Informaţia aduce cu ea putere, dar atunci când nu este verificată şi verificabilă induce decizii incorecte, multă nelinişte, nervozitate incontrolabilă şi inexplicabilă. Din bune intenţii, pentru că suntem impresionaţi, aproape fiecare dintre noi ne facem purtători de ştiri falsificate/ fake news, de ştiri rele/ bad news sau de ştiri false/ false news. Cu atât mai mult avem parte de astfel de veşti din partea celor interesaţi de angoasa noastră! Ce e de făcut? Cum ne apărăm? Prin informaţii! Accesând cât mai multe ştiri, dar căutând sursele lor, fără să ne lăsăm amăgiţi, impresionaţi de dramatismul lor, accesându-ne luciditatea, cunoştinţele teoretice şi practice, făcând comparaţii cu fapte similare din istorie.
Trăim zile tulburi în care suntem împinşi spre manifestări radicale. Ni se propun scenarii catastrofice şi soluţii paliative, suntem hrăniţi cu neîncredere. Fiecare se simte un mai mic sau mai mare lider, care propune o rezolvare salvatoare, dar în fiecare există violenţă. Am început să uităm – unii n-au ştiut, probabil, niciodată – să dialogăm cinstit, pe baza argumentelor. Se impune cine ţipă mai tare. Promovăm impostura, ascultăm şi auzim mai ales ceea ce ne convine, respingem afirmaţiile incomode, ne isterizăm în faţa necunoscutului. Acolo unde ar trebui să fim realişti suntem, excesiv, fie optimişti, fie pesimişti.
Ca regulă, ca tradiţie, ştirea este că această perioadă este o lună a bucuriei, a sărbătorii. Dar aproape am uitat care este sărbătoarea! Nu naşterea lui Hristos o sărbătorim, ci comerţul, fala, masa bogată, excursiile în zonele exotice… Şi asta se întâmplă la fiecare mare sărbătoare! Mistificăm sensuri. Repet! Nu generalizez, dar nici nu pot să mă/vă amăgesc. Sunt copii flămânzi şi dezbrăcaţi, sunt părinţi disperaţi, fără casă, fără loc de muncă, sunt zone de ţară rămase în Evul Mediu, sunt analfabeţi şi analfabeţi funcţionali, sunt şcoli neîncălzite şi cu toaletele în curte, sunt blocuri care iau foc pentru că au fost construite în dispreţul legii… Sunt toate acestea ştiri adevărate! Nu toţi suntem dispuşi să le facem să dispară, să ajutăm la transformare, dincolo de o lacrimă virtuală! Sunt ştiri îndeajuns de rele ca să ne tulbure. Nu mai avem nevoie de alte ştiri – fake, bad sau false – pentru a fi neliniştiţi!
E adevărat, în jurul nostru, pe bătrânul continent, lumea se mişcă şi nu pare a se mişca a bine. Ce putem face noi? Ar trebui să ne mişcăm şi noi, să înţelegem de ce se întâmplă ce se întâmplă şi să acţionăm. Şi dacă încă mai vrem ştiri adevărate şi cu adevărat triste, iată: „România este depopulată pe zi ce trece, începem să ne confruntăm cu accentuarea crizei de forţă de muncă, iar perspectivele se conturează a fi dramatice.” Sigur, nici această ştire nu ne dă putere! Dar poate ne trezeşte şi ne face să acţionăm în sens pozitiv. (Mioara Vergu-Iordache)