Știu eu! Eu știu!?

Vineri spre miezul nopții am avut o revelație! M-am uitat la un concurs de talente. Mi-a atras atenția comentariul unei doamne jurat. A zis cam așa: „Mie îmi placi foarte mult. Ești foarte cool în atitudinea ta.” Dar, ”nu știu cât de pregătiți sunt românii să primească o asemenea atitudine încă, pentru că suntem un popor mai latin, obișnuit cu emoții și eu trebuie să țin cont și de asta. Aș fi vrut să-ți dau un scaun, meriți un scaun. Ești minunat și ești un artist, dar asta e.” Asta e,  jurata vrea să câștige. Cum altfel decât știind ”ce vrea să primească poporul”!  Doar un ”amănunt”: i s-a oferit poporului și altceva decât ceea ce crede un decident, de data asta un jurat, că vrea să primească?

Asta este ceea ce am descoperit! De aceea batem pasul pe loc în societatea noastră. Decidenții, de data aceasta politici, oferă poporului ceea ce cred ei că acesta este pregătit să primească, ceea ce cunoaște, ceea ce îl emoționează. Pentru că vor să câștige! Nu contează dacă deciziile lor sunt bune sau rele, ele au nevoie ca poporul să le primească. Îmi amintesc o imagine cu un copil care nu văzuse, nu mâncase vreodată o ciocolată. Cum ar fi putut el să ceară ciocolată? După ce a fost îndemnat să mănânce prima ciocolată, a cerut. Pentru că a aflat că există și a constatat că e bună. Poporului nostru din România reală, profundă, nu i se oferă alternativa ciocolatei, este ademenit mereu cu pâine umezită cu apă și pudrată cu zahăr. Dacă nu știe că există sturion, este mulțumit cu hamsii, pe care, fără îndoială, le va alege dacă va fi întrebat.

Nu știu dacă este vorba de instinct de câștigător sau de mârșăvie politică. Oricum, rezultatul este același. Ni se oferă spre alegere aceeași pâine muiată-n apă, pâine ornată cu diverse glazuri, și acelea la fel, dar colorate diferit. Politicienii nu știu dacă suntem pregătiți să acceptăm, să primim o altă atitudine, dar nici nu încearcă să ne ofere alternative, pentru că este posibil să piardă. Nici prin minte nu le trece că ar putea să câștige fiind altfel! Nu cred că doriți să-mi spuneți că este ceva nou pe piața politică de la noi. Pentru că nu este. Sunt doar ”glazuri” diferite. Fiecare formațiune politică se trage din același filon, fiecare accentuând una-două caracteristici ale mătcii, având ca strigăt de luptă înjurătura de mamă, mama care i-a zămislit, și peste toate frica, frica de eșec, că ar putea pierde. E adevărat, suntem un popor ”obișnuit cu emoții”, cu lacrimi, de dimineața până seara, de la naștere până la moarte. Poate nu suntem pregătiți să primim altceva, dar pentru că nu ni se oferă altceva. Pentru că încă nu știm cu adevărat ce înseamnă altceva! E posibil să nu acceptăm din prima altă ”atitudine”, cum este la fel de posibil să o acceptăm. Cum putem afla altfel decât încercând?!

Frica lor de eșec este eșecul nostru! (Mioara VERGU-IORDACHE)