STUDENŢII ÎNTREABĂ. PROFESORII RĂSPUND.

Astăzi răspunde prof.univ.dr. Luminiţa IONESCU

ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ŞI FUNDAMENTELE CONTABILITĂŢII ÎNADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

Cum definim Administraţia publică?

Termenul de administraţie desemnează o activitate care serveşte unei finalităţi şi care se subordonează cuiva. În statul totalitar, administraţia este întotdeauna la dispoziţia exclusivă a puterii unice, fiind organizată centralizat şi unitar la nivelul colectivităţii naţionale, iar în statul de drept, descentralizarea serviciilor administrative şi autonomia administrativă, structurile organizatorice şi funcţionale ale administraţiei îşi exercită prerogativele atât la nivelul statului, cât şi la nivelul colectivităţilor locale.

Conceptul de administraţie publică are mai multe accepţiuni; în genere, a administra înseamnă a conduce, a organiza, a dirija activităţi publice şi particulare. Administraţia publică urmăreşte satisfacerea interesului public, a utilităţii publice, în mod dezinteresat, inclusiv

prin realizarea de servicii publice. Mobilul activităţii administraţiei publice este satisfacerea, în mod continuu şi regulat, a unor cerinţe esenţiale, comune întregii colectivităţi umane, care excedează prin amploarea lor, sunt nerentabile şi nimeni nu s-ar oferi să le asigure.

În sens material, administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii, realizată prin acţiuni cu caracter de dispoziţie sau acţiuni cu caracter de prestaţie. În sens formal, administraţia publică poate fi înţeleasă ca un sistem de organe, de instituţii, cuprinzând diverse structuri administrative care realizează activitatea de organizare a executării şi de executare în concret a legii.

Administraţia publică este acelaşi lucru cu administraţia de stat?

Administraţia publică nu se identifică şi nu se confundă cu administraţia de stat, care are o sferă mai restrânsă, pentru că se realizează numai prin activitatea organelor statului, în timp ce administraţia publică include şi activitatea altor subiecţi, inclusiv a organelor administraţiei publice locale, a regiilor autonome, precum şi a organismelor care realizează servicii publice sau de interes public. Administraţia publică se delimitează în administraţie centrală şi administraţie teritorială, în administraţie de stat şi administraţie locală, în administraţie centrală şi administraţie specializată. Administraţia publică centrală cuprinde autorităţile puterii executive, în măsura în care aceste autorităţi exercită atribuţii administrative, şi administraţia publică centrală de specialitate. Administraţia publică centrală de specialitate se compune din administraţia ministerială şi cea extraministerială, care, la rândul ei, înglobează autorităţi administrative autonome şi autorităţi administrative subordonate guvernului şi servicii publice corespunzătoare. Administraţia teritorială de stat desemnează autorităţile deconcentrate ale administraţiei publice de stat în unităţi administrativ teritoriale. În rândul acestora intră toate serviciile exterioare, teritoriale ale organelor centrale ale administraţiei centrale de stat, inclusiv prefectul. Administraţia publică locală cuprinde toate autorităţile comunale şi consiliile locale şi primăriile, consiliile judeţene şi serviciile publice organizate în subordinea sau sub autoritatea acestora. Administraţia publică locală nu este o administraţie de stat, ci o structură administrativă care permite colectivităţilor locale să soluţioneze probleme locale prin autorităţi administrative proprii sub controlul autorităţilor statale. Administraţia generală şi administraţiile de specialitate se disting după natura competenţei acestora. Administraţia generală, centrală sau locală, se caracterizează prin aptitudinea generală şi abstractă a acesteia de a interveni în orice domeniu al administraţiei publice. Administraţiile specializate sunt abilitate să îşi exercite competenţele numai într-un anumit domeniu sau numai într-o anumită ramură de activitate.

Cum definim Contabilitatea în relaţia cu administraţia de stat?

Contabilitatea este în strânsă legătură cu administraţia de stat şi poate fi definită ca un domeniu şi instrument de cunoaştere a realităţii economice, referitoare la resursele economice separate patrimonial. Contabilitatea este apreciată ca fiind, concomitent, o tehnică, o ştiinţă şi un limbaj economic. Totodată, este o tehnică de ordin cantitativ, de colectare, prelucrare şi analiză a informaţiilor privind fluxurile economice din activitatea unei entităţi patrimoniale.

Unii autori caracterizează contabilitatea ca ştiinţa conceperii şi interconectării conturilor, urmărind formularea şi utilizarea unei teorii contabile universale. Contabilitatea poate fi acceptată şi ca un limbaj economic specific, ce presupune o sintaxă, o semantică şi o practică a utilizării sistemului de semne (Conturi contabile). Toate acestea conduc la aprecierea contabilităţii ca un important model de joc economico-social, având ca principali operatori: utilizatorii de informaţii contabile, contabilii, producătorii de conturi, controlorii calităţii informaţiilor, normalizatorii de reguli contabile etc. În esenţă, contabilitatea reprezintă o sursă informaţională importantă pentru administraţia publică, deoarece permite utilizatorilor interni, cât şi celor externi să obţină o imagine fidelă asupra entităţii şi realizează legătura dintre celelalte compartimente din cadrul entităţii, datorită faptului că informaţiile produse de aceste compartimente, care pot fi exprimate în termeni monetari, sunt înregistrate în contabilitate. Elementele cuprinse în situaţiile financiare anuale pentru instituţiile din administraţia publică se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, conform contabilităţii de angajamente.

Care sunt şi ce înseamnă principiile contabile generale?

Principiile contabile generale sunt: • Principiul continuităţii activităţii: presupune că instituţia publică funcţionează în mod normal, continuu, fără a intra în stare de desfiinţare sau reducere semnificativă a activităţii sale. Dacă ordonatorii de credite au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă, legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea unităţii de a-şi continua activitatea; elementele respective trebuie prezentate în notele explicative. • Principiul permanenţei metodelor: metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul. • Principiul prudenţei: evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi, în special: – trebuie să se ţină cont de toate angajamentele apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă ele devin evidente numai între data bilanţului şi data depunerii acestuia; – trebuie să se ţină seama de toate deprecierile. • Principiul contabilităţii pe bază de angajamente: efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc, şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul este încasat sau plătit, şi sunt înregistrate în evidenţele contabile şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor de raportare. Situaţiile financiare întocmite în baza acestui principiu oferă informaţii nu numai despre tranzacţiile şi evenimentele trecute care au determinat încasări şi plăţi, dar şi despre resursele viitoare, respectiv, obligaţiile de plată viitoare. Acest principiu se bazează pe independenţa exerciţiului, potrivit căruia toate veniturile şi toate cheltuielile se raportează la exerciţiul la care se referă, fără a se ţine seama de data încasării veniturilor, respectiv, data plăţii cheltuielilor. • Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii: componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.• Principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere a exerciţiului financiar precedent. • Principiul necompensării: orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă, cu excepţia compensărilor între active şi datorii permise de reglementările legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală. • Principiul comparabilităţii informaţiilor: elementele prezentate trebuie să dea posibilitatea comparării în timp a informaţiilor. • Principiul materialităţii (pragului de semnificaţie): orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare, iar elementele cu valori nesemnificative, dar care au aceeaşi natură sau au funcţii similare, trebuie însumate şi prezentate într-o poziţie globală. Un element patrimonial este considerat semnificativ dacă omiterea sa ar influenţa în mod vădit decizia utilizatorilor situaţiilor financiare. • Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului (a realităţii asupra aparenţei): informaţiile contabile prezentate în situaţiile financiare trebuie să fie credibile, să respecte realitatea economică a evenimentelor sau tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică. Abaterile de la principiile generale prezentate pot fi efectuate în cazuri excepţionale. Astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative; trebuie prezentate, de asemenea, motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra valorii activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a rezultatului patrimonial.

La ce se referă Contabilitatea în administraţia publică?

Contabilitatea instituţiilor publice este organizată în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al departamentelor sale subordonate şi include: operaţiuni legate de realizarea şi executarea bugetului de stat, a bugetelor locale, a bugetului asigurărilor sociale de stat; constituirea şi utilizarea mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială; administrarea datoriilor publice interne şi externe, precum şi alte operaţiuni financiare în numele organismelor administraţiei publice centrale. Administraţia publică este un proces în continuă schimbare, iar contabilitatea reflectă schimbările care se produc, în funcţie de influenţele existente pe plan naţional, european şi internaţional. În esenţă, contabilitatea furnizează informaţii pentru factorii de decizie din administraţia publică. Ministerele, departamentele şi celelalte organisme ale administraţiei publice centrale ai căror directori au calitatea de ordonatori principali de credite, precum şi instituţiile publice cu personalitate juridică şi subordonate acestora organizează şi gestionează contabilitatea veniturilor colectate şi a cheltuielilor făcute conform bugetului aprobat, a mijloacelor extrabugetare şi a fondurilor cu destinaţie specială.

Contabilitatea bugetelor locale este organizată şi gestionată la nivelul judeţelor şi municipiului Bucureşti, al primăriilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, al oraşelor şi comunelor, conform normativelor emise de Ministerului Finanţelor Publice în vederea înregistrării operaţiunilor legate de: a) veniturile colectate şi plăţile în cadrul implementării bugetelor locale şi a fondurilor cu destinaţie specială constituite conform legii; b) înregistrarea transferurilor din bugetul de stat şi fondul de trezorerie constituit conform legii.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea contabilităţii, contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens. Prin valută se înţelege altă monedă decât moneda naţională. Operaţiunile privind încasările şi plăţile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul zilei, comunicat de BNR. La data întocmirii situaţiilor financiare, elementele monetare exprimate în valută se reevaluează la cursul comunicat de BNR, valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare. Înregistrarea în contabilitatea instituţiilor publice a operaţiunilor privind contribuţia financiară nerambursabilă a UE se efectuează în euro şi în lei, la cursul INFO-euro.

Cine face bilanţul întregii economii în fiecare an?

Ministerul Finanţelor Publice pregăteşte bilanţul întregii economii naţionale în fiecare an. Principalul obiect al acestui bilanţ este patrimoniul naţional, incluzând domeniul public şi cel privat, inclusiv terenul, resursele naturale, depozitele şi alte bunuri cu potenţial economic exprimat în bani. Înregistrarea în unităţi naturale sau natural-convenţionale, după cum e cazul, a terenurilor, pădurilor, depozitelor minerale folositoare şi a altor resurse naturale ale solului şi subsolului este ţinută de organismele şi întreprinderile ce administrează, exploatează şi folosesc bunurile respective. Bilanţul întregii economii naţionale este prezentat Guvernului în acelaşi moment cu Contul general anual pentru implementarea bugetului de stat.

Ce înţelegem prin Instituţii publice?

Instituţiile publice, în conformitate cu prevederile Legii nr.500/2002 privind finanţele publice, reprezintă denumirea generică ce include: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele şi alte instituţii ale administraţiei centrale, autonome şi locale, autoritatea judecătorească, precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală sau locală, indiferent de finanţarea activităţii acestora. În România există circa 13.650 de instituţii publice, marea majoritate a acestora fiind instituţii publice ale administraţiei publice locale. Toate aceste instituţii utilizează partida dublă, planul de conturi, după sistemul actual, precum şi clasificaţia bugetară unitară. Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute în activitatea instituţiilor publice, trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale acestora, cât şi pentru utilizatori externi: Guvernul, Parlamentul, creditorii, clienţii, dar şi alţi utilizatori (organismele financiare internaţionale).

Care sunt atribuţiile contabilităţii instituţiilor publice?

Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul aflat în administrare, rezultatul patrimonial (economic), costul programelor aprobate prin buget, dar şi informaţii necesare pentru întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale.

Contabilitatea publică include: • contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care trebuie să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar; • contabilitatea Trezoreriei Statului; • contabilitatea generală, bazată pe principiul constatării drepturilor şi obligaţiilor, care trebuie să reflecte evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi excedentul sau deficitul patrimonial; • contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Contabilitatea internă sau managerială se organizează la nivelul fiecărei instituţii publice, în funcţie de specificul activităţii şi necesităţile de informare. Răspunderea (Legea contabilităţii) pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective. Astfel, contabilitatea este organizată în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare şi ele răspund împreună cu personalul din subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii, în condiţiile legii. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în acest domeniu, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate – în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, cu modificările şi completările ulterioare –, care răspund, potrivit legii.

Instituţiile publice la care contabilitatea nu este organizată în compartimente distincte, sau care nu au personal încadrat cu contract individual de muncă, potrivit legii, pot încheia contracte de prestări de servicii, pentru conducerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, cu societăţi comerciale de expertiză contabilă sau cu persoane fizice autorizate, conform legii. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementărilor privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu această destinaţie.

Contabilitatea Trezoreriei Statului se organizează în cadrul MFP şi al unităţilor sale subordonate şi cuprinde operaţiunile privind execuţia de casă a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetelor locale, gestiunea datoriei publice interne şi externe, precum şi alte operaţiuni financiare efectuate în contul organelor administraţiei publice centrale şi locale. Organizarea şi conducerea contabilităţii Trezoreriei Statului se efectuează potrivit normelor emise de către Ministerul Finanţelor Publice.

Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, ai căror conducători au calitatea de ordonator de credite, organizează şi conduc contabilitatea drepturilor constatate şi a veniturilor încasate, precum şi a angajamentelor şi a plăţilor efectuate, potrivit bugetului aprobat.