Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Romania Spectaculoasa > Singurul sat rotund din România – Charlottenburg

Singurul sat rotund din România – Charlottenburg

icon-calendarData: 29 iulie 2020

Întemeiat de 32 de familii (171 de persoane), care au imigrat în Banat din zona Trento (actualmente în regiunea Trentino-Tirolul de Sud, Italia), Lorena şi Baden-Württemberg (Sudul Germaniei), satul Charlottenburg, cunoscut sub numele de Şarlota  sau Bariţa, se află în comuna Bogda din judeţul Timiş, la 45 de kilometri de Timişoara, în apropiere de localitatea Remetea Mică. Existenţa lui se datorează în principal contelui Karl Ignaz Clary – Aldringen, numit în 1769 preşedinte al administraţiei Banatului. Motivul construirii acestui domeniu a fost protejarea moşiilor contelui de distrugerile pe care le puteau produce animalele sălbatice. La acea vreme, în mijlocul satului se aflau o fântână şi o plantaţie de duzi, iar toate casele din sat aveau exact aceeaşi înălţime. Construcţia a fost coordonată de Carl Samuel Neumann Edler von Buchholt, funcţionar la Oficiul Sării din Lipova. Satul a fost construit în plan circular, cu diametrul interior de 210 metri.
În anul 1718, după Pacea de la Passarowitz, Banatul a devenit domeniu al coroanei din Viena. Ca urmare, în această regiune au fost colonizaţi emigranţi germani, în trei perioade numite convoaiele şvabilor. Charlottenburg a fost construit, ca toate satele comunei Bogda (germ. Neuhof), în anul 1771, în timpul celui de-al doilea val de colonizare (1763-1772). Despre acest ansamblu, Johann Caspar Steube scria în 5 martie 1779 în a treia scrisoare a sa din Timişoara: …acest sat este singurul sub formă circulară (chorographie). În mijlocul satului se găseşte o fântână acoperită, cu apă foarte bună. În jurul fântânii se găseşte o plantaţie de duzi, în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajduri şi şure. Apoi urmează grădina unde se găseşte plantată viţa de vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca cealaltă, şi nici cu un picior mai distanţată una faţă de cealaltă, având un stil simetric desăvârşit; la fel şi cele patru intrări în sat – sunt la aceeaşi distanţă una faţă de alta. Se remarcă prin faptul că este singurul sat construit în formă de cerc din Banat. Din acest motiv, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor, cu codul TM-II-s-A-0619.
Superbul Charlottenburg este renumit pentru duzii seculari ce se regăsesc în centrul localităţii şi se pot vizita şi astăzi. Alături de aceştia, frumoasele case şvăbeşti şi biserica romano-catolică a satului oferă peisajului o culoare locală. Parcul de vânătoare din Şarlota este populat cu cerbi din Boemia, Germania şi Austria şi este cel mai vechi din România, având o activitate neîntreruptă de mai bine de un secol. A fost trecut iniţial în patrimoniul Casei Regale a României, astăzi fiind administrat de Ocolul Silvic Timişoara. Legendele spun că după Primul Război Mondial pe o păşune din apropierea satului a aterizat un aeroplan. Pilotul german a mărturisit că forma perfect rotundă i-a atras atenţia şi a dorit să vadă cine locuieşte în acel sat frumos, cu o formă nemaiîntâlnită de el până atunci.
Satul construit în formă de cerc a fost declarat monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru că forma circulară a acestuia este cea care atrage curioşi din toată ţara, deoarece, odată ajuns în Charlottenburg, percepţia asupra spaţiului îţi va fi distorsionată, iar abilitatea de orientare se va pierde uşor. Cu toate acestea, Şarlota rămâne o oază de linişte, care încă păstrează amprenta lumii rurale ancestrale. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; editiadedimineata.ro; travel.ro; ideidevacanta.ro; greatnews.ro.

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (60)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (93)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (129)
  • Destine (3)
  • Editorial (314)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (46)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (254)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (73)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (254)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (41)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (913)
  • Vacanţă deşteaptă (8)
  • Valori româneşti (113)
  • Vitralii (291)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012