„Tezaurul de la Ciobăniţa” este un tezaur de provenienţă getică şi romană, de 610 monede romane şi 5 obiecte din fier ce au fost găsite în judeţul Constanţa într-un vas ceramic care s-a conservat relativ bine. Este o adevărată comoară din punct de vedere istoric, arheologic şi numismatic. Specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) au avut parte încă de la început de an 2023 de o multitudine de activităţi menite să contribuie la promovarea patrimoniului cultural istoric dobrogean. Astfel, cercetările efectuate zilnic de către arheologii instituţiei au scos la iveală, în diverse locuri din judeţul Constanţa, numeroase vestigii ale epocilor trecute, artefacte ce urmează a fi analizate, restaurate şi publicate în viitorul apropiat. În acelaşi timp, specialiştii MINAC au fost chemaţi să efectueze expertize şi în cazul unor descoperiri întâmplătoare, făcute de către diverse persoane. Una dintre aceste descoperiri s-a dovedit a fi foarte importantă din punct de vedere ştiinţific, în acelaşi timp ea fiind şi intens mediatizată pe plan regional şi naţional sub denumirea de „Tezaurul de la Ciobăniţa”. Povestea acestui Tezaur a început chiar pe data de 20 ianuarie 2023, pe raza localităţii Ciobăniţa, comuna Mereni. Cu ajutorul unui detector de metale, un grup de trei persoane din Cobadin a descoperit un tezaur monetar depus într-un vas ceramic. Aşa cum se impune în astfel de cazuri, persoanele în cauză au solicitat imediat sprijinul autorităţilor abilitate, astfel că doi dintre specialiştii MINAC au preluat artefactul, ce a ajuns temporar în custodia muzeului din Constanţa. În perioada 25 ianuarie – 2 februarie 2023, o echipă compusă din specialiştii Oana Grigoruţă, Ingrid Petcu-Levei, Dan Vasilescu şi Gabriel Mircea Talmaţchi a desfăşurat o amplă procedură de prelevare a pieselor depuse în vas, cu scopul de a analiza etapizat structura internă a acestuia. Procedura a presupus stabilizarea vasului, fotografierea lui şi a fiecărui strat de monede identificat, numerotarea şi extragerea pieselor într-o ordine relevantă ştiinţific, fotografierea fiecărui obiect, prelucrarea preliminară a pieselor (înregistrarea datelor tehnice, identificarea sumară) şi luarea măsurilor de conservare preventivă. La finalizarea procedurii, s-a constatat că tezaurul este alcătuit din 610 monede romane provinciale de bronz şi cinci obiecte realizate din fier, întregi sau fragmentare. Majoritatea monedelor aflată în partea superioară a vasului se păstrează într-o stare de conservare relativ bună, pe când cele surprinse în partea inferioară au fost afectate mai mult sau mai puţin de prezenţa pieselor de fier. Conform datelor preliminare, monedele se înşiră cronologic pe o perioadă de aproximativ 60 de ani, începând cu emisiuni ale împăratului Commodus (180-192) şi încheindu-se cu emisiuni de la împăratul Gordian III (238-244). Cele mai multe dintre monede au fost bătute la Tomis (cca. 90%), fiind însă înregistrate şi emisiuni ale monetăriilor de la Histria, Callatis, Dionysopolis, Odessus, Marcianopolis, Nicopolis ad Istrum, Anchialus, Deultum şi Hadrianopolis. De asemenea, se remarcă prezenţa aproape exclusivă a nominalelor de modul mare („pentassaria”, „tetrassaria”), spun specialiştii Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
Tezaurul numismatic de la Ciobăniţa (de provenienţă getică şi romană) reprezintă o nouă dovadă a bogăţiei patrimoniale dobrogene, ţinutul dintre Dunăre şi Mare fiind presărat de vestigii antice deosebite. Cu ajutorul acestor dovezi ale trecutului, descoperite pe şantiere arheologice sau întâmplător (de către civili), specialiştii pot obţine informaţii deosebite cu ajutorul cărora recompun fragmente din istoria acestui teritoriu. Totodată, în pofida muncii laborioase care o implică, specialiştii noştri vor face tot posibilul ca acest interesant tezaur monetar să poată fi văzut de către publicul iubitor de istorie expus până la sfârşitul anului, la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; minac.ro; historia.ro; discoverdobrogea.ro; focuspress.ro;