Sorin Cristescu – Diplomație în vreme de război. Relații internaționale 1789-1914

Editura Fundaţiei România de Mâine a pus la dispoziția cititorilor săi ediţia a doua revăzută și adăugită a cărţii Diplomație în vreme de război. Relații internaționale. 1789-1914 a istoricului Sorin Cristescu, actualmente cercetător în domeniul istoriei militare la Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară din Bucureşti, fost cadru didactic al Universității Spiru Haret. Prima ediție a cărții, apărută în anul 2009, a fost de mult timp epuizată, iar la sediul editurii au fost înregistrate numeroase cereri de reeditare.

Importanţa cărţii
Volumul Diplomație în vreme de război. Relații internaționale. 1789-1914 este o expunere riguroasă a unor evenimente importante din istoria Europei şi a umanităţii, făcută într-un limbaj specific marilor povestitori și în conformitate cu cele mai reprezentative documente disponibile acum. Prin fiecare dintre capitolele sale, cartea istoricului Sorin Cristescu reprezintă o funcție dublă: redarea trecutului așa cum a fost și conectarea lui la realitățile geopolitice ale timpului prezent. Pentru cei mai dibaci, textul poate reprezenta un referențial important în predicția comportamentului actorilor de pe plan internațional. Cititorii de astăzi trebuie să dispună de capacitatea de a înțelege și de a separa esența evenimentelor de detaliile care le-au făcut celebre. Dacă vom reuși aceasta, vom putea înțelege mai bine lumea care ne înconjoară și ne determină viața de zi cu zi.

Elemente noi aduse la ediţia a doua
Pe lângă revizuirea textului inițial, ediţia a doua revăzută și adăugită are informaţii suplimentare rezultate din activitatea de cercetare a istoricului Sorin Cristescu. Noile documente studiate sau chiar puse în circulaţie de autor au fost valorificate în această ediție în acelaşi stil plăcut care îl caracterizează. Ediția a doua revăzută și adăugită  cuprinde în plus față de prima ediție două noi capitole: Criza din iulie 1914 și izbucnirea Marelui Război  (capitolul XIII) și Câteva repere ale relațiilor Marilor Puteri cu țările mici și mijlocii la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX ( capitolul XIV). Capitolul I a primit o nouă abordare, sub titlul Marea Revoluție Franceză din 1789 sau războiul ca soluție politică.

Ediţia a doua revăzută și adăugită beneficiază de asemenea de o prefață semnată de domnul doctor în istorie Valentin Fuscan şi de o introducere din partea autorului. Consiliul Ştiinţific al Editurii Fundaţiei România de Mâine a inclus în această ediție recenzia proprie, intitulată Actualitatea acțiunilor diplomatice din secolul al XIX-lea.

Conţinutul cărţii
În capitolul 1 – Marea Revoluție Franceză din 1789 sau războiul ca soluție politică găsim trimiterea la concepte cum ar fi: centrele de putere, forța armelor, interesele economice. În același capitol este explicată dinamica raporturilor pace – război, funcția permanentă a  diplomației chiar și în timp de război, capacitatea războaielor de a modela viața și teritoriul statelor. Acest capitol face parte din domeniul filosofiei istoriei. Poate fi interpretat și ca un ghid de înțelegere a cărții sau un mod de reflectare a faptelor din trecut pe înțelesul cititorilor de astăzi. 

Din capitolul II  – Diplomaţia în timpul războaielor primei republici franceze (1792-1799) putem înțelege conceptul de eficiență a armatelor. Capitolul acesta ar putea fi sintetizat astfel: de la idealurile revoluționare frumoase la interesele economice reale.  O serie de evenimente hiperbolizate într-un anumit tip de istoriografie sunt aduse la esența din spatele ușilor închise prin povestirea plină de har, dar cu date exacte, a lui Sorin Cristescu.

Capitolul III  – Diplomația în timpul războaielor napoleoniene conţine, pe lângă faptele memorabile de arme şi acţiunile personajelor cheie ale timpului, o descriere a regulilor cinice ale diplomației de război. Din acest capitol aflăm despre istoria neconcordanței dintre textul discursurilor și obiectivele reale urmărite de marile puteri. Același capitol poate reprezenta o istorie a speranței pentru o Europă unită, clar formulată de Napoleon Bonaparte. Codul european, Curtea de Casaţie europeană, moneda unică, aceleaşi legi, toate râurile navigabile pentru toţi, comunitatea mărilor, dezarmarea generală, sfârşitul războaielor, pacea lumii erau de atunci în visul european.  

În capitolul IV – Congresul de pace de la Viena( 1814-1815) și Sfânta Alianță  1815-1824) este dezvoltată semnificația momentului de sfârșit al epocii lui Napoleon Bonaparte. În esență putem spune că, la acel eveniment istoric european, Congresul de pace de la Viena, au fost avute în vedere interesele marilor puteri. Interesele țărilor mici și mijlocii au fost luate în considerație numai dacă ele coincideau cu cele ale marilor puteri… Sunt descifrate pentru cititor mecanismele diplomatice specifice începutului de secol XIX.

În capitolul V – Diplomația europeană și Chestiunea Orientală ne izbește asemănarea de abordare din secolul XIX cu cea din momentul prezent. După înțelegerea conţinutului acestui capitol vom avea senzația că temele din Balcani sunt încremenite în istorie și par a fi inflexibile chiar și după evoluții revoluționare pe alte meleaguri. Probabil tocmai din acest imobilism multisecular apare pofta noastră de a trăi până în momentul în care paradigma Balcanilor se va modifica. În plus, textul acestui capitol ne va ajuta să acceptăm că orice înţelegere dintre marile puteri este valabilă atâta timp cât raportul de forţe care a generat-o rămâne relativ neschimbat. Confruntările interne sunt de natură să scadă forţa unei ţări şi să determine modificări ale parametrilor din tratatele semnate anterior.

Capitolul VI – Războiul Crimeii și Congresul de pace de la Paris (1853-1856) aduce în atenție un nou tip de raționament geostrategic în relațiile dintre state: cel bazat pe comerț și interese economice. Capitolul poate fi privit și ca un fel de introducere în diplomația și raporturile de forțe din epoca noastră. Nu trebuie să uităm că războiul Crimeii a reprezentat pentru poporul român marea șansă de formare a statului său modern. Din acest motiv poate genera multe sentimente.

Din capitolul VII –  Diplomaţia europeană şi unificările statale (1956-1871) înţelegem forțele care au stat la baza redesenării hărții continentului nostru: interesul economic, ideile filosofice, forța armatelor, spiritul sau mișcările intelectuale, inclusiv cultura specifică a fiecărui popor. Unitatea de acțiune a elitelor politice a fost de asemenea un factor important al succesului formării unor state europene. Printre reperele devenirii istorice a formării majorității statelor europene s-au aflat unificarea vamală cu impact economic favorabil asupra dezvoltării, în general, a industriei, în special.  

Costurile proceselor de unificare statală au fost mari, atât în vieți omenești sacrificate pe câmpul de luptă, cât și în bani. Dar succesul final a meritat. Nimeni nu s-a gândit o lungă perioadă de timp să pună în balanță avantajele formării statelor naționale cu totalul costurilor pentru realizarea acestora.

Capitolul VIII – Diplomația europeană în fața redeschiderii <Chestiunii Orientale> ( 1875-1878) prezintă cititorului evenimentele internaționale care au favorizat, printre altele, obținerea independenței de stat a României. O secţiune interesantă o reprezintă în acest capitol cronologia participării României la Războiul de Independență. Găsim inclusiv documente importante, dar mai puţin cunoscute publicului, cum ar fi  Consiliul de Război din 19/31 august 1877, în care Carol I şi Ion C. Brătianu au stabilit ca obiectiv trecerea Dunării. Comandanţii militari aveau obligaţia să găsească soluţiile.

Capitolul IX – Tratatul de Pace de la San Stefano și Congresul de Pace de la Berlin este o continuare firească a celui anterior, mai exact finalul acțiunilor conexate generic sub sintagma <redeschiderea Chestiunii Orientale>. Orice proiect, inclusiv cel privind binomul diplomație -război, are un epilog. Juste sau nu, prevederile Tratatului de la San Stefano stabileau în principal independenţa Serbiei, Muntenegrului şi României, ceea ce reprezenta o modificare majoră în Europa de Sud-Est şi un mare pas înainte pentru popoarele respective. În acelaşi timp are loc întemeierea Bulgariei şi emanciparea ei de sub tutela Rusiei, ceea ce va aduce schimbări majore în Balcani.

Capitolul X  – Evoluții politico-diplomatice între Congresul de pace de la Berlin și războiul ruso-japonez ( 1878-1905) conţine dinamica echilibrului de forțe pe plan internațional la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX în principal pe baza contribuției diplomației și forței economice a statelor, fără confruntări directe pe câmpul de luptă. Din nou evoluţiile economice şi cele politice interne din diferite state generează modificări ale raportului de forţe pe plan internaţional.

Capitolul XI – Diplomația europeană și criza balcanică (1906-1912) prezintă un mod de gândire specific marilor puteri, conform căruia statele mici nu-și pot regla între ele singure problemele litigioase.

Din acelaşi capitol aflăm că problematica politico-militară a anilor 1906-1912 a fost marcată vizibil de probleme economice privind circulaţia mărfurilor (de exemplu, războiul vamal al Austro-Ungariei cu Serbia) sau libera trecere a mijloacelor de transport (de exemplu, dreptul de trecere a vapoarelor prin Strâmtori sau proiecte diverse de căi ferate). Ca şi în zilele noastre, în ciuda unor declaraţii sau programe politice, coaliţiile nu s-au constituit pentru respectarea principiilor democratice, ci a intereselor specifice în contextul dat. Componenta spirituală naţională a jucat atunci, va juca şi în viitor un rol important în Balcani.

Capitolul XII  – Războaiele balcanice și Pacea de la București (1912-1913) prezintă evoluţiile rapide din jurul României, puţin controlate de marile puteri, care au avut loc înaintea Marelui Război. Bulgaria, Serbia, Grecia şi România au fost actorii principali care au acţionat în nume propriu, dar sub supravegherea atentă a marilor puteri. Pentru România şi pentru Regele ei, Carol I, evenimentele din perioada 1912-1913 au reprezentat un test, trecut cu bine, de predicţie a evoluţiilor regionale (lipsa de orizont a alianţei bulgaro-sârbe, ce puteau să decidă ţările balcanice fără intervenţia directă a marilor puteri). Pacea de la Bucureşti rămâne un moment de triumf diplomatic al României, chiar dacă ulterior unele prevederi ale ei ne-au redus în termeni reali securitatea. Din perspectivă europeană, după victoriile statelor mici din regiune împotriva Imperiului Otoman din primul război balcanic, „o jumătate de mileniu de dominaţie otomană în Europa de Sud-Est se încheiase”.

Capitolul XIII  – Criza din iulie 1914 și izbucnirea Marelui Război sintetizează evenimentele care au dus Europa și lumea întreagă la cea mai complexă și dureroasă confruntare militară pe care o cunoscuse până atunci. Descrierile de mare exactitate din carte ne ajută să cunoaştem ce a fost în acea scurtă şi densă perioadă de timp. Este greu să credem că actorii de atunci estimau, chiar şi într-o mică măsură, consecinţele acţiunilor desfăşurate.

Capitolul XIV – Câteva repere ale relațiilor Marilor Puteri cu țările mici și mijlocii la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea cuprinde o sinteză privind rolul efectiv al statelor care nu intrau în categoria celor care au făcut jocurile pe harta Europei. Este prezentată trecerea de la unitate la interese divergente între ţările din Balcani. Capitolul mai are referinţe la „dosarul vasului Potemkin” şi la implicarea intereselor marilor puteri în Balcani. Independenţa obţinută de popoarele mici din Balcani le-a validat inclusiv viabilitatea statală.

Cartea Diplomație în vreme de război. Relații internaționale 1789-1914 se încheie cu un capitol de scurte Concluzii. Ideile din acest capitol ar putea fi considerate ca învăţăminte sau lecţii de învăţat pentru diplomaţia şi strategia de securitate a statelor pentru perioada analizată.

La sfârşitul cărţii găsim o bogată bibliografie istorică pe care s-au bazat relatările pline de har ale autorului. Pentru uşurinţa lecturii povestirilor prezentate, textul nu este adnotat cu referinţe bibliografice. Acei cititori pasionaţi de un anumit subiect vor avea ocazia să extindă aria cunoaşterii prin parcurgerea ulterioară a memoriilor, jurnalelor sau lucrărilor generale de specialitate indicate în Bibliografie.

Cui este adresată cartea
Ediția a doua revizuită şi adăugită a cărții Diplomație în vreme de război. Relații internaționale 1789-1914 a istoricului Sorin Cristescu răspunde la câteva întrebări firești ale cititorilor avizați în vremurile interesante pe care le trăim.

O primă întrebare este: istoria pe care a parcurgem acum cât are original sau unic și cât este o reluare pe alt palier a unor fapte din trecut? La această întrebare, cititorul atent și avizat va putea spune după ce a parcurs cartea istoricului Sorin Cristescu: o parte din ce vedem acum s-a mai întâmplat în evoluția umanității, dar în alt context. Mai exact, putem spune: „piesa este aceeași, dar decorurile diferă în timp”.

A doua întrebare: cum ne îndeamnă înțelepciunea strânsă din istorie să acționăm astăzi în circumstanțe similare?

A treia întrebare propusă poate fi: ce s-a întâmplat atunci şi are influenţă până în ziua de astăzi?

Sunt convins că, la ultimele două întrebări, fiecare cititor va avea propriul răspuns care va fi diferit faţă de ce gândea înainte să parcurgă în întregime cartea.

Recomandările Consiliului Ştiinţific al Editurii Fundaţiei România de Mâine
Consiliul Ştiinţific al Editurii Fundaţiei România de Mâine recomandă cu plăcere cititorilor ediția a doua revăzută și adăugită a cărții Diplomație în vreme de război. Relații internaționale 1789-1914 a istoricului Sorin Cristescu. Putem să o citim ca pe un manual de istorie accesibil sau ca pe un deschizător de orizont la înţelegerea lumii de astăzi, inclusiv a marilor problemelor ale Europei, care au afectat viaţa câtorva generaţii şi a multor milioane de oameni din Lumea veche. (Conf.univ.dr. Aurelian Virgil BĂLUȚĂ, membru al Consiliului Științific al Editurii Fundației România de Mâine)