Tabăra vânătorilor de mamuţi de pe malul Prutului

• În urmă cu aproape 70 de ani, în localitatea Ripiceni de pe malul Prutului a avut loc o descoperire unicat în România. Este vorba de cea mai mare tabără de vânători de mamuţi scoasă la iveală de arheologi în estul Europei. Specialiştii de atunci au reconstituit viaţa oamenilor de Neanderthal, cei care supravieţuiau în stepe înfruntând doar cu suliţa giganţii cu fildeşi uriaşi.

Undeva în nordul extrem al României, în judeţul Botoşani, pe malul Prutului se află localitatea Ripiceni. Astăzi este doar un sat mic, cu gospodari care se străduiesc să supravieţuiască. Dar malurile Prutului, ca şi Ripiceni însuşi, ascund o comoară arheologică şi paleontologică de importanţă europeană, pentru că şi astăzi apele învolburate aruncă pe ţărmurile Basarabiei (de-o parte) şi ale României (de cealaltă parte) rămăşiţe vechi ale uneltelor folosite de primii oameni şi oase fosile ale animalelor vânate de către aceştia. În locul satelor, a carierei de piatră şi a câmpurilor cu porumb de astăzi, acum 120.000 de ani pământurile de la Ripiceni erau o stepă întinsă, acoperită cu loess, pe malurile Prutului. Câmpiile erau străbătute de uriaşii acelor vremuri, mamuţii lânoşi, giganţii strămoşi ai elefantului, dar şi de cerbii giganţi, rinoceri, zimbri. Turmele erau pândite de tigrii cu dinţii sabie, dar şi de un prădător mult mai eficient şi mai tenace: omul de Neanderthal.
Încă la început de secol XX,  în anul 1902, malurile de la Ripiceni au fost cercetate cu interes de pionierii arheologiei din România. Atunci, apele Prutului scoteau la iveală, unelte şi oase. În perioada interbelică, Nicolae Moroşani a studiat peştera care se află şi astăzi pe un liman al Prutului, în punctul numit La Izvor, denumit aşa după locul de unde izvora marele râu, situat în apropierea Ripicenului.
Dar cele mai mari descoperiri arheologice aveau să aibă loc începând cu anul 1961, când reputatul arheolog Alexandru Păunescu deschide şantierul de la Ripiceni-Izvor. Acesta, în 20 de ani de săpături, a reuşit să scoată la iveală una dintre cele mai mari tabere de vânători de mamuţi de acum 120.000 de ani. Descoperirile au continuat cu rămăşiţe ale culturilor vechi umane întinse pe o perioadă de 100.000 de ani, cu 16 niveluri de locuire. De altfel, arheologul Alexandru Păunescu, după ce a terminat cercetările în 1981, a spus că sunt printre cele mai importante descoperiri preistorice, din estul şi centrul Europei. Prin întinderea şi succesiunea numeroaselor dovezi de locuire şi bogăţia materialului, aşezarea de la Ripiceni Izvor, ale cărei sedimente se înscriu pe o grosime de circa 12-13 metri, reprezintă una dintre cele mai importante staţiuni paleolitice din România şi poate chiar din întreaga zonă a Europei de est şi de est-centrală, preciza în lucrarea sa Ripiceni-Izvor: paleolitic şi mezolitic: studiu monografic, apărută în anul 1993. Practic, la Ripiceni, Păunescu descoperise prima şi singura tabără, ca loc de întâlnire a vânătorilor de mamuţi din toată zona central-estică a Europei, locul despre care se bănuieşte că servea drept punct de procurare a hranei, zonă de schimb între diferite comunităţi, dar şi loc sacru. Țin minte că vorbeau arheologii despre o uriaşă tabără de oameni primitivi care vânau mamuţii şi alte animale uriaşe. Le-au descoperit locuinţele, altarele unde se închinau la resturi de animale. Era uriaşă aşezarea lor. Aici făceau şi schimburi şi se întâlneau de peste tot. Veneau şi din zona Siberiei. Aşa am auzit atunci, spune un localnic de la Ripiceni care a participat la săpături.
În urma descoperirilor arheologice, a fost scos la iveală un adevărat cimitir al mamuţilor. Zeci de fildeşi uriaşi, sute de oase şi măsele de mamut, împrăştiate pe o zonă de câteva sute de metri. La Ripiceni au fost descoperite numeroase resturi de mamut. Se spune că sunt cele mai multe din România şi chiar din zonele învecinate. În orice caz, fildeşii sunt impresionanţi. Au venit oameni din străinătate şi au văzut fildeşul de la Muzeul de arheologie din Săveni şi au spus că nici la celebra Mamoth Cave din Statele Unite nu au mai văzut un fildeş atât de mare şi bine păstrat, ca acesta, spune muzeograful Emil Caranica, de la Muzeul de arheologie din Săveni, unde se află expus cel mai mare fildeş de mamut din zona central -estică a Europei. Mare parte dintre oasele de mamut de la Ripiceni au fost expuse la Muzeul din Săveni, dar şi la Muzeul Judeţean din Botoşani, unde se află mai mulţi fildeşi şi resturi de oase de mamut. Alţi fildeşi s-au distrus prin neglijenţa autorităţilor, fiind lăsaţi în condiţii insalubre în casa de cultură din Ripiceni. Ne-am fi dorit un muzeu al mamutului la Botoşani. Este material suficient şi este chiar indicat la ce descoperiri au fost făcute în zonă. Din păcate, nu sunt fonduri, conchide cu tristeţe Caranica.
Mamuţii lânoşi nu veneau la Ripiceni, pur şi simplu să moară de bătrâneţe, cum fac elefanţii savanelor africane. Aceştia au fost ucişi de un prădător tenace şi inteligent. Specialiştii care au săpat la Ripiceni spun că este vorba de omul de Neanderthal, o specie de hominid. Robust şi iscusit, dar incapabil să se adapteze schimbărilor climatice, omul de Neanderthal a dominat malurile pline de loess ale Prutului acum 120.000 de ani. Victima sa preferată era mamutul. Folosea tot, spun specialiştii, măselele, pieile, fildeşii şi mai ales carnea. Se adunau din teritoriile vecine şi atacau giganţii cu fildeşi veniţi în zona Prutului. Diversele comunităţi de paleantropi, care au locuit, atât în peşteri, cât şi pe terasele râurilor, vânau cu predilecţie un anumit animal, care era mai numeros în raport cu alte specii. Mamutul iubea mai mult zonele stepice cu loess. Cei din staţiunile de la Ripiceni Izvor şi Moldova I vânau mamuţi, preciza Alexandru Păunescu în lucrarea sa.
Arheologii au reconstituit şi modul în care indivizii, care, se bănuieşte, deşi foarte vânjoşi şi mult mai puternici decât omul modern, nu depăşeau 1,60 metri, reuşeau să vâneze aceşti giganţi. Foloseau în principal suliţa grea cu vârfuri din silex, dar şi capcanele. Neanderthalienii de la Ripiceni Izvor foloseau suliţa. Dovada utilizării aceste arme sunt numeroasele vârfuri foliacee şi alte bifaciale. Ca tehnică de vânătoare, paleantropii de aici foloseau pentru prinderea vânatului mare, ca în cazul mamuţilor, gropile capcane. Cu ajutorul lor imobilizau animalul, după care uciderea lui se făcea fără riscuri, scria arheologul Păunescu. Pe lângă faptul că era o principală sursă de hrană, arheologii bănuiesc că vânătorii neandertalieni de la Ripiceni venerau mamutul. Nu excludem posibilitatea ca vânătorii neandertalieni să fi avut pentru mamut, animalul preferat ca hrană şi care domina în zona calcaroasă a Prutului celelalte specii, un oarecare cult, adăuga Păunescu. Pentru această ipoteză, arheologii se bazau pe o groapă circulară, descoperită în interiorul unui adăpost, în care se aflau trei bulgări mari de silex, craniul spart al unui mamut, vertebre şi un molar, dar şi o piatră de calcar sub forma unui altar. Această groapă circulară se bănuieşte că servea drept templu primitiv, unde se adunau regulat adoratorii mamuţilor. De altfel, se presupune că este singurul loc atestat din Europa unde mamutul era venerat.
Arheologii, pe baza descoperirilor, au reconstituit marea tabără a vânătorilor. Practic, era formată din locuinţe paravan, sau mai bine zis adăposturi improvizate. Alexandru Păunescu descrie pe larg cum arătau singurele locuinţe de acest gen descoperite în zona central-est europeană şi care au aparţinut oamenilor de Neanderthal. Pereţii-paravan atingeau, se pare, o înălţime de circa 1,60-2,00 metri şi erau formaţi din oase mari, fildeşi de mamut şi, probabil, beţe groase de conifere fixate la bază cu pietre de calcar, pământ şi molari de mamut, peste care se aşterneau, bănuim, piei de animale. Aceste simple adăposturi-paravan erau făcute cu scopul de a proteja omul contra vânturilor aspre care băteau de la est-nord-est, preciza Păunescu. Această locuinţă de acum 40.000 de ani a ucigaşilor de mamuţi este o descoperire unicat pe teritoriul României şi se află la Muzeul Judeţean de Istorie din Botoşani. Ea are o vechime între 30.000 şi 70.000 de ani. La Muzeul Judeţean din Botoşani poate fi văzută una dintre cele mai vechi locuinţe de pe teritoriul României care a fost prelevată „in situ” în anii 70 de către cercetătorul Alexandru Păunescu. A fost luată de la Ripiceni, punctul numit Izvor. Această locuinţă reprezintă practic unul dintre cele mai timpurii adăposturi construite de oameni, respectiv, Omul de Neanderthal, undeva între 70.000-30.000 de ani în urmă, precizează doctorul în istorie Adela Kovacs, muzeograf la Muzeul de Istorie Judeţean Botoşani. Practic, adăpostul era construit din bolovani, situaţi la bază, şi ridicat din fildeşi şi oase uriaşe de mamut. Specialiştii explică exact modul cum arăta acest adăpost extrem de vechi. Practic ce avem noi în muzeu şi este etalat în vitrină sunt urmele unui adăpost construit din defense de mamut şi oase, coaste de mamut amplasate în poziţie verticală peste care se afla o blană sau pielea unui mamut, sub care vieţuiau aceşti hominizi, explică Adela Kovacs. Este vorba de un adăpost, folosit de Homo Neanderthalensis, o specie de om dispărută. Aceşti hominizi străbăteau luncile Prutului în căutare de pradă. Vânau, cu lănci groase de lemn cu vârfuri ascuţite din silex, uriaşii mamuţi, dar şi cerbi de mari dimensiuni sau alte animale ale Erei Glaciare. De altfel, aşa cum arată specialiştii, în acelaşi sit au fost descoperite şi armele sau uneltele folosite de această specie fosilă de om. Printre preocupările lor principale era vânătoarea. La faţa locului au fost descoperite nuclee, deşeuri de prelucrare după unelte din silex, cuţitele vremii sau vârfuri de săgeată şi lance cu care mergeau la vânătoare. Cunoaştem că se ocupau şi cu pescuitul sau culesul, precizează Adela Kovacs. Uneltele şi armele variază de la cele fin lucrate, de mici dimensiuni, şi până la vârfuri masive de lance prelucrate din silex. Arheologii consideră această descoperire de o uriaşă importanţă. Este vorba de zorii omenirii şi de primele urme de locuire de suprafaţă, descoperite pe teritoriul României. Cercetările făcute aici au durat 20 de ani şi în mod nedrept rezultatele au rămas mult timp cunoscute doar în mediul ştiinţific.

Locuinţa paravan a vânătorilor. Reconstituire din lucrarea lui Alexandru Păunescu Ripiceni-Izvor: paleolitic şi mezolitic, studiu monografic. Aici „scheletul” construcţiei (posibil templu circular?)

Importanţa descoperirilor de la Ripiceni l-a făcut pe cel care şi-a petrecut o bună parte viaţă pentru a aduce la lumină vestigiile neandertaliene să îşi dorească să rămână şi pentru eternitate alături de ele. Ultima dorinţă, îndeplinită de altfel, a lui Alexandru Păunescu, a fost ca cenuşa sa să fie împrăştiată peste Prutul care, după construirea barajului de la Stânca, a acoperit marea tabără a vânătorilor paleolitici. Acum, privind prin unde în adânc, se poate ghici în apele Prutului vânzoleala din tabăra vânătorilor ce se pregătesc de o nouă întâlnire cu „tancul” Epocii de Gheaţă: gigantul mamut!

(George V. GRIGORE)