Stânga-mprejur la dreapta

Auzirăm de la televizor, cum ar spune cineva cu autoritate în stat, că avem o altă propunere de prim-ministru. Cea dinainte s-a topit ca măgarul în ceață pe motiv că „vrem cu ăia, dar fără ăla, dar nici cu ceilalți n-am vrea, fiindcă o țin în brațe pe aia”. Chirițele dâmbovițene s-au dat, din nou, în stambă. Când mărul discordiei a dispărut, persoana în cauză – un domn școlit peste ocean care a avut, precum Oliver Twist, norocul de a întâlni un binefăcător, un sponsor dezinteresat și foarte secret, desigur – fiind scoasă din pachetul cu cărți de joc al echipei câștigătoare, iată că ne-am trezit în fața unei crunte dar așteptate realități: nici noua propunere nu e bună, pentru că ar fi susținută de un mare partid, cunoscut de vreo patru-cinci ani sub numele unei îngrozitoare molime de culoare purpurie. Consultările și încercările de a-i strânge pe toți în jurul aceleiași mese au eșuat, ca și statul în sine, cum am fost recent informați de chiar cel care ar fi trebuit să vegheze ca asta să nu se întâmple.  Și sfada nu s-a oprit, merge mai departe. Nimeni nu se înțelege cu nimeni, nimeni nu vrea să negocieze.

Și atunci, a apărut soluția salvatoare, comunicată celor interesați într-un mod original și oarecum criptic: prin așezarea a patru capace de plastic pe una dintre mesele palatului din deal. Cei puși în fața acestei enigme rebusiste, folosită evident în sens metaforic, n-au prea știut ce să creadă. Până la urmă, au fost lămuriți cu un zâmbet ștrengăresc, de însuși autorul șaradei: era vorba despre cele patru stele aflate pe umerii unui distins militar de carieră, recent trecut în rezervă, care a devenit noua propunere de șef al guvernului. Confuzia a pornit probabil de la o simplă chestiune de aritmetică: domnul general are pe umeri, în total, opt stele, câte patru pe fiecare epolet. Cum să-ți dai seama că despre domnia sa este vorba? Mai ales că la „mate” stăm cam rău, cifrele prezentate de cei care ne guvernează neavând absolut nicio legătură cu datele din economia reală sau cu prețurile afișate la raft. Nu am nici cea mai mică intenție de a desconsidera sau de a lua în răspăr meritele unui distins  ofițer al armatei care și-a făcut cu asupra de măsură și cu mult devotament datoria față de țară. Nu știu însă în ce măsură va reuși să facă ordine în brambureala manifestată la toate nivelurile. În situația actuală, milităria nu va fi ușor de dat jos din pod. Nemulțumirea e aproape generală. Unii spun că în Europa secolului XXI este de neacceptat un șef de guvern recent trecut în rezervă. Alții se îndoiesc sincer că numeroasele crize prin care trecem vor fi rezolvate militărește, deși impresia e că altfel nu se mai poate, e nevoie de disciplină și rigoare, adică exact ceea ce, de secole, cam lipsește nației. Poate că a venit vremea constrângerilor. Sună dureros, dar  nu cred să mai fie altă cale. Biciul poate fi eficient cu condiția să fie folosit cu măsură și, neapărat, pe termen scurt. Poate așa vom depăși actuala stare de lucruri, haosul, poate așa vom potoli orgoliile, autosuficiența și înspăimântătoarea mediocritate care ne sufocă.

Mai rămâne de rezolvat, totuși, o mică problemă, cea despre care vorbeam mai devreme. Acest guvern de dreapta va trebui să facă stânga-mprejur pentru a obține sprijinul celor pe care până acum nu i-a luat în seamă, cei cu nume de molimă purpurie. Și aici, iar vorbim despre orgolii, dar și despre confuzia pe care ambele tabere o vor semăna în inima propriului electorat. Cum le vei explica celor care ți-au dat votul că vei cerși sprijinul celor cărora le-ai adresat cele mai strămoșești invective, pe care i-ai acuzat ani în șir de hoție, corupție și incompetență, fiindcă altfel nu vei ajunge la putere? Ce le vor spune ceilalți alegătorilor lor, când vor fi luați la rost că se sucesc de la stânga la dreapta și girează accesul la putere al unei drepte care a pierdut, de fapt, alegerile și a condus prost și dezorganizat întreaga societate, aducând-o în starea deplorabilă de acum? Cei mai câștigați vor fi cei care vor sta pe margine, spectatori apatici ai unui monstruos și letal vodevil, a cărui singură muzică este sunetul sirenelor salvărilor dublat de alarmele stridente ale unei economii în derivă. La stânga-mprejur spre dreapta sau spre stânga, orice, numai să nu mai batem pasul pe loc. Cu stele sau capace, roșii sau galbeni, credincioși sau atei, e momentul să punem umărul. (Dragoş CIOCĂZAN)