Lector univ.dr. Simona MARICA ne facilitează accesul la conţinutul volumului său, „Evaluarea şi diagnosticul clinic în practica psihologului: copilul şi adolescentul”, apărut la Editura Fundaţiei „România de Mâine” şilansat cu mare succes pe 6 decembrie 2025 la Târgul de carte „Gaudeamus”.
EVALUAREA ŞI DIAGNOSTICUL CLINIC ÎN PRACTICA PSIHOLOGULUI: COPILUL ŞI ADOLESCENTUL
„Vă aflaţi în faţa celui mai vast şi complex domeniu de investigaţie – psihicul uman. Sentimentul că e dificil să surprinzi sub o etichetă diagnostică această hipercomplexitate este pe deplin justificat, poate de aceea sunt mulţi cei care consideră diagnosticarea un demers superficial, nepermis de simplificator şi cumva umilitor.
Diagnosticul clinic înseamnă însă mai mult decât atât. Voi apela la cuvintele psihiatrei de orientare psihodinamică, Nancy McWilliams: „Obiectul unui fin proces psihodiagnostic nu este să evalueze cât de bolnav e cineva sau să determine care oameni sunt dincolo de limita a ceea ce este social definit ca normal, ci înţelegerea particularităţii suferinţei unei persoane şi a forţei acesteia, pentru a contribui la alinarea celei dintâi, construind pe bazele celei din urmă.” (McWilliam, Nancy, 2014.)
Acesta este punctul de vedere care ne interesează. Omul concret din faţa noastră, cu istoria sa de viaţă, cu vulnerabilităţile sale, dar şi cu forţa sa, tabloul acesta unic pe care suntem invitaţi să-l descifrăm. Diagnoza nu este un act mecanic de a aduna punctele rezultate în urma aplicării diverselor scale sau chestionare, ea este mai întâi un profund act interpersonal, în cadrul căruia pacientul este invitat la un dialog cu specialistul, uneori însăşi comunicarea interpersonală având un efect terapeutic.
Suferinţa psihică este greu de cuantificat, greu de înţeles şi uneori dificil de surprins. Ea nu are, ca în medicina somatică, un determinant vizibil (precum e o plagă, de exemplu), iar în etiologia ei factorii psihologici joacă un rol important. A spune factori psihologici nu înseamnă însă decât a emite un alt enunţ extrem de general – factor psihologic poate fi orice eveniment, situaţie de viaţă, influenţă a unei persoane ori activităţi întreprinsă de subiectul în cauză etc. Este vorba, întotdeauna, despre semnificaţia pe care individul X o atribuie respectivei situaţii, eveniment, persoane, de înţelesul pe care îl dă el diferitelor evenimente traversate, de efectele acestora asupra psihicului său. A şti că pacientul din faţa ta a trecut recent printr-un divorţ este important, dar nu ne spune totul despre actualul episod patologic traversat de individ. Divorţul poate să fi fost un trigger, poate fi determinant în apariţia episodului sau nesemnificativ (căci episodul s-ar fi produs şi fără intervenţia acestuia).
Operând în cadrul modelului diateză – stres (Aniţei, M, Craif, Mihaela, Trifu, Simona, 2010) psihologul va trebui să înţeleagă această semnificaţie individuală, însă aceasta se leagă, la rându-i, de o serie de alţi factori – motivaţiile profunde ale subiectului, situaţia sa existenţială actuală, scopurile spre care tinde, valorile care-i orientează comportamentul… şi această privire care încearcă să asambleze, să aducă la lumină motivaţii profunde şi istoriile de viaţă care ne-au constituit, această privire, deci, nu poate fi un act superficial. Ea trebuie întemeiată pe cunoaşterea teoretică a dinamicii psihice şi patologiei, pe experienţe trecute, masterate şi integrate într-o filosofie de viaţă unificatoare.
Aplicarea testelor, probelor, scalelor clinice este importantă dar nu e totul. A asculta şi înţelege omul din faţa ta, a şti să faci din puzzle-ul de piese pe care ţi le oferă un tablou al existenţei şi suferinţei sale, a şti să îl îndrumi apoi, să-i activezi resursele, mecanismele de coping – aceasta este adevărata artă a clinicianului.
Priviţi această carte ca pe un ghid care va porni de la a explica modul în care trebuie realizate observaţia şi interviul clinic (şi particularităţile acestora în cazul copiilor), va trece apoi la prezentarea principalelor condiţii patologice ale copilăriei şi adolescenţei, oferind pentru fiecare dintre acestea indicaţii privind instrumentele care pot fi folosite în evaluarea şi descrierea (uneori, pe larg) a instrumentelor ce pot fi utilizate.
Cum este vorba doar despre un ghid, nu vor fi trecute toate instrumentele la care puteţi apela. Există acum, pe piaţă, cu licenţă, o mare varietate de instrumente – scale clinice, baterii de teste, chestionare diverse, adresate doar psihologilor acreditaţi. Pe măsură ce veţi avansa cu practica clinică, vă veţi îmbogăţi biblioteca de probe, dar pentru început, vă ghidez în a alege câteva dintre cele mai cunoscute/folosite/accesibile vouă instrumente.
Întrucât nu puteţi face o evaluare decât în baza unor criterii diagnostice, iar medicii uzează de clasificarea DSM V (2013) sau ICD (X), pentru acele condiţii patologice pe care le-am considerat a fi cel mai probabil de întâlnit în practica voastră am inclus şi criteriile DSM corespunzătoare.
Fiecare capitol va include şi o vinietă clinică, spre ilustrare. Luaţi în considerare faptul că, realitatea este extrem de diversă în cazul oricărei tulburări, astfel încât deşi criteriile diagnostice sunt îndeplinite, doi copii cu acelaşi diagnostic au profile diferite, un pattern individual de disfuncţii şi puncte forte, deci nu luaţi vinieta clinică decât cu titlu de exemplu.
Dacă în medicina somatică se spune că nu există boli, ci bolnavi, cu atât mai mult în ceea ce priveşte psihicul, mai ales la un organism aflat în dezvoltare, judecaţi fiecare caz, fiecare prognostic şi recomandare ca fiind unice.
Acest ghid se adresează, în primul rând, psihologilor clinicieni aflaţi în formare. De aceea, consider necesar să le fac cunoscute atribuţiile şi competenţele pe care un psiholog cu această specializare le poate avea. Conform Colegiului Psihologilor din România, psihologul atestat în Psihologia clinică are următoarele competenţe (cf. www.copsi.ro):
• 1. Diagnostic şi evaluare clinică: • (a) investigarea şi psihodiagnosticul tulburărilor psihice şi al altor condiţii de patologie care implică în etiopatogeneza mecanisme psihologice; • (b) evaluarea stării de sănătate mentală, în limita competenţei psihologului, că precondiţie pentru desfăşurarea unor activităţi care impun prin lege examinare psihologică (de exemplu, testarea profesorilor, a funcţionarilor publici etc.); • (c) evaluare cognitivă şi neuropsihologică; • (d) evaluare comportamentală; • (e) evaluare subiectiv-emoţională; • (g) evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de coping/adaptare/defensive; • (h) evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei sau altor grupuri; • (i) evaluarea contextului familial, profesional, social, economic, cultural în care se manifestă problemele psihologice; • (j) evaluarea gradului de discernământ al persoanelor; • (k) evaluarea dezvoltării psihologice; • (l) alte evaluări în situaţii care implică componente psihologice.
• 2. Intervenţie/asistenţă psihologică ce va cuprinde cel puţin trei dintre următoarele componente: • (a) educaţie pentru sănătate, promovarea sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos (ex. prin prevenţie primară şi secundară); • (b) intervenţii specifice pentru persoanele cu nevoi speciale [aria psihopedagogiei speciale în condiţii de psihopatologie (ex. logopedie)]; • (c) consiliere şi terapie suportivă; • (d) consilierea în situaţii de criză şi asistenţa bolnavilor terminali; • optimizare şi dezvoltare personală, autocunoaştere; • (f) terapii de scurtă durată focalizate pe problemă, prevenţie terţiară, recuperare şi reeducare (individuale, de grup, cuplu şi familie); • (g) terapii standard de relaxare şi sugestive; • (h) consiliere (ex. prin tehnici comportamentale) specifică obiectivelor medicale (ex. creşterea aderenţei la tratament, modificarea stilului de viaţă, pregătire preoperatorie, prevenţie terţiară în cadrul bolilor cronice etc.); • (i) managementul conflictului, mediere şi negociere.
• 3. Cercetare: • (a) poate participa la sau iniţia activităţi de cercetare în cadrul definit de competenţele sale.
• 4. Educaţie şi training (formare profesională): • (a) poate organiza workshopuri în cadrul definit de competenţele sale.
Observăm că primul loc în activitatea noastră este ocupat de diagnosticul şi evaluarea clinică, dar că atribuţiile clinicianului sunt mult mai largi de atât, referindu-se şi la intervenţia şi asistenţa psihologică, cercetare, educaţie şi training.
Întrucât acesta este un ghid pentru evaluare şi psihodiagnostic, cu trimiteri doar punctuale la intervenţii specifice, vom detalia în primul capitol noţiunile generale care privesc evaluarea şi diagnosticul psihologic.
Observaţi că subtitlul cărţii se referă la copil şi adolescent. Cărţii de faţă îi va urma una dedicată psihodiagnosticului şi evaluării clinice la adult.”
Numărul 808
