Micro-expoziţia organizată în perioada 22 martie – 25 iunie 2023, la Palatul Culturii din Iaşi, un eveniment ce vine în completarea seriei „Piese de excepţie din colecţiile Muzeului de Istorie a Moldovei”, prezentată de Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, aduce în atenţia publicului obiecte de mare valoare, unele celebre, altele mai puţin cunoscute, sau chiar neexpuse vreodată în ultimii 30 de ani, ce provin din colecţiile tuturor muzeelor aflate în componenţa Muzeului de Istorie a Moldovei, respectiv Muzeul Unirii, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi şi Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa.
În primele secole după cucerirea romană, graniţa Imperiului Roman ajungea până în sudul Moldovei, zonă care făcea parte din provincia Moesia Inferior. Aici, la Barboşi, astăzi în judeţul Galaţi, s-a dezvoltat un important bastion militar-castru, precum şi o aşezare civilă, cu o înfloritoare viaţă economică şi comercială. Pentru nevoile crescute ale unităţilor din legiunile care au staţionat aici, au fost importate diverse bunuri din Imperiu. Unul dintre aceste importuri îl constituie tava-platou, descoperită într-o somptuoasă locuinţă din castru. Descoperit integral, posibil nefragmentat, realizat dintr-o ceramică fină, din specia terra sigillata, vasul este un import din zona Galliei centrale, datat între sec. II-III d.Hr.. Scos „frumos” din tipare, decorul foarte bogat de pe margini, geometric şi animalier, impresionează prin multitudinea figurilor de animale (câini, mistreţi, căprioare), animale imaginare (grifoni), dar şi a motivelor geometrice. Cererea tot mai mare pentru bunuri de lux a dus la imitarea acestei categorii ceramice în multe din oraşele din Dacia şi Dobrogea romană. Micro-expoziţia „Tava de la Barboşi, o capodoperă a ceramicii imperiale romane” va putea fi vizitată în spaţiile Muzeului de Istorie a Moldovei, fiind accesibilă între orele 10.00 – 17.00. Având cca. 1700 de ani vechime, vasul platou – tavă surprinde prin ornamentaţie şi calitate, semnalând un nivel de trai ridicat pentru o anumită pătură a locuitorilor din zona Barboşi („Bărboşi”?), aflată sub influenţa imperială romană. (George V. GRIGORE)
Surse: palatulculturii.ro; biblioteca-digitala.ro, evenimentemuzeale.ro; cimec.ro; patrimoniu.ro;