La cea de-a 18-a sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care a avut loc la „Cresta Mowana Resort” din Kasane, Botswana, în perioada 4-9 decembrie 2023, „Transhumanţa” a fost inclusă pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO.
Dosarul transhumanţei a fost depus în luna martie a anului 2020, de România împreună cu Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg şi Spania. Din partea României, la dosar au fost ataşate 22 de cereri din partea mai multor instituţii de cultură, primari, crescători de oi etc., printre care Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din cadrul ULBS; Asociaţia Generală a Mărginenilor; Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Montanologie din Cristian, judeţul Sibiu, sau Complexul Naţional Muzeal ASTRA.”
După marele potop planetar, când apele interioare ale planetei au acoperit mare parte din uscat, cei salvaţi pe munţi şi înălţimi, au putut supravieţui datorită animalelor domestice care s-au hrănit cu plantele uscate (fân) şi au dat lapte şi carne (şi lână, piei, etc.), pentru supravieţuirea speciei umane. După toate acestea, pe toţi munţii Europei s-au creat Romaniile sau satele de munte ale geţilor, vlahilor, aromânilor. Turmele lor erau aşa de numeroase că nu le mai ajungea iarba munţilor. Erau mii şi zeci de mii de animale. Ciobanii români plecau toamna din munte şi desfăceau turmele în două: o parte de oi, tinere şi productive, pleca către „casă”, iar cealaltă parte, oi sterpe şi grase, pleca către Delta Dunării şi, de acolo, urcau pe malurile sărăturate ale Buceacului şi Basarabiei. Toată zona era împânzită de specii de ierburi care se „hrăneau” cu apa sărăturată a golfuleţelor marine din zonă. De aceea, aceste plante nu îngheţau decât la -5 grade, putând astfel să constituie o hrană viabilă pentru aceste animale. Ciobanii noştri mergeau „în paştere” cu oile lor până dincolo de Marea de Azov, unde puneau taberele. Acolo sacrificau oile grase şi le topeau în cazane de aramă. Vindeau carnea, grăsimea şi pieile şi se întorceau în ţară cu chimirele pline de aur. Populaţiile islamice de-abia aşteptau ciobanii români. Academicianul Marcu Botzan a studiat această problemă – fenomen, pentru că pe această fâşie de vegetaţie sărăturată din nordul Mării Negre au „căzut” şi popoarele mongole, luând prin surprindere statele europene, cu atacul lor.
Acest proces complex al transhumanţei asigura căi de comunicare între populaţii îndepărtate, asigura o reţea economică îndestulătoare, un schimb de tradiţii şi obiceiuri, pornirea unor alianţe, deschiderea către noi orizonturi.
Sper că, odată cu instaurarea păcii în Ucraina, se vor putea reface traseele de transhumanţă ale ciobanilor noştri, peste Munţii Carpaţi (Cehia, Slovacia, Polonia, etc.) şi peninsula Balcanică, dar şi peste nordul Mării Negre, către ţinuturile islamice. Ca atracţie deosebită pot fi create caravanele de odinioară, cu măgari, câini, căruţe (rădvane), oi, paznici, şi invitaţi (turişti), care să pornească pe vechile trasee, şi să ridice tabere din loc în loc, având ca destinaţie finală tot punctele terminus ale transhumanţei. Pe drum se pot cânta anumite cântece, se poate mânca un anumit meniu, se îmbracă anumite costume, se foloseşte o anumită recuzită, se poate face negoţ, se fac sesiuni foto, se „trăieşte” ca la stână, în secolul trecut… (George V. GRIGORE)
Surse: historia.ro; vtv.ro; turnulsfatului.ro; agrointel.ro; directmm.ro; monitorulbt.ro; ziare.com; radiochisinau.md; infofinanciar.ro; profit.ro; ziuaveche.ro
Numărul 808
