Pentru a contribui la atingerea, până în 2050, a obiectivului neutralităţii climatice vizat de UE, Comisia Europeană a prezentat Strategia UE privind energia din surse regenerabile offshore. Strategia propune sporirea capacităţii eoliene offshore a Europei de la nivelul actual de 12 GW la un nivel de cel puţin 60 GW până în 2030 şi de 300 GW până în 2050. Comisia îşi propune ca, până în 2050, să completeze această capacitate cu 40 GW provenind din energie oceanică, dar şi cu energie produsă utilizând alte tehnologii emergente, de exemplu turbine eoliene şi panouri solare flotante.
Această creştere ambiţioasă se va baza pe vastul potenţial din toate bazinele maritime ale Europei şi pe poziţia de lider mondial a întreprinderilor din UE în acest sector. Creşterea va crea noi oportunităţi pentru industrie, va genera locuri de muncă verzi pe întregul continent şi va consolida poziţia de lider mondial a UE în domeniul tehnologiilor energetice offshore. De asemenea, va asigura protecţia mediului, a biodiversităţii şi a pescăriilor din UE.
Pentru a promova extinderea capacităţii energetice offshore, Comisia va încuraja cooperarea transfrontalieră între statele membre în ceea ce priveşte planificarea şi implementarea proiectelor pe termen lung. Acest lucru va necesita integrarea obiectivelor în materie de dezvoltare a producţiei de energie din surse regenerabile offshore în planurile naţionale de amenajare a spaţiului maritim pe care statele de coastă trebuie să le prezinte Comisiei până în martie 2021. De asemenea, Comisia va propune un cadru în temeiul Regulamentului TEN-E revizuit pentru planificarea pe termen lung a reţelei offshore, implicând autorităţile de reglementare şi statele membre din fiecare bazin maritim.
Pentru atingerea obiectivelor propuse, Comisia estimează că vor fi necesare investiţii de aproape 800 de miliarde de euro de acum până în 2050. Pentru a contribui la generarea şi mobilizarea acestor investiţii, Comisia: • va asigura claritatea cadrului juridic de sprijin. În acest scop, astăzi Comisia a clarificat, de asemenea, normele pieţei energiei electrice într-un document de lucru însoţitor al serviciilor Comisiei şi va evalua dacă sunt necesare norme mai specifice, orientate pe domenii. Comisia se va asigura că revizuirile orientărilor privind ajutoarele de stat pentru energie şi protecţia mediului şi ale Directivei privind energia din surse regenerabile vor facilita implementarea eficientă din punctul de vedere al costurilor a tehnologiilor de producţie a energiei din surse regenerabile offshore; • va contribui la mobilizarea tuturor fondurilor relevante pentru a sprijini dezvoltarea sectorului. Comisia încurajează statele membre să utilizeze Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi să colaboreze cu Banca Europeană de Investiţii şi cu alte instituţii financiare pentru a sprijini investiţiile în energia offshore prin intermediul InvestEU. Fondurile Orizont Europa vor fi mobilizate pentru a sprijini cercetarea şi dezvoltarea, în special în cazul tehnologiilor mai puţin mature; • va asigura un lanţ de aprovizionare consolidat. Strategia subliniază necesitatea de a se îmbunătăţi capacitatea de producţie şi infrastructura portuară şi de a se spori disponibilitatea forţei de muncă calificate corespunzător pentru a susţine rate mai ridicate de instalare. Comisia intenţionează să creeze o platformă specifică privind sursele regenerabile de energie offshore în cadrul Forumului industrial pentru energie curată, cu scopul de a reuni toţi actorii implicaţi şi de a aborda problematica dezvoltării lanţului de aprovizionare.
Piaţa energiei din surse regenerabile offshore este o piaţă mondială în creştere rapidă, în special în Asia şi în Statele Unite, care oferă oportunităţi pentru industria UE în întreaga lume. Prin intermediul diplomaţiei sale în ceea ce priveşte Pactul verde, al politicii comerciale şi al dialogurilor UE pe tema energiei cu ţările partenere, Comisia va sprijini adoptarea la nivel mondial a acestor tehnologii.
Pentru a analiza şi monitoriza impactul economic, social şi de mediu al energiei din surse regenerabile offshore asupra mediului marin şi a activităţilor economice care depind de el, Comisia va consulta periodic experţi din cadrul autorităţilor publice, din rândul părţilor interesate şi din cadrul comunităţii ştiinţifice. Comisia a adoptat, de asemenea, un nou document de orientare privind dezvoltarea energiei eoliene şi legislaţia UE privind natura.