Caut cu mare atenţie, de mai multe decenii, artişti dedicaţi artei armoniilor cromatice, adică pictori. Mă bucur foarte mult să aduc în centrul atenţiei cea mai recentă descoperire: distinsa doamnă Sorina Certejan.
Să o cunoaştem.
Sunt Sorina Certejan, născută Mihăilescu la data de 15 iunie, în anul 1960, la Reşiţa. După mama sunt bănăţeancă, de la Ocna de Fier, iar după tată sunt bucureşteancă din Văcăreşti (casa s-a demolat). De la mama am moştenit dragostea pentru pictură. Dacă mă gândesc mai bine, copilăria a fost la Ocna de Fier, un sat de lângă Bocşa. Stau la Timişoara, unde m-am mutat din anul 2002 şi am lucrat ca economistă la o bancă. Acum sunt pensionară. A venit pandemia. M-am apucat atunci de pictură. În prima etapă am pictat din amintiri, ca să zic aşa, adică efectiv ce am învăţat până în clasa a VIII-a. Apoi am urmat un curs online cu profesorul Adrian Negrea, de la Baia Mare. Totul a pornit de la pandemie, datorită faptului că fiica mea mi-a spus că a moştenit de la mine talentul cu desenul. Şi fiul meu şi nepoţii au preocupări în acest domeniu. Ar fi păcat ca eu să pun punct şi să nu mă dezvolt în acest domeniu. Pornind de la indicaţiile copiilor, m-am apucat să desenez. Mi-a plăcut şi îmi place în continuare.
Cum se manifestă ei artistic?
Fiica mea, Cristina Sorina Stângaciu, pictează ca un hobby, a făcut şi tehnica în cuţit, iar fiul meu, Cosmin Marius Certejan, pictează şi el, a terminat design de produs. Nepoţica mea, Teodora Mihaela Stângaciu, în vârstă de 12 ani, pictează, a avut chiar un tablou expus la o expoziţie, iar nepoţelul, mai micuţ, Andrei Stângaciu, are 10 ani. Toţi au preocupări în lumea culorilor.
Un întreg arbore genealogic prin care străbate fiorul artelor plastice. Cum a fost anul 2022 pentru dumneavoastră?
În acest an am făcut cursul online, l-am terminat, a fost un curs de nouă luni; se vede că lucrările care sunt făcute acum sunt altfel decât cele executate din amintiri. Am destul de multe lucrări în 2022, cam 12, cel puţin.
Ce vă doriţi pentru 2023 şi anii următori?
Vreau să mă perfecţionez, în primul rând, încă sunt în căutarea unui stil bine conturat, nu cred că am un stil definit. Apoi vreau să lucrez mai departe. Vă mărturisesc faptul că îmi face plăcere să pictez, mă deconectează de la grijile şi problemele vieţii.
Concluzia? Minunat! Nu numai că am descoperit un pictor valoros, dar am adus în centrul atenţiei o întreagă familie de artişti. Privind cu mare atenţie tablourile invitatei noastre, observăm că ele se împart în mod clar în două perioade distincte. Sperăm ca în viitor să vedem şi alte lucrări, să cunoaştem şi alte aspecte din viaţa sa. Multă sănătate tuturor! Numai bine şi frumos să fie în fiecare zi!
Aristotel BUNESCU, https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com/