Cultura „Vinča” este una dintre cele mai vechi culturi din vatra danubiano-carpatică. Fiind reprezentată prin numeroase statuete de o factură misterioasă cu chipuri „zeieşti” sau „extraterestre”, acestei culturi îi este specific şi un posibil prim mod de comunicare prin scris („Tăbliţele de la Tărtăria”, dar şi inciziile aflate pe statui şi alte artefacte). Statuetele vechi de 7000 de ani la care facem referire, au fost sustrase în anul 2002 din expoziţia didactică a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ele sunt căutate în continuare de Poliţia Română, chiar dacă fapta de furt s-a prescris de mai bine de 10 ani. Chiar dacă autorii sau autorul furtului nu vor mai putea fi traşi la răspundere penală, există un dosar de urmărire a acestor bunuri de patrimoniu cultural, importante pentru istoria noastră veche. Bunurile respective sunt urmărite de peste 20 de ani, dar fără succes. Fotografiile cu idolii sustraşi, aparţinând culturii „Vinča” şi datând aproximativ din anul 5.000 î.Hr., apar încă pe site-ul Poliţiei Române la „Obiecte furate”. Poliţiştii le cer celor care ştiu ceva despre aceste statuete valoroase unde s-ar putea afla, să îi anunţe.
Descoperite în situl arheologic de la Ciugud, piesele preistorice au fost furate în prima parte a anului 2002 dintr-o sală a Universităţii din Alba Iulia, unde făceau obiectul unei expoziţii temporare. Anchetatorii nu au descoperit nicio urmă a celor care au sustras idolii, astfel încât ancheta s-a blocat la scurt timp. De asemenea, statuetele nu au fost scoase la vânzare între timp în mod public, cum s-a întâmplat cu alte obiecte de patrimoniu furate din România.
Cultura „Vinča”, cunoscută şi sub numele de Cultura Turdaş sau Cultura Turdaş – „Vinča”, a reprezentat o cultură arheologică neolitică în Serbia de astăzi şi părţi mai mici ale Bulgariei şi României (în special Transilvania) şi datează din perioada 5700 – 4500 î.Hr. (acum 6.500 – 7000 de ani). Numit după situl său tip, Vinča-Belo Brdo, o aşezare mare cunoscută descoperită de arheologul sârb Miloje Vasić în 1908, această cultură reprezintă rămăşiţele materiale ale unei societăţi preistorice, caracterizată în principal de modelul său specific de aşezare şi de comportamentul ritualic. Tehnologia agricolă introdusă pentru prima dată în regiune în timpul primului neolitic temperat, a fost dezvoltată în continuare de cultura Vinča, alimentând boom-ul populaţiei şi contribuind la constituirea şi organizarea unora dintre cele mai mari aşezări din Europa preistorică. Aceste aşezări au păstrat un nivel ridicat de uniformitate culturală prin schimbul de obiecte ritualice pe distanţe lungi, dar probabil nu au fost unificate politic. Diferitele stiluri de figurine zoomorfe şi antropomorfe sunt semne distinctive ale acestei culturi, precum şi simbolurile „Vinča”, pe care unele presupuneri o reprezintă cea mai veche formă de proto-scris. Deşi nu a fost considerată convenţional ca parte a perioadei calcolitice sau a „epocii de cupru”, cultura „Vinča” oferă cel mai vechi exemplu cunoscut de metalurgie a cuprului, ca prim pas spre epoca bronzului. În anul 2023 statuetele încă nu fuseseră recuperate, dar urmărirea continuă…
Redescoperirea acestor statuete vechi de 7000 de ani ar completa istoria ţării noastre încă necunoscută şi ar constitui un punct de atracţie turistică interesant pentru cei ce iubesc aceste artefacte de o factură mistică mai specială. Şi crearea unor copii cu care să se completeze colecţiile muzeale şi imaginea generală asupra unei culturi ce a evoluat pe un anume teritoriu nu ar fi de rău augur, ci un fapt benefic. Să multiplicăm „mesajul” acestor artefacte şi să oferim acces la ceea ce au vrut să ne transmită strămoşii. (George V. GRIGORE)
Surse: wikipedia.org; info-real.ro; libnet.ro; politiaromana.ro; alba24.ro; radiounirea.ro; albapress.ro; politiaromana.ro
Numărul 808
