Ţara piere şi baba se piaptănă…

Este evident, socotelile guvernamentale nu se potrivesc cu calculele altor instituţii naţionale şi internaţionale. Noi înşine, chiar dacă avem prin buzunare mai mulţi bani, în coşul zilnic avem mai puţine produse şi servicii. Cei de la putere sunt invitaţi să-şi toarne cenuşă-n cap ca urmare a alegerilor europarlamentare, opoziţia este în culmea fericirii că… Nu ştiu de ce. Până în acest moment au reuşit să atragă atenţia mai ales asupra neînţelegerilor dintre ei şi să-şi afirme cu tărie victoria. O victorie care, probabil, îşi va arăta efectele peste câteva campanii. Dar mai e mult până departe!
Cunoaştem candidaţii la preşedinţiale pe partea dreaptă. Bag seamă, nu toţi, nici pe partea asta. Zilele astea asistăm la iarmarocul de pe partea stângă şi la ştăngi către cei de pe partea dreaptă.
Bătăliile electorale nu reuşesc să aducă în prim-plan personaje noi. Batem pasul pe loc şi ne pierdem în discuţii sterile. Se schimbă şefi pe la instituţiile statului, care vin cu o agendă proprie, fără legătură cu nevoile noastre.
Chibiţăm la toate relele. Nişte chivuţe puse pe ceartă ca să treacă timpul. Şi timpul trece. Pentru noi fără nicio eficienţă, pentru alţii aducând bunăstare şi linişte. Nu peste tot. Dar noi am devenit parcă prea repede cetăţeni universali, ignorând vinovat cetăţenia română. Nu ştiu dacă s-a făcut vreo statistică pe acest subiect, dar cred că suntem de departe poporul care se urăşte cel mai mult, care nu-şi vede decât defectele şi nu promovează decât „actori” blamabili. Ca să avem de ce să facem haz! Dacă apare vreo excepţie… nu se pune! Devenim arheologi, căutători în arhive şi memorii, trebuie să fi omorât o muscă în copilărie. Pare amuzant, dar e trist!
Economia merge din inerţie. Lumea merge şi ea, în vacanţă. Pe drumuri din ce în ce mai rele. În locuri din ce în ce mai poluate, mai „expresive” pentru educaţia noastră.
Presa este plină de ştiri… nemaipomenite, senzaţionale, extraordinare. Adică fără ştiri. Ce astăzi dimineaţă este formidabil, după prânz este ca şi cum n-ar fi fost.
Ne bucurăm, mai mereu cu frână, de succesele unor români, ne asumăm victoriile lor şi calculăm, repede, câştigul. Câţi bani? De ce atâţia bani?! Avem nevoie de bucurii, dar le ignorăm pe cele care nu au foşnetul banilor.
Vremea este consecventă în inconsecvenţa sa. Plouă, bate grindina, bate vântul, este vipie, este rece… Vedem cu ochiul liber ce înseamnă dispreţul pentru natură, ce înseamnă defrişările fără rost şi fără sens, dar aducătoare de profit pentru unii.
…Ţara piere şi baba se piaptănă…chiar dacă mai are păr de-un duş! (Mioara Vergu-Iordache)