Tezaurul getic din argint de la Herăstrău
Data:
27 mai 2020
Tezaurul conţine brăţări, agrafe, monede, toate din argint. Este unul dintre cele mai importante tezaure dacice din Muntenia. Bucureştenii pot admira comorile de la Herăstrău la Muzeul Naţional de Istorie, în cadrul expoziţiei «Tezaur istoric».
Ernest Oberländer Târnoveanu,
directorul MNIR
Tezaurul de epocă târzie Latene (prima jumătate a secolului I a.Chr.) de la Bucureşti- Herăstrău reuneşte piese realizate în centre elenistice şi romane (cu certitudine tetradrahmele Thasiene, probabil cupa de argint de tip mastos şi situla de bronz astăzi pierdută) şi produse de argint, care, cel puţin prin aspectul manufacturii lor, par a fi creaţii ale unor meşteri din Barbaricum. Se pune întrebarea în ce măsură analizele metalografice oferă indicii pentru determinarea originii diferitelor obiecte din tezaur. Ipoteza potrivit căriea materia primă folosită pentru realizarea podoabelor a fost procurată prin reciclarea mai multor monede asemănătoare celor descoperite în tezaur nu a putut fi pe de-a întregul confirmată, dar, totodată, analizele prin fluorescenţă de raze X nici nu au putut-o infirma.
Vasul mastos
Brăţară dacică de argint multispiralată tip „arpe”
Tezaurul getic din argint şi argint aurit, aparţinând de sec. I î.Hr,. a ieşit la lumină întâmplător, în anul 1938, pe 16 martie, cu prilejul unor lucrări la cariera de nisip situată în partea de nord a lacului Herăstrău şi, din acest motiv, descoperirea a intrat în literatura de specialitate sub acest nume. Doar numele unei străzi (Nisipăriei) mai aminteşte astăzi de cariera în care s-a descoperit tezaurul. Acest tezaur a fost împărţit imediat între descoperitori. Încercarea acestora de a comercializa unele dintre piese l-a determinat pe un bijutier să alerteze organele statului, care au demarat o anchetă şi au obligat pe descoperitorii de ocazie să predea comoara Comisiei Monumentelor Istorice, care l-a însărcinat pe Dinu V. Rosetti, pe atunci director al Muzeului Municipal al Capitalei, să efectueze o investigaţie de specialitate la locul descoperirii. Sondajul de verificare întreprins de pasionatul arheolog a condus la identificarea a încă unei terminaţii de brăţară spiralică şi a încă trei monede. În cele din urmă, tezaurul a fost integrat în colecţiile Muzeului Naţional de Antichităţi (procesul verbal nr. 216 din
14 iunie 1939) unde a fost expus până în anul 1971, când a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
În prezent, tezaurul cuprinde 58 de tetradrahme emise în Thasos şi 10 piese de orfevrerie (întregi sau fragmentare), la care se adaugă buza unui recipient de bronz, o toartă şi mai multe fragmente de tablă de fier. Potrivit lui Dorin Popescu, inventarul tezaurului ar fi fost recuperat în mare parte, cu excepţia a mai bine de…două treimi (!) dintre monede, acestea fiind pierdute. Cu alte cuvinte, tezaurul ar fi putut conţine iniţial cca 180 de monede din argint. Nu se poate preciza nici dacă unele piese de orfevrerie au fost pierdute sau deteriorate, până la momentul integrării lor în evidenţa ştiinţifică. De asemenea, în ciuda sondajului întreprins de Dinu V. Rosetti, la ora actuală nu mai dispunem de informaţii consistente privind contextul descoperirii. Existenţa unui fragment de buză de recipient de bronz de dimensiuni mai mari şi a unei toarte de fier sugerează că inventarul putea să fi fost depus iniţial într-o ipotetică situla. Cu excepţia cupei de argint (mastos), majoritatea pieselor de orfevrerie din tezaur ne-au parvenit în stare fragmentară. Unele dintre piese au fost supuse unor procese de restaurare şi de recondiţionare, care, uneori, au afectat, din păcate, originalele.
Principalul element de datare a tezaurului îl constituie tetra-drahmele thasiene târzii, care au pătruns în spaţiul de la Dunărea de Jos şi în Transilvania în ultimele decenii ale secolului al II-lea î.Hr. şi în primele decenii ale celui următor, sau cupa hemisferică de argint, care, prin morfologia ei se încadrează în repertoriul recipientelor de lux ale perioadei elenistice şi republicane târzii (mijlocul secolului al II-lea – mijlocul secolului I î.Hr.). Descoperirea de la Bucureşti-Herăstrău se încadrează în faza timpurie a grupei tezaurelor dacice, la începutul şi mijlocul secolului I î.Hr., alături de alte inventare caracterizate prin asocierea de piese de port şi podoabe cu tetradrahme thasiene sau cu drahmele cetăţilor Apollonia şi Dyrrhachium.
Valenţele interpretative ale inventarului tezaurului Herăstrău sunt multiple. Tezaurul reuneşte piese importate din centre elenistico-romane (sigur monedele, probabil cupa şi ipotetica situlă) cu piese care, cel puţin prin aspectul lor manufacturier, par să fie mai degrabă produse locale ale unor meşteri din Barbaricum.
Cele două brăţări spiralice de la Bucureşti-Herăstrău constituie, fiecare în parte, piese unicat (pentru mâna dreaptă şi pentru mâna stângă: vezi statuile de daci din Roma, care au mâna stângă prinsă într-o eşarfă; cnemidele diferite din mormântul getic princiar de la Agighiol), lipsite de analogii apropiate în privinţa morfologiei terminaţiilor şi a organizării decorului. La Muzeul Luvru din Paris, am descoperit statuile din porfir ale dacilor, dar şi basorelieful cu chipul lui Ghilgameş, eroul mesopotamian de acum 5000 de ani, care are ceva care m-a atras magnetic. Eroul ce căuta nemurirea – conform epopeii – poartă la ambele braţe brăţări dacice spiralate. De asemenea sunt imagini ale zeităţilor din Egiptul antic (Egiptul getic) ce poartă asemenea brăţări.
Dacă brăţările spiralice sunt piese-unicat şi dacă falerele, prin maniera mai stângace de reprezentare a figurii umane, se vădesc a fi creaţii ale unui atelier din Barbaricum, indiferent unde a fost produsă, cupa de tip mastos ilustrează adoptarea la Dunărea de Jos a unei forme de recipient destinat băutului (sau libaţiilor), specifică banchetelor ceremoniale ale perioadei târzii elenistice şi care a cunoscut o largă răspândire din Orientul Mijlociu şi până în Peninsula Iberică. Cu alte cuvinte, piese cu o morfologie unică şi cu o semnificaţie simbolică şi iconografică particulară sunt asociate unui însemn ceremonial cu rezonanţă cosmopolită. De altfel, o asemenea alăturare între mostre ale iconografiei locale din perioada târzie a Latčne-ului şi cupe sau chiar seturi de cupe de tip mastos deşi nu este frecventă, nu poate fi considerată insolită, deoarece o regăsim în Transilvania în tezaurul de la Lupu sau în nord-vestul Bulgariei la tezaurul tracic (geţii sudici) de la Jakimovo. Pe de altă parte, în inventarul tezaurului ar putea fi întrevăzută structura unei garnituri de port.
Piesele Tezaurului de la Herăstrău au în prim-plan o faleră cu reprezentarea unui bust uman. Reperele anatomice determinante pentru gen nu au fost explicit redate, dar se poate presupune că personajul reprezentat este fie unul feminin, fie unul adolescent. În acest sens pledează mai ales chipul imberb, dar şi coafura lungă în două ape. În vechime, pe reversul falerei a fost fixată prin sudare o fibulă de bronz cu piciorul întors peste arc (8 cm lungime), astăzi pierdută. Pe reversul falerei, intervenţiile moderne fac incertă recunoaşterea urmelor de sudare a fibulei. Falera deteriorată semnificativ în partea stângă (lipsesc umărul stâng şi câmpul de deasupra acestuia), precum şi extremitatea dreaptă a pieptului; în ambele zone lipsă s-au efectuat completări moderne. Cea de a doua faleră cu reprezentarea unui bust uman redat prin tehnicile repusajului şi poansonării este similară celei precedente. Lipseşte partea superioară a falerei, inclusiv fruntea, o bună parte din coafură şi umărul stâng. Nu s-au efectuat intervenţii de completare a spaţiilor lipsă ca în cazul falerei precedente. Pe revers, în partea inferioară, se pot recunoaşte vagi urme de sudură antică. Probabil pe reversul falerei a fost fixată o fibulă similară celei sudate pe cea dintâi faleră. Cea de a treia piesă este un lanţ din argint format din 51 de zale, îngemănate două câte două, puternic deteriorat, unele zale lipsind. A patra piesă importantă a tezaurului este o brăţară spiralică fragmentară realizată din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii 0,6 cm), formând cinci spire, cu o singură terminaţie păstrată. Cea de a cincea piesă a tezaurului este o brăţară spiralică fragmentară realizată din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii 0,2 cm), cu o singură terminaţie păstrată; extremitatea este formată dintr-un volum uşor îngroşat şi o prelungire aplatizată, decorată printr-o incizie flancată de două şiruri de poansonări sugerând, probabil o protomă de ophidian; din corpul brăţării se păstrează două spire. A şasea piesă este o brăţară spiralică fragmentară din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii variază între 0,2 şi 0,3 cm) cu o singură terminaţie păstrată, cu extremitatea uşor îngroşată şi rotunjită. Din aceeaşi brăţară mai fac parte două fragmente detaşat. Piesa şapte este „fragment de brăţară” din sârmă de argint de secţiune circulară; extremităţile lipsesc. Piesa opt este tot un fragment de brăţară (circulară?) din sârmă de secţiune circulară. Piesa nouă este o „Bandă de argint concavă şi arcuită” (posibil fragment de diademă – bandă?). Piesa 10, Cupa de tip mastos cu profil tronconic şi fund rotund (ca un rhyton ce nu poate sta pe baza sa; rolul său este de a fi ţinut în mână în timpul ritualului-libaţiei, sau banchetului – a se bea până la fund). La interior, sub buza îngroşată, o canelură de 0,2 cm lăţime; partea inferioară a piesei prezintă urme de reparare probabil din vechime.
În anul 2015 au fost recuperate mai multe piese arheologice geto-dacice braconate din situri şi vândute în afara ţării, printre care şi două falere, asemănătoare cu cele din Tezaurul de la Herăstrău, din tablă de argint, care redau, prin tehnica „au repoussé”, bustul unui personaj masculin. Acesta are părul lung, cu cărare pe mijloc şi codiţă-buclă pe fiecare ureche. Pe gât poartă două coliere şi un colan cu pandantiv. Spaţiul din jurul figurii umane este decorat cu şiruri de puncte incizate. Chenarul se compune dintr-un şirag de „perle” şi o bandă de linii ce formează de jur-împrejurul piesei un zig-zag (dinţi de lup, sau fierăstrău). Partea expusă vederii este aurită. Piesele sunt fragmentare, cu părţi lipsă. Pe spate se văd urmele lipiturilor făcute cu o răşină epoxidică (gen UHU sau lipinol). În prealabil, la aşa zisa „restaurare”, piesele au fost spălate.
Tezaurul de la Herăstrău – Bucureşti este o dovadă clară a existen-ţei orfevreriei geto-dacice şi a proceselor tehnologice utilizate de meşterii secolelor I î.Hr. – I d.Hr. pentru realizarea unor asemenea piese valoroase. Recuperat în condiţii satisfăcătoare (probabil integral; cu excepţia monedelor), este singurul tezaur dacic din colecţiile MNIR în care se asociază categorii distincte de obiecte: piese de port şi podoabă, un recipient de argint şi un lot semnificativ din punct de vedere numeric de monede – tetradrahme emise la Thasos (import?; comerţ?). Probabil aparţinea unui singur conducător de davă getică locală, având caracter religios sau de paradă.
Surse: muzeulvirtual.ro; mnir.ro (George V. GRIGORE)
14 iunie 1939) unde a fost expus până în anul 1971, când a intrat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
În prezent, tezaurul cuprinde 58 de tetradrahme emise în Thasos şi 10 piese de orfevrerie (întregi sau fragmentare), la care se adaugă buza unui recipient de bronz, o toartă şi mai multe fragmente de tablă de fier. Potrivit lui Dorin Popescu, inventarul tezaurului ar fi fost recuperat în mare parte, cu excepţia a mai bine de…două treimi (!) dintre monede, acestea fiind pierdute. Cu alte cuvinte, tezaurul ar fi putut conţine iniţial cca 180 de monede din argint. Nu se poate preciza nici dacă unele piese de orfevrerie au fost pierdute sau deteriorate, până la momentul integrării lor în evidenţa ştiinţifică. De asemenea, în ciuda sondajului întreprins de Dinu V. Rosetti, la ora actuală nu mai dispunem de informaţii consistente privind contextul descoperirii. Existenţa unui fragment de buză de recipient de bronz de dimensiuni mai mari şi a unei toarte de fier sugerează că inventarul putea să fi fost depus iniţial într-o ipotetică situla. Cu excepţia cupei de argint (mastos), majoritatea pieselor de orfevrerie din tezaur ne-au parvenit în stare fragmentară. Unele dintre piese au fost supuse unor procese de restaurare şi de recondiţionare, care, uneori, au afectat, din păcate, originalele.
Principalul element de datare a tezaurului îl constituie tetra-drahmele thasiene târzii, care au pătruns în spaţiul de la Dunărea de Jos şi în Transilvania în ultimele decenii ale secolului al II-lea î.Hr. şi în primele decenii ale celui următor, sau cupa hemisferică de argint, care, prin morfologia ei se încadrează în repertoriul recipientelor de lux ale perioadei elenistice şi republicane târzii (mijlocul secolului al II-lea – mijlocul secolului I î.Hr.). Descoperirea de la Bucureşti-Herăstrău se încadrează în faza timpurie a grupei tezaurelor dacice, la începutul şi mijlocul secolului I î.Hr., alături de alte inventare caracterizate prin asocierea de piese de port şi podoabe cu tetradrahme thasiene sau cu drahmele cetăţilor Apollonia şi Dyrrhachium.
Valenţele interpretative ale inventarului tezaurului Herăstrău sunt multiple. Tezaurul reuneşte piese importate din centre elenistico-romane (sigur monedele, probabil cupa şi ipotetica situlă) cu piese care, cel puţin prin aspectul lor manufacturier, par să fie mai degrabă produse locale ale unor meşteri din Barbaricum.
Cele două brăţări spiralice de la Bucureşti-Herăstrău constituie, fiecare în parte, piese unicat (pentru mâna dreaptă şi pentru mâna stângă: vezi statuile de daci din Roma, care au mâna stângă prinsă într-o eşarfă; cnemidele diferite din mormântul getic princiar de la Agighiol), lipsite de analogii apropiate în privinţa morfologiei terminaţiilor şi a organizării decorului. La Muzeul Luvru din Paris, am descoperit statuile din porfir ale dacilor, dar şi basorelieful cu chipul lui Ghilgameş, eroul mesopotamian de acum 5000 de ani, care are ceva care m-a atras magnetic. Eroul ce căuta nemurirea – conform epopeii – poartă la ambele braţe brăţări dacice spiralate. De asemenea sunt imagini ale zeităţilor din Egiptul antic (Egiptul getic) ce poartă asemenea brăţări.
Dacă brăţările spiralice sunt piese-unicat şi dacă falerele, prin maniera mai stângace de reprezentare a figurii umane, se vădesc a fi creaţii ale unui atelier din Barbaricum, indiferent unde a fost produsă, cupa de tip mastos ilustrează adoptarea la Dunărea de Jos a unei forme de recipient destinat băutului (sau libaţiilor), specifică banchetelor ceremoniale ale perioadei târzii elenistice şi care a cunoscut o largă răspândire din Orientul Mijlociu şi până în Peninsula Iberică. Cu alte cuvinte, piese cu o morfologie unică şi cu o semnificaţie simbolică şi iconografică particulară sunt asociate unui însemn ceremonial cu rezonanţă cosmopolită. De altfel, o asemenea alăturare între mostre ale iconografiei locale din perioada târzie a Latčne-ului şi cupe sau chiar seturi de cupe de tip mastos deşi nu este frecventă, nu poate fi considerată insolită, deoarece o regăsim în Transilvania în tezaurul de la Lupu sau în nord-vestul Bulgariei la tezaurul tracic (geţii sudici) de la Jakimovo. Pe de altă parte, în inventarul tezaurului ar putea fi întrevăzută structura unei garnituri de port.
Piesele Tezaurului de la Herăstrău au în prim-plan o faleră cu reprezentarea unui bust uman. Reperele anatomice determinante pentru gen nu au fost explicit redate, dar se poate presupune că personajul reprezentat este fie unul feminin, fie unul adolescent. În acest sens pledează mai ales chipul imberb, dar şi coafura lungă în două ape. În vechime, pe reversul falerei a fost fixată prin sudare o fibulă de bronz cu piciorul întors peste arc (8 cm lungime), astăzi pierdută. Pe reversul falerei, intervenţiile moderne fac incertă recunoaşterea urmelor de sudare a fibulei. Falera deteriorată semnificativ în partea stângă (lipsesc umărul stâng şi câmpul de deasupra acestuia), precum şi extremitatea dreaptă a pieptului; în ambele zone lipsă s-au efectuat completări moderne. Cea de a doua faleră cu reprezentarea unui bust uman redat prin tehnicile repusajului şi poansonării este similară celei precedente. Lipseşte partea superioară a falerei, inclusiv fruntea, o bună parte din coafură şi umărul stâng. Nu s-au efectuat intervenţii de completare a spaţiilor lipsă ca în cazul falerei precedente. Pe revers, în partea inferioară, se pot recunoaşte vagi urme de sudură antică. Probabil pe reversul falerei a fost fixată o fibulă similară celei sudate pe cea dintâi faleră. Cea de a treia piesă este un lanţ din argint format din 51 de zale, îngemănate două câte două, puternic deteriorat, unele zale lipsind. A patra piesă importantă a tezaurului este o brăţară spiralică fragmentară realizată din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii 0,6 cm), formând cinci spire, cu o singură terminaţie păstrată. Cea de a cincea piesă a tezaurului este o brăţară spiralică fragmentară realizată din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii 0,2 cm), cu o singură terminaţie păstrată; extremitatea este formată dintr-un volum uşor îngroşat şi o prelungire aplatizată, decorată printr-o incizie flancată de două şiruri de poansonări sugerând, probabil o protomă de ophidian; din corpul brăţării se păstrează două spire. A şasea piesă este o brăţară spiralică fragmentară din sârmă de secţiune circulară (diametrul secţiunii variază între 0,2 şi 0,3 cm) cu o singură terminaţie păstrată, cu extremitatea uşor îngroşată şi rotunjită. Din aceeaşi brăţară mai fac parte două fragmente detaşat. Piesa şapte este „fragment de brăţară” din sârmă de argint de secţiune circulară; extremităţile lipsesc. Piesa opt este tot un fragment de brăţară (circulară?) din sârmă de secţiune circulară. Piesa nouă este o „Bandă de argint concavă şi arcuită” (posibil fragment de diademă – bandă?). Piesa 10, Cupa de tip mastos cu profil tronconic şi fund rotund (ca un rhyton ce nu poate sta pe baza sa; rolul său este de a fi ţinut în mână în timpul ritualului-libaţiei, sau banchetului – a se bea până la fund). La interior, sub buza îngroşată, o canelură de 0,2 cm lăţime; partea inferioară a piesei prezintă urme de reparare probabil din vechime.
În anul 2015 au fost recuperate mai multe piese arheologice geto-dacice braconate din situri şi vândute în afara ţării, printre care şi două falere, asemănătoare cu cele din Tezaurul de la Herăstrău, din tablă de argint, care redau, prin tehnica „au repoussé”, bustul unui personaj masculin. Acesta are părul lung, cu cărare pe mijloc şi codiţă-buclă pe fiecare ureche. Pe gât poartă două coliere şi un colan cu pandantiv. Spaţiul din jurul figurii umane este decorat cu şiruri de puncte incizate. Chenarul se compune dintr-un şirag de „perle” şi o bandă de linii ce formează de jur-împrejurul piesei un zig-zag (dinţi de lup, sau fierăstrău). Partea expusă vederii este aurită. Piesele sunt fragmentare, cu părţi lipsă. Pe spate se văd urmele lipiturilor făcute cu o răşină epoxidică (gen UHU sau lipinol). În prealabil, la aşa zisa „restaurare”, piesele au fost spălate.
Tezaurul de la Herăstrău – Bucureşti este o dovadă clară a existen-ţei orfevreriei geto-dacice şi a proceselor tehnologice utilizate de meşterii secolelor I î.Hr. – I d.Hr. pentru realizarea unor asemenea piese valoroase. Recuperat în condiţii satisfăcătoare (probabil integral; cu excepţia monedelor), este singurul tezaur dacic din colecţiile MNIR în care se asociază categorii distincte de obiecte: piese de port şi podoabă, un recipient de argint şi un lot semnificativ din punct de vedere numeric de monede – tetradrahme emise la Thasos (import?; comerţ?). Probabil aparţinea unui singur conducător de davă getică locală, având caracter religios sau de paradă.
Surse: muzeulvirtual.ro; mnir.ro (George V. GRIGORE)
Numărul 808
