în hopuri, este cofinanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional, adică (şi) din bani publici, pentru că „răspunde nevoii de diversitate şi promovează integrarea socială şi toleranţa”… Ce îşi propune această iniţiativă culturală fistichie? Nişte activişti queer propun introducerea unei noi terminaţii pentru cuvintele limbii române, litera „X”, care să înlocuiască genurile gramaticale masculin/feminin. Astfel, spun iniţiatorii organizaţiei, societatea va accepta mai uşor persoanele care nu îşi asociază personalitatea niciunui sex. „Limba română este prea «masculinizată» şi a căpătat un caracter ofensator prin menţinerea categoriei gramaticale a genurilor.” Un motiv bun pentru a transforma limba română într-un eunuc lingvistic, dând naştere unor forme de exprimare, este adevărat, foarte apropiate de ceea ce deja auzim pe stradă: nu vom mai spune „prieten” sau „prietenă”, ci „prietenX”, nu „una dintre fete” sau „unul dintre băieţi”, ci, mult mai simplu, „unX”; tot aşa, vom folosi , „lasX în pace!”, „uiteX pe X, ceX mai mare dintre eX”, „soţX meX”. Acest hibrid mutilant ar fi limba română a viitorului, „antibinară, pop şi radicală”. E bine, totuşi, că astfel, sper, vom scăpa de enervantele „gen” şi „fată”, inserate abundent în orice conversaţie live sau tastată cu sau fără rost. Ba chiar aş extinde procedeul şi la roade ale pământului. De ce „portocală”? PortocalX sună mai bine. De ce „pepene, pepenoaică”? PepenX sau lubeniţX sună perfect. Nu trebuie să negăm o iniţiativă de reformare a limbii. În fond, e o idee, o propunere, o dezbatere. Nu trebuie să ne blocăm în tabuuri sterile şi să ridicăm primii piatra. Vom vedea ce se va întâmpla în spaţiul public, ce discuţii, ce polemici, ce scandaluri se vor aprinde în legătură cu acest îndrăzneţ demers. Diversitatea presupune libertate deplină de exprimare. Cu un amendament: fără forţă sau furie şi numai prin consens. Poate că principiul dictaturii majorităţii e depăşit, însă cel al bunului-simţ trebuie musai să-şi păstreze valabilitatea, indiferent ce identitate îşi atribuie unii sau alţii. Vă salut, dragX meX. (Dragoş CIOCĂZAN)