După 30 de ani…
Întâlnirea actorilor Teatrului Popular Buzău
M-am gândit de multe ori că vârsta nu-i aceea din cartea de identitate, că vârsta înscrisă în acte este doar un instrument statistic, corect mai ales în ceea ce priveşte starea noastră fizică, dar sâmbătă, pe 9 iulie, în sala de spectacole a Teatrului George Ciprian din Buzău, mi s-a oferit certitudinea că gândeam o axiomă.
A fost o întâlnire a actorilor Teatrului Popular, teatru care a funcţionat înainte de 1989, începând cu anul 1968. Teatrului Popular Buzău – un teatru semiprofesionist. Cel puţin aşa zicea presa vremii. O instituţie în care actori neprofesionişti au lucrat cu regizori, actori, echipe tehnice de profesionişti de înaltă clasă. Sigur, un rol l-a avut şi distanţa faţă de Bucureşti, dar, mai ales, calitatea oamenilor: profesori, ingineri, economişti, muncitori, funcţionari, jurişti, elevi, toţi pasionaţi de arta spectacolului, de teatru.
Organizatorii întâlnirii au fost Teatrul George Ciprian din Buzău, cenaclul Origini, Liceul de Arte Margareta Sterian, Asociaţia Liga Scriitorilor filiala Buzău. Amfitrion, doamna Elena Căpăţână, preşedinta Filialei Buzău a Asociaţiei Liga Scriitorilor.
Emoţionaţi, bucuroşi de revedere, pe scenă s-au aflat: Mioara Olteanu, Vicențiu Scornici, Viorica Busuioc Stan, Mircea Dănăilă, Augustin Bălan, Adriana Pietrăreanu, Aurelian Mihai, Nelu Cornovac, Niță Ciochină, Elena Mihai, Mioara Vergu, Titu Rachieru și Nicolae Peneș. Tot pe scenă ar fi trebuit să fie, dacă motive obiective nu i-ar fi împiedicat, Mariana Ionescu Bițan, Elena Busuioc, Costică Vartolomei, Viorica Mușetoiu Baboi, Tatiana Dumitrașcu, Lucica Popină. Sunt nume bine cunoscute de publicul buzoian ceva mai în vârstă, nume despre care au aflat spectatorii aflaţi sâmbătă în sala de spectacole, mai ales elevii Liceului de Arte Margareta Sterian, liceu care are şi clasă de teatru. Spectatorii care au cunoscut activitatea Teatrului Popular şi-au amintit cu drag din evocările celor prezenţi de Alexandru Vrapciu, Mihai Adamescu, Viorel Pietrăreanu, Ion Stroe, Constantin Subțirelu, Ion Romanescu, Radu Liviu, Ionel Vlad, Ion Moise, regizorii Dina Cocea, Cristian Munteanu, Ion Lucian, Cornel Vulpe, Dan Micu, de Nicolae Răican, fost director al Casei de cultură, un excelent organizator şi conducător, toţi plecaţi din această lume.
Vârsta cumulată a celor prezenţi pe scena buzoiană depăşea un mileniu, din care, câteva sute de ani au fost dedicaţi artei dramatice. Lectură la prima vedere, casting, repetiţii, reprezentaţii, turnee, nopţi nedormite, viaţă pe repede înainte, împărţită între locurile de muncă, familii şi teatru, cu pasiune şi talent. S-a vorbit despre aceste lucruri, au fost evocate întâmplări, în general vesele după ce a trecut timpul, s-a povestit cu drag despre colegii care nu mai sunt. „Provocaţi” de moderatorul evenimentului, au povestit cât de mult le-a influențat/ marcat viața faptul că au fost actori la Teatrul Popular Buzău, le-au vorbit tinerilor prezenţi despre exigenţele meseriei de actor, şi i-au îndemnat să meargă la spectacole de teatru, să joace teatru, să se implice în activități culturale, pentru a avea o viață împlinită..
Pe lângă „urmele vii”, care au fost pe scenă, s-au arătat şi alte „urme”, cărţi care evocă activitatea Teatrului Popular: „De 25 de ani Teatrul George Ciprian continuă povestea teatrului buzoian”, care reuneşte amintiri ale unor actori ai Teatrului Popular Buzău despre spectacole, lucrate de mari regizori, concursuri naționale și internaționale, în Germania Federală – Festivalul Teatrelor de Tineret, Interdrama 1971 –, Belgia, Grecia… „A fost odată un teatru”, semnată de Aurelian Mihai, prezent pe scenă, între colegii de trupă, un volum care cuprinde amintiri, fotografii de la evenimente naţionale şi internaţionale.
Aurelian Mihai, care a fost, practic, iniţiatorul întâlnirii, cu pretextul lansării cărţilor sale, ne-a mai făcut un dar, volumul Poeme de viață, din care au recitat colegii, dar şi minunaţii elevi şi profesori de la Liceul de Arte Margareta Sterian Buzău, care au venit însoţiţi de directorul liceului, Veronica Tudose: Gabriela Huduncă și prof. Viorica Radu, de la clasa de teatru); o surpriză plăcută a fost Teodora Paraschiv (Școala 11, Buzău, coord. prof.dr. Gina Agapie), care a însoţit recitarea cu acorduri de chitară.
Foştilor actori le-au fost oferite de elevi de la Liceul de Arte Margareta Sterian câteva momente artistice: melodii la vioară (Răzvan Nica, Vlad Andrei – David, Agnes Sofia Ioana Marin – coord: prof. Marilena Nicolescu) și flaut (Alisia Alexandru – coord. prof. Elena Lucia Carmen Marin), acompaniați la pian de prof. Ana Cordonașu, versuri din creaţia proprie Alexandra Gheorghe (Școala 11 Buzău).
La final, au fost oferite, cu ajutorul elevilor prezenţi, cărți și flori celor care au fost actori ai Teatrului Popular Buzău.
A mai fost o parte a acestui eveniment, organizată cu dragoste şi multă implicare, respectând tradiţia de peste ani. A fost oferit un tort (făcut de unul dintre foştii actori, un cofetar renumit acum, Nelu Cornovac), care reproducea afişul evenimentului, dar a fost realizat şi un emoţionant „altar” cu cele creştineşti în memoria membrilor trupei care nu mai sunt… Am stat de vorbă, am ascultat din poeme autorului Aurelian Mihai recitate de foştii colegi, am vorbit despre familii, copii, nepoţi…pentru că, în mod real, trupa Teatrului popular Buzău a fost o familie, o mare familie!
Cineva m-a întrebat dacă mi-am revenit din emoţie. Nu, nu mi-am revenit, pentru că nu este uşor să te întâlneşti cu tinereţea, cu propria ta tinereţe, care te priveşte din spatele senectuţii! Şi, nu mi-a trecut, pentru că sunt foarte bucuroasă că oraşul meu natal, judeţul meu natal, continuă să fie un loc unde cultura este la ea acasă, unde istoria nu se uită, unde personalitățile numeroase ale vieţii spirituale prezente nu uită că sunt urmaşele unor oameni care, la fel ca ei, au construit. Nu, nu mi-a trecut emoţia, pentru că sunt bucuroasă că la Buzău nu este secetă de cultură! (Mioara VERGU-IORDACHE, foto: Elena Căpăţână)