Transfăgărăşanul – cel mai frumos drum din lume

• Transfăgărăşanul a fost catalogată drept cel mai frumos drum din lume de Top Gear, cea mai importantă emisiune auto din lume şi unul din cele mai vizionate show-uri TV de pe mapamond. 
• Transfăgărăşanul se află pe locul întâi în lista celor mai spectaculoase drumuri din lume şi conform site-ului www.weather.com. 
• În ierarhia a celor mai provocatoare drumuri, în funcţie de cât de complicat este traseul, număr de viraje şi linii de viteză, trafic redus, dar şi de peisaj, jurnaliştii de la CarsRoute  au aşezat pe locul I Transfăgărăşanul.

Este adevărat, aproape fiecare român a căutat ca măcar o dată să ajungă până acolo, lângă nori, pe drumul spectaculos, cu o imagine unică, ce şerpuieşte pe umerii viguroşi ai munţilor. Transfăgărăşanul, DN7C, supranumit Bulevardul Carpaţilor, are o lungime de 151 km şi uneşte Transilvania cu Muntenia, străbătând Munţii Făgăraş, cel mai înalt lanţ muntos din România. Drumul asfaltat atinge, în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea, 2042 m, al doilea ca altitudine din România, după Transalpina (DN67C) din Munţii Parâng, care urcă până la 2145 m.
A fost inaugurat acum 46 de ani. Se deschide în comuna Bascov de lângă oraşul Piteşti (jud. Argeş), în direcţia oraşului Curtea de Argeş, şi se termină la intersecţia cu drumul DN1, între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara (jud. Sibiu).
Să pornim la drum! Din comuna Bascov de lângă Piteşti urcăm valea râului Argeş, trecând prin Curtea de Argeş; la nord de oraş, prin faţa hidrocentralei Vidraru, amplasată în masivul Cetăţuia, în apropierea cetăţii Poenari, drumul urcă pe serpentine şi viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte, şi ajunge pe Barajul Vidraru, care, cu ai lui 307 m, leagă Munţii Pleaşa şi Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă pe partea stângă a lacului Vidraru până la coada acestuia. În continuare, urmăm cursul văii râului Capra până în Golul Alpin, lângă Cabana Capra; după o serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajungem la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munţilor Făgăraş, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) şi Paltinul (2398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălţime de 4,4 m, o lăţime de 6 m şi un trotuar cu o lăţime de 1 m, fiind iluminat electric şi ventilat natural. În partea sa nordică, Transfăgărăşanul trece prin rezervaţia naturală Golul Alpin al Munţilor Făgăraş, între Podragu – Suru şi Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De acolo până la intersecţia cu DN1 ( E68), în apropierea comunei Cârţişoara, mai sunt 21 km.
Transfăgărăşanul trece peste 830 de podeţe şi 27 de viaducte, pentru construcţia lui fiind necesară dislocarea mai multor milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6.520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, precum şi multe alte materiale de construcţii. Transfăgărăşanul a fost construit între anii 1970 – 1974. Deşi la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaţilor Meridionali moştenite dinainte de perioada comunistă (Şoseaua Alpină Novaci-Sălişte, ori vechea Şosea Câmpina-Predeal), sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbeşti Jiu – Petroşani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice şi uşurinţa cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania şi Muntenia (care, cu o singură excepţie, urmau cursul unor râuri) determină iniţierea de urgenţă a proiectului „Transfăgărăşanul” – un drum strategic care să lege garnizoanele Piteştiului şi Sibiului. În notele de fundamentare a proiectului se menţionează, totodată, ca motive „deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraş, folosirea mai raţională a păşunilor alpine şi realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea”. Printre propunerile iniţiale s-a numărat şi aceea a unui tunel de cca. 7 km, care ar fi evitat zona de gol alpin, pornind din zona cabanei Bâlea-Cascadă, trecând pe sub Căldarea Glaciară Bâlea şi creasta Făgăraşului şi ieşind în zona Piscul Negru; acest lucru ar fi permis menţinerea deschisă a drumului pe tot parcursul anului. Din cauza costurilor mari, cât şi a dificultăţilor de realizare, această propunere a fost abandonată din faşă. Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniştri din 10 decembrie 1969 se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru „obiectivul strategic Transfăgărăşan”, căruia i se alocă resursele trupelor de geniu ale Armatei Române (pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte), părţile de tunel urmând să fie realizate de specialiştii Trustului de Construcţii Hidroenergetice (TCH). Sectorul Contur Lac Vidraru a fost atribuit Ministerului Transporturilor, proiectul fiind executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA) şi construit de Întreprinderea Construcţii Drumuri Poduri şi Lucrări Speciale Transporturi Bucureşti, iar sectorul Contur Lac – Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul fiind executat de Institutul de Cercetare şi Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL) şi construirea delegată Întreprinderii de Construcţii Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea. Proiectul aprobat atunci prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulaţie plus acostament şi, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeş, pe conturul malului vestic al lacului Vidraru (care ar fi urmat să lege şi noua Cabană Cumpăna, relocată în urma creării lacului de acumulare). În 1971 se hotărăşte însă realizarea drumului conform normativelor de drum naţional în zonă montană (două benzi de circulaţie cumulând 6m şi acostament de 1m, de pământ, cu supralărgiri şi supraînălţări în curbe). După ce s-a constatat impracticabilitatea folosirii traseului de pe malul vestic (care, deşi era mai scurt cu 10 km decât conturul estic, punea mari probleme din cauza zăpezilor ce se acumulau mult mai abundent decât pe celălalt mal, fiind expus mult mai puţin soarelui), se hotărăşte schimbarea „din mers” a proiectului şi mutarea drumului pe traseul actual, prin lărgirea şi consolidarea vechiului drum forestier de contur (astfel se explică şi lipsa unui viaduct care ar fi scurtat simţitor traseul, deoarece o dată cu modificarea nu se aprobase suplimentarea bugetului alocat; astfel, până în 2000, drumul de contur al ţărmului vestic al Lacului Vidraru a fost trecut în nomenclatorul rutier ca DN7D, când clasificarea a fost reatribuită drumului Câineni-Perişani-Curtea de Argeş). S-a lucrat pe toată perioada anului, deşi climatul alpin de la peste 1.600 de metri altitudine – cu vânturi puternice şi viscole abundente, la care s-a adăugat specificul Munţilor Făgăraş – nu permitea în mod normal decât 4-5 luni de muncă pe an. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul unor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui, bilanţul oficial fiind de 40 de morţi. Lucrători de atunci care mai sunt acum în viaţă avansează astăzi cifre mai mari, care ajung până la câteva sute de vieţi omeneşti pierdute. Răspunzând unui interviu, un martor al timpului spunea: „Numai la baraj au murit vreo 400 de băieţi”. Inaugurarea oficială a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câţiva ani, pentru asfaltarea sa şi alte activităţi conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980. În 1974, o dată cu inaugurarea oficială a drumului, s-au ridicat şi inaugurat două monumente închinate militarilor care au contribuit inclusiv cu viaţa lor la construirea Transfăgărăşanului. În urma vandalizărilor şi neglijenţei, monumentele iniţiale s-au deteriorat masiv, aşa că în septembrie 2009, la 35 de ani de inaugurarea şoselei şi la 150 de ani de la înfiinţarea armei geniu, acestea au fost restaurate integral de militarii Batalionului 136 Geniu Apulum. Astfel, pe versantul nordic, la cota 1200, se înalţă Poarta Geniştilor, un colţ de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: „Înfruntând greutăţi deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărăşan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii genişti, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc Poarta Geniştilor”. Urcând câţiva kilometri, la cota 1600 se găseşte Poarta Întâlnirii, pe a cărui placă stă înscris: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunităţi de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărăşan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii genişti au denumit acest loc Poarta Întâlnirii”.
Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulaţiei rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre şi al avalanşelor. Iarna, drumul este deschis în mod oficial pe versantul sudic până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 – judeţul Argeş), iar pe cel nordic până la Cabana Bâlea-Cascadă (kilometrul 131 – judeţul Sibiu).Vara, restricţiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje şi curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h. În timpul iernii, când Transfăgărăşanul este închis circulaţiei rutiere, la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina de la cabana Bâlea Cascadă.
Spectaculosul drum al Transfăgărăşanului atrage anual mii de turişti care se bucură de serpentinele sale, de cabanele aflate pe traseu, de perdeaua de apă a Cascadei Bâlea şi de ochiul magic şi cristalin, aflat în „cap” de abrupt montan, al Lacului glaciar Bâlea, în care se oglindesc norii. (George V. GRIGORE)

(Surse: wikipedia.org; travelmint.ro; promotor.ro; injurullumii.info; pinteres.com; descopera.net; coltisorderomania.ro; autovit.ro; natgeo.ro)