Stridii, mămăligă şi scenarii

Pentru ca Desemnatul să devină Numitul este nevoie ca Alesul să apară pe sticlă şi să spună doar atât: „Da”, fără să ridice glasul şi fără gesturi bruşte cum ar fi aruncarea unei jachete peste strachina cu stridii din sala de recepţii a palatului. După asta, chiar nu mai e nimic de făcut, fiindcă ameţeala învârtitului inspirat de dervişii rotitori nu trece peste noaptea din unele capete buimăcite de ceaţa infatuării. A nu se confunda învârtitul cu învârteala. Cea din urmă, cu sau fără rotativă, e un modus mendacium cutumiar. Rotaţia s-a prelungit cu vreo lună, nu neapărat pentru a găsi soluţii rapide care să uşureze viaţa naţiei mioritice, ci pentru că se ivise mult aşteptatul prilej de manifestare a unor nemulţumiri partizane. Când vine vorba de pus poale în cap, protagoniştii se întorc de la stridii la mămăligă. Împing delicatesa mediteraneană spre colţul mesei şi, muşcând vârtos din mămăliga neaoşă, apucă bâta. Fiecărui personaj important (după domniile lor) i se cuvine un loc mai în faţă, mai ale în poziţii-cheie. Există, de-a lungul şi de-a latul spectrului politic, persoane înţepenite în demnităţi, care consideră că au dreptul divin de a ocupa până la pensie, că se pricep sau nu, o funcţie publică. Tot un fel de rotativă sau, mai degrabă, o rotaţie a cadrelor bune la orice datorită (sau ar trebui să spun „din cauza”?) unui activism politic efervescent, dar gol pe dinăuntru. Astfel, ajungem să aflăm de la un ministru al Educaţiei că „aceste legi este despre viitor”. Repet: un ministru al Educaţiei! O doamnă certată ireversibil cu gramatica, şi care nu vrea, Doamne fereşte!, să ne culcăm sănătoşi şi să ne trezim morţi, va face şi desface iţele în cultură. Câţiva domni îşi vor schimba între ei nişte ministere, nu pe baza experienţei, ci în funcţie de strategiile conjuncturale sau de priceperea de a lipi afişe şi de a organiza chermeze electorale cu mici, bere şi solişti îndrăgiţi. Şi lista poate continua cu oameni cu titluri academice îndoielnice, cu exmatriculaţi de la doctorat (e prima oară când aud asta, nu credeam că există aşa ceva), cu personaje înzestrate cu talent demagogic, cu obedienţi de serviciu, cu ideologi prăfuiţi, cu pro sau antieuropeni, cu oengişti şi activişti de mediu. Un talcioc ideologico-oportunist, un festival al mediocrităţii manifeste, pe care nimic nu îl mai poate opri. Individul şi libertăţile lui reprezintă ţinta. Acum, manipularea prin îmbuibare nu mai e la modă, am trecut la etapa următoare: convingerea individului să facă de bunăvoie lucruri în care nu a crezut niciodată.

Nu e un fenomen nou, desigur, şi nu e nici specific unui spaţiu cultural anume. Peste tot în lume, în ultimul deceniu, nivelul clasei politice s-a prăbuşit. Oameni cu IQ-ul unei muşte pun la cale strategii, legi, regulamente, recomandări. Nici pe malurile Dâmboviţei nu se întrevede perspectiva ieşirii din această buclă. Puterea nu e uşor de căpătat şi nici de gestionat în astfel de condiţii. Obişnuiţi cu ţinuta băţoasă, cu aerul fals-binevoitor, cu amabilităţile de complezenţă de la şedinţele sau festinurile oficiale, mulţi dintre cei implicaţi în acest talmeş-balmeş uită brusc coregrafia bunelor maniere atunci când vine vorba despre interesul personal sau când constată că felia de tort primită în farfuria din porţelan scump e mai mică decât îşi imaginau. Aici intervin scenariile. De ce s-a întâmplat aşa, pe cine am supărat?  De ce am în pahar rachiu de corcoduşe în loc de Prosecco? Unde au dispărut stridiile, caviarul, fântâna de ciocolată, castronul cu fondue, vinul de Porto? Să revii la felia de mămăligă răscoaptă e mai greu, mult mai uşor e drumul spre delaţiune, servilism, oportunism, numai aşa poţi fi sigur că vei rămâne la masa celor care deţin, vremelnic (o, dacă ar înţelege asta!) puterea. Nici un scenariu, oricât de bun ar fi, nu poate transforma cucuruzul în fructe de mare. Ar mai fi o posibilitate: ocuparea funcţiilor de demnitate publică pe bază de meritocraţie. Ăsta  da scenariu! Science-fiction, improbabil, dar încă posibil. (Dragoş CIOCĂZAN)